În contextul în care cei trei mari producători de memorii RAM (Samsung, SK Hynix și Micron) au abandonat aproape în totalitate segmentul consumer și onorează comenzi doar către data centere, nevoia unor noi jucători în piață devine tot mai evidentă. Chinezii de la CXMT și YMTC vizează de ceva timp acest segment, iar acum sunt și mai motivați să-și facă intrarea în piață datorită prețurilor mari ale memoriilor RAM și NAND.
Efectele nu se vor vedea imediat, dar chinezii plănuiesc extinderea considerabilă a mijloacelor de fabricație pentru memorii, se arată într-un raport publicat de Nikkei Asia. Conform sursei citate, investițiile celor două companii se vor extinde pe o perioadă de doi ani și vor urmări realizarea unor noi fab-uri în Shanghai și Wuhan. În cazul CXMT, fab-ul din Shanghai ar urma să fie de până la trei ori mai mare decât cel existent din Hefei, iar instalarea echipamentelor va începe chiar din a doua jumătate a acestui an, urmând ca din 2027 să fie demarată producția în masă.
Astfel, începând din a doua jumătate a anului viitor, chinezii ne-ar putea asigura necesarul de memorii RAM în locul marilor producători, iar prețurile ar putea scădea simțitor. Până atunci, însă, ne așteaptă noi scumpiri.
Via Tom’s Hardware





Initiativa foarte buna , poate se vor ocupa si de fabricarea placilor video . Tot raul spre bine , cit mai multe oferte , pentru preturi accesibile . Posibil pe viitor PC cu linux si componente Made In China .