Tot ce trebuie să știți despre: Wi-Fi 5 vs. Wi-Fi 6

Continuăm seria articolelor de tipul Tot ce trebuie să știți despre cu un nou episod: de data aceasta Wi-Fi 5 vs. Wi-Fi 6.

Istoria Wi-Fi

Prima dată să începem cu… începutul. Wi-Fi este definit de Wikipedia ca fiind numele comercial pentru tehnologiile construite pe baza standardelor de comunicație din familia IEEE 802.11 utilizate pentru realizarea de rețele locale de comunicație (LAN) fără fir (wireless, WLAN) la viteze echivalente cu cele ale rețelelor cu fir electric de tip Ethernet. Suportul pentru Wi-Fi este furnizat de diferite dispozitive hardware, și de aproape toate sistemele de operare moderne pentru calculatoarele personale (PC), rutere, telefoane mobile, console de jocuri și cele mai avansate televizoare.

Contrar aparențelor, termenul nu este o prescurtare a wireless fidelity (după modelul Hi-Fi, care vine de la high fidelity), ci este un termen de sine stătător, creat la sugestia unei companii de marketing, tocmai pentru că suna similar cu acel Hi-Fi de la tehnologiile audio.

Tehnologia Wi-Fi își are originile într-o hotărâre din 1985 a Comisiei Federale de Comunicații din SUA, care a eliberat benzile spectrului radio la 900 megaherți (MHz), 2,4 gigaherți (GHz) și 5,8 GHz pentru utilizare fără licență de către oricine dorea. Firmele de tehnologie au început să construiască rețele și dispozitive… wireless pentru a profita de noul spectru radio disponibil, dar fără un standard comun. Prin urmare, mișcarea a rămas fragmentată, deoarece dispozitivele de la diferiți producători erau rareori compatibile. În cele din urmă, un comitet de lideri din industrie a venit cu un standard comun, numit 802.11, care a fost aprobat de Institutul de Ingineri Electrici și Electronici (IEEE) în 1997. Doi ani mai târziu, un grup de companii importante au format Wireless Ethernet Compatibility Alliance (WECA). , acum Wi-Fi Alliance), o organizație globală nonprofit creată pentru a promova noul standard wireless. WECA a numit noua tehnologie Wi-Fi.

Câte standarde există?

Standardele wireless reprezintă un set de servicii și protocoale care dictează modul în care acționează rețeaua Wi-Fi. Deși sunt șapte în total, iar Wi-Fi 6 este cel mai nou dintre cele pentru uzul personal, unele dintre cele vechi încă sunt în vigoare.

Haideți să le enumerăm:

