Dacă nu sunteți la prima vizită aici, la noi pe site, atunci cu siguranță știți deja că avem o serie de articole sub tag-ul Fotovoltaice Gratis, în care explicăm detalii despre programul Casa Verde al AFM.
Ba, mai mult, pentru că Darius a beneficiat deja de montaj și este de ceva vreme prosumator la ambele locații, a și descris experiența lui cu programul în acest articol. Acum, pentru că am și eu panourile montate de două săptămâni, pot face același lucru, cu amendamentul că nu sunt încă prosumator, dosarul fiind încă pe rol. Revin cu un update, după ce injectez primii KW în rețea!
Să începem cu începutul – am aplicat la program și, la fel ca și ceilalți beneficiari acceptați, am așteptat deblocarea programului, lucru ce a dus la o așteptare destul de lungă. Oricum, glumeam cu Darius, că eu sunt piază rea pentru acest program – am aplicat anterior de trei ori și nu am fost acceptat, iar când, în sfârșit am fost primit la masă, au făcut unii contestație cu privire la autorizarea instalatorilor și am așteptat câteva luni bune o rezoluție…
Dar, să revenim – anul trecut a fost prima dată când nu te mai înscriai la instalator, ci direct pe site-ul AFM, ceea ce a simplificat pentru mine accesul. Așa că, la sesiunea dedicată zonei de Vest, am terminat cu încărcarea documentelor pe platformă (au rămas aceleași din anii trecuți) în puțin peste un minut, așa că am prins fondurile alocate.
Pasul doi, după validarea listei de instalatori, a fost să aleg firma care se va fi ocupat de montare. Am analizat toate ofertele de pe piață, dar am folosit și aici un proces bine definit, învățat în corporații – am exclus de la bun început cele mai scumpe și cele mai ieftine oferte, apoi am luat feedback despre instalatorii rămași de la cei care au montat cu ei anterior (dacă au fost pe piață mai mult de un an) și am decis cu cine merg mai departe. Cum Darius montase deja cu două firme – cu Esolar și Spy-Shop, am analizat atent ofertele lor, dar am ales TAW Energy la final.
Iată mai jos beneficiile care m-au făcut să îi aleg pe ei:
- Întocmire și depunere dosar de prosumator GRATUIT
- Verificare buletin PRAM GRATUIT
- Priză de pământ GRATUIT (construcție și măsurare)
- Mentenanță și intervenție la fața locului GRATUIT timp de 10 ani.
- Asigurarea „Toate Riscurile” timp de 6 ani de la UNIQA
- Asigurarea obligatorie PAD timp de 6 ani de la UNIQA
- Asigurarea Facultativă de la UNIQA
În plus, pentru un sistem trifazat de 8 KW, cu următoarele caracteristici, prețul de 26.000 RON, din care 20.000 sunt contribuția statului și 6.000 ai mei, mi s-a părut potrivite pentru mine:
- Panou solar fotovoltaic monocristalin Jinko Tiger N-Type Neo, JKM475N-60HL4-V, 120 celule, 475W (Dimensiuni: 1903x1134x30 mm; Eficienta: 22.01%; Suprafata necesara: 39 m2; 10.080 kWh producție anuală medie)
- Invertor hibrid trifazat Huawei SUN2000-8KTL-M1, WLAN, 4G, 8 kW, WiFi Smart Dongle inclus, Putere: 8kW
- Huawei Smart Meter DDSU666-H
- KIT PANOU ELECTRIC, de exterior, IP65 (echipat complet cu: Sigurante / descarcator pentru protectie la supratensiune, intrerupator automat,separator modular). Include: tablou IP65 24 pozitii SCAME, tetrapolara 25A, Dif. tetrapolar 300mA (40A), Descarcator pentru sisteme fotovoltaice, 3P, max 1000V, Noark
- Bloc de masura si protectie trifazat BMP-T
- KIT structura de montaj K2systems. Material: Aluminiu.Poate fi montat pe orice tip de acoperis: tabla/tigla/terasa/structura metalică
- Materiale electrice marunte (cabluri, conductori, set conector, copex, etc )
În plus, față de alte firme, despre care am auzit că practică plata în avans a întregii sume, la semnarea contractului am plătit cei 2.000 lei care reprezintă contribuția proprie la program, restul de 4.000, pentru ceilalți 5 KW pe care i-am ales separat, îi plătesc la final, când devin prosumator…
Pentru cei curioși, am ales Huawei – deși permit doar montarea de baterii proprii – pentru că sunt cele mai vândute la noi, au vechime pe piață, iar instalatorii știu deja cele mai dese probleme care pot să apară, deci servisarea se va face relativ ușor.
