Pentru cei mai tineri, vă las linkurile aici și aici. Cei mai ”copți” au prins ideea din titlu, dar pot revedea cele doua parodii, de amuzament. 🙂
Ei bine, revenind cu picioarele pe Pământ, cu capul în nori și cu gândul la Lună, aflați că se pune tot mai serios problema definirii unui fus orar lunar. Da, da, nu e de râs, mai ales că NASA pregătește deja Artemis II, care va aseleniza cu personal uman, China a ajuns pe fața întunecată a satelitului nostru, iar planurile prevăd o bază permanentă acolo, Estonia analizează amplasarea unor panouri solare, iar SUA a unei centrale nucleare. Unde mai pui că Nokia lucrează la o rețea 4G tot acolo, iar GPS-ul este tot mai aproape de realitate și pe Selena…
În consecință, organizațiile spațiale au început să se gândească la modul în care se poate ține timpul pe Lună. După ce a început cu o întâlnire la centrul tehnologic ESTEC al ESA din Olanda în noiembrie anul trecut, discuția face parte dintr-un efort mai amplu de a conveni asupra unei arhitecturi comune „LunaNet” care să acopere serviciile de comunicații și navigație lunare.
Echipa internațională care lucrează la acest subiect se va confrunta cu probleme tehnice considerabile. De exemplu, ceasurile de pe Lună funcționează mai repede decât cele terestre – câștigând aproximativ 56 de microsecunde sau milionimi de secundă pe zi. Ritmul lor exact depinde de poziția lor pe Lună, ticăind diferit pe suprafața lunară decât de pe orbită.
Sunt curios dacă primul cosmonaut sovietic va purta două ceasuri la mână…
Sursa: scitechdaily.com
Lasa un comentariu!