realme a lansat ieri varianta cu 5G a deja prezentului realme 8, pe care colegul Gabriel l-a testat deja, și puteți citi impresiile lui într-un articol anterior. L-am avut si eu la dispoziție cu câteva zile înainte de lansare și iată opinia mea despre el.
Tot anterior, a testat și colegul Alex varianta PRO a aceluiași realme 8, așa că vă recomand să citiți și review-urile lor înainte de toate, pentru a vă putea face o idee de ansamblu în cazul în care sunteți în căutarea unui nou telefon și nu știți ce să alegeți.
Unboxing
În cutie găsiți telefonul, o husă, un încărcător, niște cărticele și un cablu USB-C. Am apreciat și că telefonul are deja o folie de proteție pe ecran. Pentru mai multe, urmăriți unboxing-ul de mai jos.
Specificații și diferențe fată de versiunile anterioare
Din foarte multe aspecte, aceste trei telefoane se aseamănă foarte mult. Însă chiar dacă ați crede că sunt identice, și doar conectivitatea 5G le diferențiază, să știți că nu e așa. Așa că haideți să luăm pe rând diferențele între realme 8 și realme 8 5G:
- display Super AMOLED de 6.4 inch pe realme 8 și IPS cu 90 Hz pe realme 8 5G, ambele cu aceeași rezoluție 1080 x 2400 pixeli
- cameră principałă de 64 MP și o cameră ultrawide de 8 MP pe realme 8 și cameră de 48 MP pe realme 8 5G, fără ultrawide, ambele având încă o cameră de macro și una pentru adâncime, de 2 MP
- procesor Mediatek Helio G95 (12 nm) pe realme 8 și MediaTek MT6833 Dimensity 700 5G (7 nm) pe realme 8 5G
- încărcare de 30 W pe realme 8 și 18 W pe realme 8 5G
În rest, toate specificațiile sunt identice, așă că puteți să le studiați în review-urile anterioare sau, de ce nu, pe GSMArena. Ce vă mai pot spune e că varianta mea e de 128 GB și 8 GB memorie RAM, o variantă pe care încă nu o veți găsi la vânzare.
Cum arată, dar cum merge?
Telefonul a venit în geanta de mai jos: cea mai tare variantă de prezentare pentru presă! 🙂 Felicitări celor care au avut ideea. După cum vedeți, e și o pereche de căști în cutie – realme Buds Air 2 Neo, așa că poate voi scrie în curând un review și despre acestea.
Deși la format nu sunt diferențe mari, la capitolul design realme 8 5G vine cu un spate lucios, nu cu unul mat, și cu un finisaj mai curat, fară inscripția mare „dare to leap”, ci doar cu logo-ul „realme”. Mie mi-a plăcut mult, pentru că e un design curat și simplu.
Acum să vă spun cum merge și ce știe să facă. Am fost plăcut impresionat să văd ca telefonul are două sloturi de SIM dar și un slot de card microSD. În plus, pe telefon vine instalată și o aplicație care-ți permite achiziționarea de trafic de date în roaming fară cartelă, deci știe și eSIM. Din păcate, aplicația aceea (ORoaming) are prețurile într-o monedă neindetificată de mine și, mai mult, nu poate fi schimbată.
Și pentru că tot vorbeam despre aplicații, vă pot spune că pe realme 8 5G găsim destul de mult bloatware. O parte din aplicații se pot șterge, altele nu.
În rest, interfața e una relativ simplă, deși există un oarecare design aplicat peste Android.
Mi-a plăcut foarte mult că se mișcă neașteptat de bine telefonul. Mi-ar plăcea să văd cum se comportă și după câteva luni de folosire, pentru că acolo e problema la telefoanele cu Android. Până acum, Android 11 își face treaba bine.
Mi-a plăcut mult și ideea senzorului de amprentă în butonul lateral dar și faptul că display-ul este drept, nu curbat.
Bateria ține lejer chiar mai bine de o zi, cumva de așteptat la capacitatea de 5000 mAh.
Din păcate, nu am reușit să testez 5G-ul. Am pus SIM-ul de Digi cu care am testat 5G și anul trecut, pe alte două telefoane, și m-am dus fix în locația unde mai testasem. Chiar și așa, nu s-a conectat nici mort la 5G. Ori nu mai este antenă 5G acolo ori telefonul n-a vrut să facă trecerea. Dacă reușesc să prind 5G între timp, revin cu un comentariu. Și, dacă are relevanță, vă atașez două teste de viteză, unul pe WiFi și unul pe 4G la Digi.
Camera foto
E nici mai mult nici mai puțin decât decentă. Am făcut niște poze pe lumină bună, slabă și una pe noapte. Și le puteți vedea mai jos. Am facut si unele cu zoom, le veti vedea mai jos.
Concluzie
Telefonul mi se pare un telefon bun de buget, potrivit pentru cei care vor viteză mare la internet (pentru că are 5G) la un preț mic. Prețurile acestui telefon vor pleca de pe la 1030 lei în varianta 4 GB RAM și 128 GB stocare.