• IEEE 802.11: Acest standard, în prezent dispărut, a fost creat în 1997 și susținea o viteză maximă de conectare de 54 megabiți pe secundă (Mbps). Dispozitivele care îl folosesc nu au mai fost fabricate de peste un deceniu și nu vor funcționa cu echipamentele actuale. În esență, este cel amintit în paragrafele anterioare și este cel care a dat naștere ideii de concept unitar.
• IEEE 802.11a (Wi-Fi 1): Creată în 1999, această versiune de Wi-Fi funcționează în banda de 5GHz. Acest lucru a fost realizat în speranța de a întâmpina mai puține interferențe, deoarece multe dispozitive (cum ar fi majoritatea telefoanelor fără fir) utilizează și banda de 2,4 GHz. 802.11a este, de asemenea, destul de rapidă, cu viteze de transfer de date maxime de 54 Mbps. Cu toate acestea, frecvența de 5GHz întâmpină mai multe dificultăți în ceea ce privește obiectele din calea semnalului, astfel încât raza de acțiune este adesea slabă.
• IEEE 802.11b (Wi-Fi 2): Creat tot în 1999, acest standard utilizează banda mai uzuală de 2,4 GHz și poate atinge o viteză maximă de 11 Mbps. 802.11b a fost standardul care a dat startul popularității Wi-Fi, pentru că asigura o acoperire mai bună decât precedentul.
• IEEE 802.11g (Wi-Fi 3): Creat în 2003, standardul 802.11g a mărit viteza maximă de transfer de date la 54Mbps, păstrând în același timp utilizarea benzii fiabile de 2,4GHz. Acest lucru a dus la adoptarea pe scară largă a standardului. A fost și tehnologia de la primul meu router wireless de acasă…
• IEEE 802.11n (Wi-Fi 4): Introdusă în 2009, această versiune a avut o adoptare inițială lentă. 802.11n funcționează atât pe banda de 2,4GHz, cât și pe cea de 5GHz, și suportă utilizarea mai multor canale. Fiecare canal oferă o rată maximă de date de 150 Mbps, ceea ce înseamnă că rata maximă de date a standardului este de 600 Mbps.
• IEEE 802.11ac (Wi-Fi 5): Standardul ac este cel pe care îl vor folosi majoritatea dispozitivelor wireless la momentul actual. Lansat inițial în 2014, ac crește drastic debitul de date pentru dispozitivele Wi-Fi până la un maxim de 1.300 de megabiți pe secundă. În plus, ac adaugă suportul MU-MIMO, canale de difuzare Wi-Fi suplimentare pentru banda de 5GHz și suport pentru mai multe antene pe un singur router. Foarte posibil să citiți acrst articol de pe un device conectat la un astfel de router.
• IEEE 802.11ax (Wi-Fi 6): Următorul pe listă este standardul ax. Pe măsură ce 802.11ax își va finaliza implementarea, veți avea acces la un debit de rețea teoretic de 10Gbps – aproximativ 30-40% mai mare decât cel al standardului ac. În plus, standardul wireless ax va crește capacitatea rețelei prin adăugarea de subcanale de difuzare, prin modernizarea MU-MIMO și prin permiterea mai multor fluxuri de date simultane. Cei care folosesc conexiuni gigabit au, cel mai probabil, un router compatibil cu acest standard în casă.
• IEEE 802.11be (Wi-Fi 7): Deși specificațiile pentru 802.11be nu au fost încă finalizate, este foarte probabil ca acesta să devină succesorul lui 802.11ax. Conform documentului IEEE Xplore, 802.11be va oferi „o lățime de bandă dublată și un număr sporit de fluxuri spațiale, care, împreună, asigură rate de date de până la 40 Gbps”.

Wi-Fi 5 vs. Wi-Fi 6

După toată această introducere, să vedem care sunt diferențele între cele două standarde actuale de Wi-Fi. Nu de alta, dar majoritatea folosim una dintre ele sau ne gândim să facem un upgrade la 5 la 6.

Poate cel mai important avantaj îl consituie numărul de dispozitive care pot fi conectate simultan la rețeaua noastră. Dacă vechiul standard permitea doar patru, acum discutăm despre opt.

MU MIMO înseamnă „multi-user, multiple-input, multiple outputs”. Este tehnologia wireless care permite mai multor utilizatori să comunice în același timp cu un router. Există o diferență masivă în ceea ce privește capacitatea MU MIMO dintre cele două standarde.

Wi-Fi5 utilizează un MU-MIMO 4×4 unidirecțional, de tip downlink. Aceasta înseamnă că mai mulți utilizatori, până la o anumită limită, pot accesa routerul și o conexiune stabilă. Odată ce această limită de patru transmisii simultane este depășită, rețeaua devine aglomerată și începe să prezinte semne de congestie, cum ar fi creșterea latenței, pierderea de pachete etc.

În Wi-Fi 6, se utilizează tehnologia 8×8 MU MIMO. Aceasta poate gestiona până la opt dispozitive conectate și care utilizează în mod activ rețeaua LAN fără fir, fără nicio interferență. Nota bene, Wi-Fi 6 MU MIMO este bidirecțional, ceea ce înseamnă că dispozitivul periferic se poate conecta la router pe mai multe benzi. Acest lucru înseamnă o capacitate îmbunătățită de a încărca informații pe internet, printre alte utilizări.

