Dacia a oficializat planul pentru două modele noi în 2026 – eVader (electric) și Spacer (hibrid, segment C).
Vicepreședintele Dacia, Frank Marotte, a confirmat direcția și calendarul: un model compact „diferit” față de ce există acum în gamă și un nou A‑segment electric care va completa Spring.
Modelul din segmentul C va fi prezentat în primăvară, cu lansare la final de 2026. Va completa Bigster și Jogger și va fi electrificat – adică va primi hibridul de 1.8 litri și opțiuni mild‑hybrid, iar numele Spacer este încă neoficial. Noul electric A‑segment (eVader) va fi prezentat în prima parte a anului și va fi produs în Slovenia. Ținta de preț anunțată este sub 18.000 euro, iar modelul va coexista o perioadă cu Spring. Dezvăluirea publică este așteptată în 2026. În plus, Sandero hibrid intră în producție spre finalul lui 2026, extinzând oferta electrificată.
eVader – electric urban produs în Europa
eVader vizează o poziționare peste Spring – mai spațios și cu design de mini‑SUV – dar păstrează accesibilitatea ca idee centrală. Presa menționează un preț de pornire ~18.000 euro și legătura tehnică cu noul Renault Twingo. Scopul este o alternativă europeană în zona entry EV, cu lansare în cursul lui 2026.
Spacer – noul „C” Dacia, cu hibrid 1.8
Caroserie anunțată ca mix între wagon și fastback, lungime estimată 4,40 – 4,50 m. Va fi electrificat – hibridul 1.8 și motorizări mild‑hybrid – și va completa logic Bigster și Jogger, adresându‑se unui alt tip de utilizator decât un SUV clasic. Denumirea Spacer este vehiculată neoficial, Dacia subliniind însă diferențierea clară față de restul gamei.
Context și poziționare
Marotte spune că sub 20.000 euro competiția chineză nu este la fel de prezentă, iar Dacia poate juca un rol major. Noul EV va fi construit în Europa și vizează să fie competitiv la preț și tehnologie, în timp ce modelul C extinde aria către caroserii non‑SUV, acolo unde încă există cerere.
Privită per ansamblu, direcția arată că Dacia își diversifică masiv oferta – adăugând un EV urban construit în Europa și un model C electrificat cu o caroserie diferită de SUV. Pentru clienți, asta înseamnă mai multe opțiuni pe aceeași filosofie de cost total scăzut și dotări „fix cât trebuie”. Pentru marcă, e un pas care consolidează relevanța în segmente unde tehnologia și prețul joacă la fel de tare.
Și acum, start la mesaje de tipul ”eu nu dau atâta pe o Dacie” și ”mai bine un Golf 4 SH decât un eVader nou”. 😛







eVader inteleg ca va inlocui treptat Spring, dar nu prea vad de ce este nevoie si de Jogger si de Spacer.
Poate faceti o comparatie intre Spring si eVader, respectiv intre Jogger si Spacer cand vor exista suficiente detalii.
Sa vedem cand apar
Cand zic ca e construit in Europa nu e suficient. Si Twingo EV e construit in europa (de fapt e asamblat in Slovenia, dar cam jumate din componentele masinii provin din China)
Asa va fi si la Dacie?
Nu chiar, ca si Mercedes are bucati produse in Romania
Bravo Dacia, „câinii latră, ursul merge”, restul cuvintelor sunt de prisos.
Imaginile ce ilustrează articolul creează o foarte mare dilemă: Se schimbă din nou identitatea de marcă Dacia sau sunt niște făcături ordinare?
Sunt generate de AI pe baza unor descrieri despre modele