Astăzi am fost invitat la evenimentul de lansare al unui nou jucător pe piața locală de smartphones – Vivo.
Cine este Vivo
Să începem cu puțină istorie a brandului, pentru cei care nu o cunosc. Compania este înființată în 1995, în Dongguan, regiunea Guangdong. Bine, veți găsi articole cu 2009 ca an de înființare, pentru că așa scrie pe Wikipedia, iar unora le-a zburat mintea pe altundeva când au fost prezentate datele de mai jos, în conferința de presă!
Brandul, ca mai toate din China, a decis la un moment dat – 2014 – să se extindă în Asia de Sud-Est. Următorul pas, zădărnicit puțin din cauza pandemiei, a fost trecerea spre Bătrânul Continent. Aici sunt prezenți de anul trecut, iar în România vor opera activități din finalul lunii februarie.
Vivo este producător de telefoane mobile, chiar al cincilea la nivel mondial, dar mai are în portofoliu și o serie de alte produse – căști bluetooth și ochelari VR.
A! Să nu uit – anul acesta, dacă nu se schimbă iar lucrurile din cauze pandemice, vom vedea destul de des logo-ul companiei în București, pentru că este partener oficial al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 (care se organizează în 2021, ca să parafrazăm un banc).
Vivo în România
Reprezentanții companiei au menționat că au deja un acord semnat cu eMAG pentru vânzarea produselor, dar că vor căuta și alți parteneri. Aici, deși nu au specificat clar, bănuiesc că se referă la companii de telefonie mobilă, care ar putea include Vivo în oferta proprie.
Un lucru îmbucurător a fost menționarea a două centre de service pentru telefoanele vândute în România, ambele în București – ESD și Decebal. Asta, pe lângă clasica și obligatorie garanție de 24 de luni din UE, ar trebui să ajute la targetul pe care brandul și l-a stabilit: câștigarea încrederii pieței. În fapt, de aceea vor aduce inițial telefoane mid-range din gama Y 70 și 20s. Poate mai târziu vom vedea și NEX (gama de vârf, inovativă), dar și IQ00 (gama pentru gaming).
Conform declaraților proprii, primul pas a fost să analizeze piața locală și să identifice breșa prin care pot pătrunde aici – creatorii de conținut pentru Instagram sau Tik Tok (deci generația foarte tânără), dar și pe cei care doresc telefoane cu display generos, încărcare rapidă și cameră de calitate. Apropo de acest ultim aspect, Vivo are deja un parteneriat cu Zeiss, care se pare că va fi continuat și în viitor.
În loc de concluzii
Biroul din Capitală va fi un hub regional pentru România, Moldova, Bulgaria și Ungaria. Coroborat cu expansiunea planificată pentru Europa și parteneriatele cu UEFA și FIFA, Vivo pare să țintească locul pierdut aici de Huawei. Având în spate resursele grupului BBK, cel care înglobează și OnePlus, OPPO sau Realme, ar avea ceva șanse. Rămâne de văzut cât de mult succes vor avea…
La final – o întrebare pentru cititorii noștri: folosiți deja sau aveți în plan achiziția de terminale Vivo?
UPDATE: În privința prețului recomandat de vânzare, modelul vivo Y70 va fi disponibil la prețul de 1.199 RON, iar modelele vivo Y20s și Y11s la prețurile de 999, respectiv 599 RON.
Daniel Bis a zis
Poate … peste 3 ani 🙂
Citizen a zis
In nici un caz, ma tenta acum un an Oneplus, dar mi s-au parut mari preturile. Momentan folosesc un Huawei de care sunt multumit, dar ma tenteaza sa trec iar pe Sasung.
Cristian a zis
, „a fost trecerea oceanului, spre Bătrânul Continent”
NONONO
Ce ocean bre intre china si batranul continent zis popular si europa????
MosOpinca a zis
Depinde pe unde vrei sa mergi:)).
.Daca o iei spre est, ai chiar doua…
Cristian a zis
:))))
Adevarat si chiar gandit out-of-the-cutie
Cristian Răducă a zis
Am vrut sa scriu ca a trecut spre batranul continent, dar am scris aia cu oceanuldin obisnuinta. Merci.
Cristian a zis
Am nenumarate greseli de exprimare si stiu cum e cand creierul e mai rapid si face si multitasking mult peste capacitatea mainilor care tasteaza. Oricum, in general, calitatea si corectitudinea articolelor de aici este peste ce citesc pe siteurile de presa specializate. Asa ca faceti treaba mai buna decat multi „ziaristi”. Totusi, a fost prea funny ca sa nu comentez/atrag atentia 😛
Cristian Răducă a zis
Apai, mai bine sa iti atraga atentia careva, decat sa ramai cu impresia gresita! 🙂 Merci!