Registrul Auto Român (RAR) a emis o alertă oficială privind o serie de campanii de rechemare în service care vizează peste 85.000 de autoturisme vândute în România, fabricate între 1998 și 2019, din cauza unor defecțiuni grave la sistemele de siguranță, în special la airbaguri.Printre mărcile afectate se numără: Audi, BMW, Citroën, DS, Ford, Honda, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Skoda, Toyota, Volkswagen, dar și branduri premium precum Ferrari, Lexus sau Cadillac.
Problema principală constă în airbagurile Takata, care, în anumite condiții climatice (căldură și umiditate ridicată), pot suferi degradări chimice. În cazul unui impact, acestea se pot sparge violent, proiectând fragmente metalice în habitaclu, cu risc de răni grave sau chiar deces.
RAR subliniază că aceste campanii sunt gratuite și recomandă tuturor posesorilor de vehicule fabricate în perioada menționată să verifice platformele oficiale ale producătorilor sau să se prezinte în service-urile autorizate pentru a afla dacă mașina lor este vizată.
De ce doar unele mărci sunt afectate? Problema este legată de furnizorul airbagurilor – compania Takata – care a folosit un compus chimic instabil (nitrat de amoniu) în declanșatorul airbagului. Nu toți producătorii auto au apelat la acest furnizor, iar cei care au folosit alternative mai stabile (precum nitratul de guanidină) nu sunt afectați.
Aceste rechemări amintesc de cazul recent semnalat și de noi, în care modelele Citroën C3 și DS3 fabricate între 2009 și 2019 au fost vizate de o acțiune „Stop Drive” din cauza acelorași airbaguri Takata. În urma unui accident mortal în Franța, autoritățile au cerut oprirea imediată a circulației acestor vehicule până la remedierea problemei.
Ce trebuie să faci dacă deții o mașină fabricată între 1998 și 2019?
- Verifică seria VIN pe site-ul producătorului.
- Programează-te la un service autorizat.
- Nu ignora notificările – siguranța ta și a pasagerilor e în joc!
RAR intenționează să includă aceste informații și în certificatul Auto-Pass, precum și să lanseze o platformă interactivă pentru verificarea rapidă a vehiculelor afectate.
Pe site la Skoda la camapania legata de Takata scrie „These airbags were installed in various Škoda vehicles from 2012 to 2018. We are therefore taking action to identify affected cars and replace the faulty components”
Mersi de info! Am verificat aici https://recallactions.skoda-auto.com/599/ro-ro
Țara în care este condus automobilul: România
Dată căutare: 02.07.2025 Ora: 13:37:09 CET
Vehiculul dumneavoastră trebuie verificat de către un partener de service autorizat Škoda.
Vă rugăm să contactați imediat un partener de service autorizat Škoda. Sperăm că veți înțelege necesitatea acestei măsuri și ne cerem scuze pentru orice inconvenient generat de vizita suplimentară în atelier.
Problema airbag urilor periculoase e cunoscuta inca din 2018. La noi de ce s au oparit autoritatile abia acum ? In sibiu si in alte orase, takata s a inchis demult sau a fost preluata de alta companie. Pe plan international se stie de ani de zile de problema asta. La noi, s au trezit unii sa faca probabil propagandă pe tema asta. Au murit multi oameni din cauza acelor componente prost proiectate. Problema a fost ascunsă intentionat de mafia din industria auto.