Folosesc deja de mai bine de două luni, o dată la ceva timp, un nou aspirator-robot (cu mop), și anume un Symbo Laserbot 750. Posibil ca numele să nu vă spună nimic, dar mai rămâneți cu mine pentru că am un review complet despre el.
Spun că e posibil ca numele să nu vă spună nimic pentru că nici mie nu mi-a spus atunci când am fost contactat de cei de la RobotWorld pentru a testa un astfel de aspirator. Nici despre RobotWorld nu știam nimic, dar se pare că sunt o companie din Cehia, care vinde și în România, și care e specializată pe vânzarea de roboți de tot felul, de la aspiratoare la roboți care curăță piscina sau care tund iarba. Inclusiv marca Symbo este tot una din Cehia.
Bun, revenind la aspirator. După cum ați văzut aici pe site, avem mai mulți astfel de roboți-aspirator testați, doar eu am testat trei. Așa că am deja niște repere după care să mă ghidez. Să trecem la review.
Ambalaj și design
Ambalaj. Aspiratorul e ambalat bine și protejat bine pentru transport. În cutie, după cum se poate vedea, găsiți, pe lângă aspirator și următoarele:
- docking – unde merge aspiratorul să se încarce
- alimentatorul pentru docking
- o bandă metalică care permite crearea unui bariere fizice – veți vedea de ce zic fizică
- cutia pentru mizeria aspirată care, apropo, are filtru lavabil
- tăvța pentru mop
- două seturi de perii (fiecare set are două perii)
- două lavete pentru mop
Cu alte cuvinte, aveți cam tot ceea ce vă trebuie pentru minim 2 ani de zile, pentru că eu am deja un aspirator robot de mai bine de 1 an și abia acum i-am schimbat consumabilele.
Design. Symbo Laserbot 750 vine în 2 variante de culoare: gri/negru și alb. La mine a ajuns varianta pe alb și pot să spun că arată foarte, dar foarte, bine. Inclusiv stația de încărcare (docking-ul) arată bine, chiar dacă nu e cel mai mic văzut de mine până acum.
Cum funcționează, ce știe să facă și cât de bine aspiră?
Bun, acum să trecem la partea cea mai importantă a review-ului. Pentru că vorbim despre un aspirator, ne interesează, cel mai mult, cum aspiră, nu? Ei bine, după cum îi spune numele, aspiratorul e dotat și un laser care cartografiază încăperea pentru a putea să o curețe mai eficient și să evite ușor obstacolele.
În același timp, Laserbot 750 e dotat, spre deosebire de multe alte aspiratoare, cu două perii de măturare, care aduc mizeria sub aspirator pentru a fi adunată. Totul poate fi controlat din aplicația dedicată. Vă las deocamdată cu un filmuleț de prezentare după care vă spun și unde l-am folosit, cum aspiră și cum merge mopul.
Unde l-am folosit și cum aspiră? Cum merge mopul? Cum se descurcă cu obstacolele?
Să o luăm de la capăt. Cu obstacolele Symbo se descurcă bine de tot, însă cateodată face și el/ea ca și restul aspiratoarelor: insistă cu nebunie în anumite locuri unde se vede clar că nu poate merge. Ori dă într-un ghiveci de flori care se miscă puțin ori într-o bicicletă. Dar, chiar și așa, nu am de ce să mă plâng.
Eu l-am folosit la casa de la țară, pe o suprafață utilă de 70 mp acoperită în proporție de 80% cu parchet și restul cu gresie. Covoare n-avem, decât niște preșuri pe care le adunăm de fiecare dată când robotul e la treabă. Cei de la Symbo spun că aspiratorul e suficient de puternic ca să aspire și covoare, însă eu n-am avut unde să-l testez astfel.
Am aspirat de fiecare dată cu mop setându-l la putere maximă (turbo) din aplicație. Mopul se setează simplu, însă nu la fel de ușor ca la alte modele. Trebuie să ridici aspiratorul și să-l cuplezi pe prin apăsare, nu merge pus cu aspiratorul pe podea. La fel ca și la alte modele, e indicat să NU lași aspiratorul cu mopul instalat pe podea, pentru că riști să-ți strici parchetul de la umezeală.
