Bine, ideea nu este taman nouă – omul nostru a mai lansat-o în timpurile pre-pandemice, prin 2015 – dar a fost reluată zilele trecute de el. Mai exact, pe twitter, rețeaua preferată de Elon Musk, a fost postat un grafic cu temperatura planetei.
Noi detalii despre cum am putea coloniza Marte
NASA a confirmat acum șase ani existența apei pe Marte, iar în urmă cu șase luni a reușit să sintetizeze oxigen, prin intermediul roverului Perseverance.
Roverul Perserverance a produs oxigen pe Marte
O premiera pe care nu ar trebui sa o trecem cu vederea. Roverul Perseverance a produs oxigen pe planeta Marte, intr-un program de demonstratie.
Elicopterul Ingenuity a realizat primul zbor controlat pe o altă planetă
Trăim vremuri interesante, și asta nu doar datorită pandemiei actuale. Generația noastră a fost prima care a fost martora unui eveniment epocal – primul zbor controlat pe o altă planetă!
Primele imagini și sunete de pe Marte de la Perseverance
Mars 2020 este o misiune de explorare a planetei Marte cu un rover dezvoltat de Jet Propulsion Laboratory, aceasta a fost lansată la 30 iulie 2020, și a amartizat în craterul Jezero la 18 februarie 2021. V-a scris deja Gabi despre eveniment aici.
Perseverance a amartizat si a trimis deja prima poza
Rover-ul Perseverance, un proiect NASA care a costat aproximativ 2 miliarde de dolari, a amartizat cu succes ieri pe planeta rosie si a transmis deja prima fotografie. A durat 10 minute ca aceasta sa ajunga pe Pamant.
NASA a dezvaluit o fotografie panorama cu planeta Marte cu 1.8 miliarde de pixeli
NASA a dezvaluit astazi o fotografie noua cu planeta Marte. Este o panorama de 1.8 miliarde de pixeli ce ofera o priveliste detaliata cu planeta, uimitoare mai bine zis.
Numele tau poate ajunge pe Marte
Tineti minte melodia cu refrenul ala stupid, dar catchy: „Plec departe/Plec pe Marte”? Ei bine, NASA va permite sa faceti asta!!! Bine, nu va entuziasmati prea tare, ca nu ajungeti chiar in persoana acolo, ci doar numele vostru.
NASA vrea sa lanseze un scut magnetic urias pentru a proteja planeta Marte si a o face locuibila
Cei de la NASA au facut un plan prin care ofera planetei Marte posibilitatea de a fi locuibila in viitor. Doresc sa faca asta prin lansarea unui scut magnetic in spatiu, care sa protejeze planeta rosie de razele solare si sa-i redea atmosfera, iar care apa lichida sa curga din nou pe suprafata sa. In […]
Elon Musk vrea sa colonizeze Marte cu 1 milion de persoane
Probabil ca unii dintre voi stiti deja despre ideea lui Elon Musk, cel care detine Tesla Motors dar si compania aerospatila SpaceX, de a coloniza Marte. Acesta doreste sa puna bazele unei intregi comunitati autosustenabile pe planeta rosie. La cum il stim de ambitios, oricat de futurist ar parea planul nu putem sa spunem ca […]
NASA publica mii de fotografii cu planeta Marte
NASA lansand fotografii foarte detaliate ale planetei nu este nimic deosebit, din moment ce camera Mars Reconnaissance Orbiter’s HiRise face asta din anul 2005. Insa, ultimele capturi stocate implica peste o mie de imagini care ne pot familiariza cu muntii, dunele, invelisurile de gheata si multe cratere.
NASA confirma prezenta apei lichide pe Marte
Se stia de cateva zile ca NASA urma sa faca un anunt foarte important pe 28 septembrie. Se speculau tot felul de informatii, iar printre ele era existenta apei sub forma lichida pe planeta Marte. Si chiar despre asta este vorba. Anuntul a fost facut ieri si informatia a fost desoperita de NASA’s Mars Reconnaissance […]
Viata pe Marte, inca o speranta
Cercetatorii care analizeaza suprafata planetei Marte au gasit mai multe dovezi cum ca „Planeta Rosie” a avut candva ape curgatoare, aceste indicii au fost date de existenta canalelor sculptate pe suprafata planetei. Imaginile ce au dus la noi descoperiri au fost capturare de catre camerele satelitilor: Mars Odyssey THEMIS VIS, Viking Orbiter si Mars Global Surveyor Mars Orbiter. […]
NASA a descoperit metan pe Marte
NASA a descoperit metan in atmosfera lui Marte, fapt ce demonstreaza ca planeta este activa din punct de vedere biologic si/sau geologic. Metanul este distrus rapid in atmosfera planetei Marte intr-o varietate de moduri, astfel ca descoperirea cercetatorilor NASA indica faptul ca pe suprafata planetei exista procese care au drept rezultat emanatiile de metan. Metanul […]
Marte a fost candva locuibila
Din ultimele cercetari efectuate de catre The Mars Reconnaissance Orbiter, naveta spatiala ce are misiunea de a studia tot ceea ce tine de Marte, se pare ca planeta a fost candva locuibila. Cercetatorii si-au permis sa emita o asemenea ipoteza deoarece au fost gasite niste minerale esentiale pe suprafata Marte. MRO (Mars Reconnaissance Orbiter) a gasiti […]