Un avantaj major al Wi-Fi 6 este cel legat de consumul mai mic de energie al dispozitivelor conectante, datorită unei noi caracteristici care nu se regăsește în generațiile anterioare, numită Target Wake Time (TWT). TWT este o tehnologie care permite reducerea cantității de timp neproductiv pe care un dispozitiv periferic îl petrece conectat la rețeaua Wifi.

În plus, nivelul de securitate oferit de rețelele Wi-Fi 6 este mult superior, datorită standardului WPA3 integrat. El este folosit împreună cu cele WPA și WPA2, care sunt întâlnite și la generația anterioară – Wi-Fi 5. Ținând cont că atacurile cibernetice au devenit tot mai uzuale, este clar că un asemenea avantaj este destul de important, chiar și pentru utilizatorii casnici. Nu de puține ori facem plăți online sau ne autentificăm pe laptopul de lucru de pe o rețea proprie.

În mod logic, și viteza de transfer de date este superioară la Wi-Fi 6. Posibil să vă ajungă și cea de pe o rețea Wi-Fi 5, dar parcă nu ați dori sacadarea unor filme pe platformele de straming sau poate sunteți interesați să urmăriți conținut 4K pe televizor, fără întreruperi sau probleme.

Wi-Fi 5 are o viteză maximă teoretică de transfer de date de 6,9 Gbps. În viața reală, standardul 802.11ac are o viteză medie de transfer de date de aproximativ 200 Mbps. Viteza cu care funcționează un standard Wifi depinde de QAM (Quadrature amplitude modulation) și de numărul de dispozitive conectate la un punct de acces sau la un router. Wifi 5 utilizează o modulație 256-QAM, care este mult mai mică decât succesorul său. În plus, tehnologia Wi-Fi 5 MU-MIMO permite în mod confortabil doar patru dispozitive să se conecteze simultan. Mai multe dispozitive înseamnă congestie și partajarea lățimii de bandă, ceea ce duce la o viteză mai mică pentru fiecare dispozitiv.

Wi-Fi 6, în schimb, este o opțiune mult mai bună în ceea ce privește viteza, în special când vine vorba de rețele congestionate. Utilizează o modulație 1024-QAM și se laudă cu un maxim teoretic de până la 9,6 Gbps.

Diferența dintre vitezele celor două tipuri de standarde per dispozitiv nu este atât de mare, însă în realitate. W-Fi 6 este întra-adevăr mai rapidă. Dar adevăratul avantaj al vitezei apare atunci când mai multe dispozitive sunt conectate la rețeaua noastră.

Poate cea mai vizibilă și cunoscută diferență este legată de benzile oferite. Wi-Fi 5 folosește exclusiv una de 5 GHz, care oferă interferențe scăzute, dar acoperire mult redusă. Wi-Fi 6 permite acces și pe banda de 2,4 GHz, care oferă acoperire mai mare, dar cu mai multe interferențe. În acest fel, utilizatorul beneficiază de cele mai bune avantaje ale ambelor rețele, o viteză mai mare atunci când este optimă o rază de acțiune apropiată și o rază de acțiune mai extinsă atunci când gadgeturile care sunt legate la rețea nu se află în aceeași locație.

Latența se referă la întârzierea în transferul pachetelor de date dintr-o locație în alta. Vitezele mici de latență, care tind spre zero, sunt mai optime și indică o întârziere mică sau deloc. Wi-Fi 6, în comparație cu 5, oferă o latență mai mică, ceea ce îl face perfect pentru întreprinderi și organizații corporative. Cu toate acestea, pentru utilizatorii casnici, ca noi, de când cu lucrul de acasă, este importantă și această diferență.

Discalimer: Articolul de față nu își propune să trateze în mod extensiv diferențele dintre cele două standarde, ci doar o trecere în revistă a celor care mi s-au părut mie mai interesante.