În fine, să vă spun părerea mea despre cum aspiră: foarte bine. Mi se pare că aspiră cel mai bine din toate câte am testat. Ajută mult de tot și faptul că are două perii de măturare, nu doar una. Mopul face și el treabă bună și, la final, podeaua e curată „de scârțâie la atingere” și miroase frumos.
Și recunosc, am fost surprins că aspiră atât de bine pentru că este foarte silențios. E cel mai silențios model testat până acum. Pe Turbo poți să stai cu el în cameră cât aspiră și nu îți vine să îl acoperi cu o pernă.
La final, dai jos laveta și o speli cu apă caldă și detergent și vei fi uimit câtă mizerie poate să adune, chiar dacă ai aspirat acum câteva zile. Avantajul lui Symbo e că poți, o dată la ceva timp, să rotești lavetele pentru că ai două din start.
Înainte de a trece la subiectul aplicației, vreau să vă mai spun și că bateria ține extrem de mult. La final de tură mai rămânea cel puțin jumătate din baterie, pe când alte modele trebuiau să meargă să încarce înainte de a finaliza curățenia. Dar nu pot să vă spun exact câtă bateria mai rămânea pentru că…
Cum este aplicația?
Aplicația (Symbo Home Orange) este destul de simplă. Atât de simplă încât nici nu ai idee cât e procentul bateriei, pentru că tot ceea vezi este o iconită care simbolizează bateria.
Dar faptul că avem o aplicație simplă nu e neapărat rău, pentru că poți face cam orice ai nevoie cu ea: poți programa curățenia, poți seta o zonă virtuală unde aspiratorul să nu meargă (foarte util), poți pune aspiratorul să aspire local sau o anumită zonă sau poți vedea istoricul „muncii” lui. Plus multe altele.
Puncte negative
N-am multe lucruri de reproșat, pentru că pe partea de aspirare, care e cea mai importantă, Symbo Laserbot 750 se descurcă excepțional. Însă am câteva puncte de „utilitate” de reproșat.
- nu ai procent de baterie în aplicație
- aplicația are câteva greșeli gramaticale
- recipientul de mizerie se scoate doar întorcând aspiratorul
- la fel si cel pentru mop – la alte modele, ambele pot fi manipulate cu aspiratorul pe podea
Concluzie
Fiind deja la al 3-lea aspirator robot, îmi este clar că ele sunt o soluție genială pentru curățenie permanentă. Acum că am testat deja și două cu mop, îmi e și mai clar că urmatorul aspirator va fi tot unul cu mop.
Symbo Laserbot 750 WiFi îl gășiți la 2400 lei pe RobotWorld. Nu e cea mai ieftină variantă de pe piață, însă dacă vreți un aspirator care arată bine, aspiră foarte bine și este foarte silențios în același timp atunci merită să dați un ochi peste pagina de produs.
Sotia e fan aspiratoare. Am irobot de 11 ani, suntem la al doilea model si am vazut ceva xiaomi la sora-mea. Irobot e ca gillet-ul pentru lamele de ras sau pampersul pentru scutece. Iar la aspirator clasic… dupa muuulte modele am ramas pe miele. Se pare ca miele e un brand la care ramai dupa ce-l folosesti. Mentionez ca rainbow nu am incercat. Prea multa reclama ma face sa spun “nu”.
A doua perie laterala cred ca mai rau face decat sa ajute la curatenie. Acele perii reusesc ca sa aduca mizeria sub peria principala pentru a fi aspirata intr-un procent mic, resul este aruncat la intamplare. Din acest motiv Xiaomi si iRobot au o singura perie, iar primul process este acela de a arunca cu acea perie mizeria de pe margini. Acesta este motivul pentru care daca se varsa spre exemplu o punga de orez pe gresie sau parchet robotul v-a scapa multe boabe pentru ca le va arunca cu acele perii pe zonele deja aspirate.
Eu, care l-am testat, nu sunt de aceeasi parere. 🙂 Poate o fi la alte modele, dar la acesta nu mi se pare ca mai rau face.
Poate e suficient de destept incat sa-si dea turatia foarte mica la peria laterala dinspre zona neaspirata inca. Un video ar fi fost util de observat lucrul acesta.
Nice review, Eu am un aspirator low cost de la irobot si vreau sa il schimb, Intrebarea mea este ce recomanzi dintre Roborock S6 Max si Laserbot 750? Nu stiu cat costa accesoriile la laserbot dar la xiaomi am vazut ca sunt decente.