Un material publicat de The Times of India dezvăluie detalii despre „Project Panama”, inițiativa prin care Anthropic a cumpărat, scanat și apoi distrus între 500.000 și 2 milioane de cărți, toate mărunțite industrial pentru a alimenta modelele sale AI, într-un proces accelerat ce a durat doar câteva luni.
Cărțile au fost desfăcute cu prese hidraulice, scanate la viteze uriașe și trimise la reciclat imediat după digitizare, fără a păstra vreo copie fizică. Motivația? Acces rapid la „cunoaștere curată”, considerată superioară fragmentelor online.
În loc de licențe și acorduri cu editorii, compania a ales ruta scurtă: achiziții en gros, scanare masivă și distrugere. Proiectul a costat zeci de milioane de dolari și a fost ținut cât mai discret, de teamă că publicul ar reacționa negativ la ideea unui „măcel literar” în numele dezvoltării AI. Documentele din proces arată că operațiunea a fost gândită ca „ireversibilă” – exact ca să nu existe dovezi fizice ale gestului.
Reacțiile au fost puternice, autorii acuzând că munca lor a fost folosită fără consimțământ și fără compensații reale, chiar dacă Anthropic a fost obligată anterior să plătească 1,5 miliarde de dolari într-un alt caz legat de cărți piratate.
Dacă ar fi existat o distopie literară despre viitor, probabil că avea exact această scenă: munți de cărți sacrificate, una câte una, pentru a hrăni un algoritm. Iată că realitatea a decis să fie mai creativă decât ficțiunea. Și mai poluatoare, pentru că tot procesul a consumat tone de apă și megawați de energie, iar cărțile au fost distruse…
Ironia e că tocmai cărțile – simbol al culturii, al memoriei și al progresului – ajung să fie „materie primă” mărunțită la kilogram pentru a produce o inteligență artificială care… ghici ce? Va pretinde că a „învățat” să le respecte. Nu știu dacă viitorul aparține AI‑ului, dar sigur sună a paradox când distrugi biblioteci ca să creezi o inteligență care să-ți vorbească despre importanța cunoașterii.






Ai putea crea un film cum omul cu ajutorul inteligentei artificiale il creaza pe adam , il invata sa cunoasca toate lucrurile din univers , sacrificind totul pentru cunoasterea lui spunindui I am your god , respect me , ramine sa vedem cit de ascultator va fi Adam cind va fi mare .