Au trecut opt luni de la ultimul terminal Redmi testat – Note 8T. Anterior am testat to telefoane cu diagonală generoasă de la aceștia. De altfel, văd că este o tendință în industrie spre așa ceva. Doar Apple cu SE, Sony cu seria de compacte și Pixel cu 4 sau 5 A au mai oferit variante compacte.
Într-o postare pe o rețea de socializare din China, Lu Weibing – GM al Redmi și director executiv Xiaomi – declara că divizia condusă de el are în plan un astfel de device. Cu toate acestea, se pare că va veni cu o mare deficiență la nivelul bateriei – care va fi diminuată ca și capacitate.
Dacă va veni și cu chipset care suportă tehnologia 5G, care este de-a dreptul gurmand, e clar că un acumulator de 3000 mAh nu va fi îndeajuns. Cum de la planuri la lansare mai este timp pentru a face modificări, rămâne să îi privim cu atenție și îngrijorare, vorba unui demnitar de rang înalt. 😉