Pentru că s-au săturat de țepe, operatorii de telefonie mobilă au început să încheie contracte de ipotecă pentru telefoanele vândute la abonament sau cu plata în rate. Și nu mai e ca până acum, doar cu executare silită și popriri pentru recuperarea prejudiciului. Operatorii și-au dat seama că majoritatea rău platnicilor nu au bunuri lichidabile sau conturi bancare, așa că mai nou au început să apeleze la blocarea terminalelor prin MDM. Nu e vorba de blacklist pe IMEI, așa cum poate bănuiți, ci de un mecanism care blochează complet telefonul până la plata datoriilor. Momentan, nu există metode de bypass, iar pe terminalele noi de la Samsung este imposibilă eliminarea modulului Knox responsabil de blocare, indiferent dacă terminalul este sau nu blocat.
Am aflat de treaba asta de la un cunoscut care a achiziționat un Galaxy S21 nou de pe OLX în urmă cu câteva luni. Telefonul a funcționat fără probleme timp de 3 luni, însă într-o dimineață s-a trezit cu el blocat și cu un mesaj de la Vodafone prin care i se solicita plata ratelor. Telefonul nu doar că nu se mai poate conecta la rețea, ci are și celelalte funcționalități oprite, după pornire rămânând blocat pe mesajul de la Vodafone. Cel mai probabil, cel care i l-a vândut știa acest lucru, însă a preferat să scape cât mai repede de telefon și să nu-și mai plătească abonamentul sau ratele. Voi poate sunteți cumpărători de bună credință, însă n-aveți de unde să știți de ce fel de oameni dați pe platformele de vânzări. Mulți se bucură la bani făcuți repede și nu ezită să vă tragă în piept pentru câteva mii de lei.
În momentul în care achiziționați un smartphone mai scump în rate sau cu abonament vi se impune semnarea unui contract de ipotecă mobiliară, iar dacă nu vă respectați obligațiile contractuale o să vă treziți la un moment dat cu telefonul blocat.
Singura rezolvare pentru această situație este schimbarea plăcii de bază, însă intervenția este foarte scumpă, aproape cât costul telefonului, și nu se poate realiza la service-urile autorizate. Acestea fiind spuse, v-aș recomanda să evitați telefoanele noi de pe OLX sau de la casele de amanet. Există șanse mari ca după o perioadă să rămâneți cu un telefon nefuncțional.
Ar trebui ca operatorii să facă public o listă unde să se poata verifica telefonul dacă este sub ipotecă sau nu astfel protejând cumpărătorii de bună credință…
Corect
În caracteristicile tel. puteau sa faca o informație de genul „acest tel. este proprietate firma pana la data de XX. XX. xxxx.” După expirare un mesaj ” acest tel. nu are restricții.” SIMPLU. Of vânzările astea ne îmbogățesc! Nu pe voi!!!
Sa scoata banii nu isi mai bat ei capu sa faca nu stiu ce lista
Eu lucrez ca evaluator pentru un lanț de case de amanet și am dezvoltat proceduri pentru identificarea telefoanelor cumpărate în rate.
Pe lângă asta ,colegii mei au și alte multe puncte de control pentru MDM ,Demo ,conturi ascunse și tot felul de probleme.
!!! Depinde de casa de amanet ,dacă este o bodegă pe undeva printr-un orășel mic ,da este riscant . În schimb toate casele mari de amanet se respecta prea mult pentru a vinde produse pe care clienții nu le pot folosi,acum sau în viitor.
1.Olx preturi mici și foarte riscant
2.Flip.ro – risc 0 ,preturi măricele, oferte slăbuțe
3.case mari amanet – risc foarte scăzut, tot 0 ,preturi decente
Doar ca minti. Nu exista asemenea metode la nicio casa mare sau mica de amanet. Flip este o gluma la suprapret. Amanet acelasi risc ca pe OLX. Asta cu demo si conturi ascunse este un bullshit inventat de tine ad-hoc. Cred ca ma pricep la amanet mai bine ca toti angajati de la casele astea de amanet de care spui tu. La un loc cu tot cu patroni. Si asta de vreo 25 de ani .
Pai metodele sunt dezvoltate în mare parte de mine și puse în aplicare de colegii din agentii ,iar aceștia le urmeaza cu strictețe pentru ca sunt trasi la răspundere.
De aceea am menționat ca depinde de amanet …
Atat noi cât și concurenta noastră căreia îi pot spune demn ca este concurenta , avem metode de verificare și legislație căreia sa ne conformam.
În primul rand din punct de vedere legal ,nu avem.voie sa comercializam produse cu MDM ,proprietate a vreunei firme ,cu conturi icloud ,Google ,Samsung ,produse Demo ,etc.
Încă ceva de menționat: avem acces la o baza de date plătită de verificare blacklist IMEI.Am avut caz în care am cumpărat telefonul după verificările de rigoare ,totul ok ,vândut altui client și apoi raportat ca furat și înscris în lista neagra a IMEI-urilor.Fara discuție, am înapoiat banii clientului cumpărător, acesta a returnat telefonul și am rămas noi cu gaura în buget….
Deci pe lângă testările noastre ,dacă mai apare ceva ulterior ,suntem obligați legal și moral sa despăgubim clientul.
