Lumea asta e plină de conflicte și de știri din această sferă, dar pe asta nu o prevăzusem vreodată. 🙂
Procurorii din districtul Shilin, Taipei, au emis mandat de arestare pe numele lui Pete Lau, CEO și cofondator OnePlus, și au inculpat doi cetățeni taiwanezi, acuzând recrutarea ilegală a peste 70 de ingineri în Taiwan pentru activități de R&D software, testare și verificare – faptă încadrată la încălcarea Actului privind Relațiile dintre Taiwan și China continentală.
Anchetatorii susțin că o structură paravan înregistrată în Hong Kong ar fi fost folosită pentru a deschide, în 2015, o sucursală neautorizată în Taiwan, care lucra exclusiv pentru telefoanele OnePlus/OPPO.
OnePlus a transmis că operațiunile continuă normal, în timp ce Lau nu a comentat public până acum; autoritățile au intensificat cazuri similare pentru a opri „poaching‑ul” de talente tehnice către companii chineze.
Cazul arată cât de repede se mută disputa tehnologică din zona tranzacțiilor în zona resurselor umane: procedurile legale, aprobările și transparența structurilor folosite pentru recrutare devin la fel de critice ca IP‑ul sau licențele, mai ales când proiectele implică echipe distribuite și mărci afiliate.






Poi nu zic ei că sunt „aceeași țară”?
Invers – China insista ca e aceeasi tara 🙂
Republica China vs Republica populara China. Amândouă susțin ca guvernul lor e legitim peste întreaga China.