Nehalem este viitorul procesor Intel, programat pentru sfarsitul acestui an, quad core nativ, produs pe 45 nm, ce aduce in scena controller de memorie integrat si revitalizeaza HyperThreading-ul. La Computex 2008, echipa de la Anandtech a reusit sa „sustraga” doua astfel de procesoare, si sa le puna putin la treaba.
Sa trecem intai in revista noutatile aduse de Nehalem. De HT am spus deja; aceasta tehnologie permite simularea a opt nuclee din cele patru reale, prin posibilitatea procesarii a doua thread-uri in acelasi timp, dar nu simultan. Adica instructiunile nu sunt procesate in paralel, ci atunci cand thread-ul 1 este in pauza (din varii motive), este preluat thread-ul 2. Si asa procesorul nu sta, si isi eficientizeaza la maxim resursele. Plus o noua magistrala, QuickPath, care inlocuieste FSB-ul.
Mai departe vorbim de tehnologie inventata de AMD, si copiata acum de Intel (ca tot erau idei bune). Controller-ul de memorie este DDR3 triple channel, ceea ce se va traduce in noi socket-uri, pana acum fiind hotarat LGA1366 pentru varianta server. Si asta se va materializa si in nevoia de noi cooler-e, sau adaptarea cu noi cleme de prindere.
Si memoria cache parca ne aduce aminte de Phenom-ul AMD… Nehalem va dispune de 64 KB L1 per core (32 KB pentru instructiuni si 32 KB pentru date, jumate cat Phenom X4), 256 KB L2 per core (tot jumate cat Phenom X4) si 8 MB L3 la comun (de patru ori cat Phenom X4).
Cache-ul L1 este mai lent decat la Penryn, necesitand 4 cicli pentru a fi accesat (cu unul mai mult). Insa L2-ul este mai rapid, avand nevoie de 11 cicli in loc de 15. Iar L3-ul este accesat in 39 cicli (Phenom are nevoie de 43 de cicli).
Si in rest, mici optimizari peste Penryn. Sa fie toate acestea suficiente pentru a reprezenta un salt fata de actualele procesoare. Se pare ca da. Anandtech reuseste sa testeze un Nehalem limitat la 2.66 GHz, si il compara cu Penryn Q9450.
Iar rezultatele promit la fel de multe ca si Conroe acum fix doi ani. In testele heavy multithreading, datorita HT-ului, sporurile sunt de pana la 80% peste Q9450. Accesarea memoriei este cu 33% mai rapida, si scaleaza destul de bine datorita triple channel-ului.
La codare video, performanta unui Nehalem este cu 28-44% peste cea a Penryn-ului echivalent. Iar la rendare video, 20-40% mai mare. Insa daca se impune o aplicatie single thread, Nehalem este cu doar 2% mai rapid decat Penryn. Deci nucleele efectiv nu au fost prea mult optimizate. Sporul de performanta este dat de implementare.
Cu performanta creste si consumul, Nehalem cerand cu 10% mai multa electricitate decat Penryn. Deci n-ar trebui sa consume peste un Kentsfield.
Cum Intel are deja Nehalem la 3.2 GHz, si pana la lansare mai e mult, ramane de vazut ce frecvente va aduce aceasta noua generatie de procesoare. Posibil ca Intel sa o lase mai moale, pentru a nu-si sabota actualele procesoare. Daca nu o va face, celor de la AMD le va fi si mai greu sa devina inca o data competitivi in segmentul high end.
KV a zis
„celor de la AMD le va fi si mai greu sa devina inca o data competitivi in segmentul high end” si cand zici „inca o data” sper ca te referi la perioada de acum 4-5 ani, sau chiar mai devreme.
Alexandru a zis
Core 2 Duo nu a aparut acum 4-5 ani. Si pana la el AMD a avut cele mai rapide procesoare de cand a scos K8-ul.