Eu lucrez tot pentru case de amanet – departament tehnic. Cei care vorbesc pe aici nu au habar cum se verifică un astfel de telefon.
O sigură dată și asta când a început vdf să blocheze prin 2020 am avut 2 cazuri. De atunci nimic, absolut nimic.
Verificăm să nu aibe bypass cu perseus, „knox enrollment service”, etc.
Avem softuri și servere speciale.
1.se pot rezolva. costa in jur de 1000 lei si primesti un qr code. pe care trebuie sa il scanezi cand resetezi telefonul.
2.daca stii putina programare si telefonul este achizitionat asa, trebuie sa ii repui softul dar undeva trebuie modificata o aplicatie ( cea care iti da tie binary 1 cand te aranjeaza vodafone-ul ) sa o inlocuiesti cu orice alta aplicatie si sa refaci imaginea de soft inapoi.
sau la 2. poti sa inlocuiesti aplicatie direct cu una de calculator dar dai rename si pui fix acelasi nume ca cea de mdm. si nu mai ai nevoie de programare.
1 o faci daca te ai pacalit la achizitie ( nu ai verificat pe server provenienta, in baza imeiului ) daca e vodafone … pas.
2 o poti face inainte sa il vinzi sau sa iei unul mult mai ieftin stiind ca e luat subventionat
3… alt imei/sn/ certificate si ai scapat definitiv de problema asta.
shrink esti pe dinafara si aberezi .Nu exista solutie pt mdm si nici nu va exista cu toti programatorii tai .Nu numai Vodafone romania blocheaza ,toti operatoriii starini fac asta .Nu exista baza de date cu asta Blacklist imei este alta poveste.
Olx… piata teparilor.Nu obisnuiesc sa cumpar de la necunoscuti platind un produs fara a avea niciun drept in caz de teapa.Multe lucruri sunt furate sau dafecte din start.Vanatorii de „chilipiruri” nu au decat sa- si incerce norocul.Am cumparat de curiozitate…. si nu am experiente plaacute.Despre recuperarea banilor, nu se mai pune problema.Ai un produs cu probleme, pune- l pe olx… se va gasi un pacalici sa- l cumpere…
Tot ce am vandut eu a fost perfect functional. Am vandut produse de care nu mai aveam nevoie sau care nu puteau fi returnate pentru ca trecuse perioada. Unele cu o uzura minima.
E usor de spus „piata teparilor” dar e o generalizare incorecta. Daca tu vrei sa ai garantie pentru produse si iti permiti sa platesti pretul intreg, OLX nu e pentru tine. Dar sunt destui oameni care prefera sa plateasca mai putin si sa nu aiba garantie. Altfel OLX s-ar fi inchis de mult.
Mai sunt si exceptii, dar in general sunt multi bisnitari si tepari.Am spus, este mai loterie.sunt si oameni seriosi care asigura calitate si garantie, dar sunt bagati in haita datorita teparilor.Si eu am vandut produse , oferind locatie si numar de telefon reale… nu am avut probleme cu cumparatorii, in schimb am avut probleme cu achizitii… vorbind singur si fiind amenintat in unele cazuri.deci, pe scurt, am renuntat la olx…
Am vândut și cumpărat foarte multe chestii pe OLX. Niciodata nu am luat și nu am dat țeapă.
Flaviu Olah, da-ne si noua niste linkuri. Banuiesc ca sunt publice.
Olx e o piata nereglementata, o mica jungla unde poti sa iei teapa sau nu. Dar sa stiti ca uneori iei teapa direct din magazin si cu garantie. Eu am luat acum multi ani un abonament cu modem usb la vodafone. Si modemul era defect si mergea uneori si de multe ori nu. Atata m-au plimbat cu el, si l-au trimis in service si bla bla… pana a trecut anul si s-au spalat pe maini. Modem nou noutz defect si nu au recunoscut niciodata ca are o problema. Asa ca… jungla e peste tot, e datoria noastra sa belim bine ochii si sa nu cadem prada inselaciunilor, chiar daca ele vin servite sub forma de reclame tv.
Cine a zis ca nu se pot debloca? :))
Stiti ce e ciudat? Ca in momentul in care te hotarasti sa dai peste 4000 de lei, te saracesti la 1000-2000 +/- lei cat iti mai trebuie sa iei telefonul de la distribuitori seriosi, Altex,Emag samd…
Inteleg ca esti si tu mare student sau lucrezi de doua saptamani in corporatie si vrei un telefon mai bengos, ca vorba aia, ti-e rusine la un moment dat sa scoti telefonul de 1-2000 de lei si sa il pui pe masa, I get that, dar, din nou, mai cinstit iti faci un card de credit si platesti telefonul step by step daca nu ti-l permiti pe loc.
Nu zic nu, am luat si eu telefoane de pe OLX, dar telefoane de 1600 de lei maxim, ceva ce stiu ca daca s-a blocat maine, ma pis pe el si imi mai cumpar unul, dar cand dai 4-5-6000 de lei pe un telefon, sincer e cam ciudat sa pleci ochii pe OLX. Cel putin pana nu exista un sistem de verificare in mod serios al telefoanelor ( as of , verificare daca e luat in rate samd ). Cred ca nu se justifica riscul sa te trezesti cu el blocat, mai strangi cureaua o luna, doua trei si cumperi unul nou cu factura pe numele tau.