Deși am semnat contractul și am efectuat prima plată în 19 septembrie 2023, abia la final de februarie am fost anunțat că vor veni la montaj cei de la TAW. Din păcate, din motive care nu mai țin de ei, de mine sau de vreme, dat fiind acel blocaj al programului Casa Verde, au venit la mine pe 20 mai, fix la aniversarea a 18 ani de la cununie! <3
V-am povestit deja că sutn pățit cu Casa Verde, deci nici la montaj nu am putut scăpa de ghinioane, așa că, ceea ce durează la alții 4 ore, la mine a fost realizat în 8… Iar abia pe 23 mai au instalat și invertorul, care nu era pe stoc la momentul respectiv.
Practic, la momentul redactării materialului, am fix două săptămâni de producție de energie electrică, dar sistemul este limitat la consumul casei. Practic, pe timpul zilei, cei 8 KW instalați îmi asigură cam 60% din necesarul de consum, dar încă nu am montat și sistemul de climatizare (aici e o discuție mai lungă, pentru că sistemul de cărămizi folosit la construcția casei este unul Durisol, cu izolație deja existentă în interior, plus izolație suplimentară realizată de mine, nu am avut nevoie de climatizare… până acum doi-trei ani, când vremea a luat-o cu totul razna), deci este posibil să mi scadă…
Cei de la TAW Energy au început deja demersurile pentru schimbarea punctului de consum într-unul de prosumator, dar revin cu un update după ce se încheie acel proces. Acum, pe moment, mă bucur că pot folosi energie electrică gratis, pe timpul zilei. După cum explica și Darius aici, nu am montat panourile ca să fac bani din asta, ci pentru că îmi asigură o oarecare independență energetică (sper că pot contracta programul nou, care permite și baterii de stocare) și o stabilitate financiară, pentru că nu voi mai plăti aceleași sume la furnizorul meu de energie. Ce-i drept, eu am avut avantajul că am construit casa special cu gândul la asta și acoperișul a acut înclinația potrivită și orientarea exact spre sud!
Pentru cei care au de gând să aplice la programul din anul acesta, vă las câteva sfaturi:
- dacă nu prindeți fonduri din prima, a doua, a treia sau chiar a patra încercare, nu disperați. Eu am reușit abia la a cincea sesiune
- pregătiți din timp toate actele necesare, ca să umblați de bezmetici după ele. Dar, mare grijă, pentru că unele au termen de expirare
- discutați cu toți cunpscuții sau vecinii care au instalat deja, ca să vedeți părerea lor despre instalatori și despre program. Puteți astfel evita unele greșeli pe care ei le-au făcut anterior
- aveți răbdare. toți pașii din program merg relativ încet
- verificați de la început ce tip de instalație aveți și schimbați branșamentul de la mono la trifazic, dacă e cazul
- verificați amplasarea, contrucția și înclinația acoperișului pentru a știi de la început dacă merită să montați panouri și câte pot să încapă
- nu vă așteptați să câștigați bani din rolul de prosumator
- alegeți cu atenție tipul panourilor și al invertorului. Dacă vreți să folosiți și baterii, ulterior, trebuie un invertor hibrid, iar unele – cum e Huawei – acceptă doar baterii de la aceeași firmă
La final, vă rog să țineți cont că articolul de față reprezintă strict opinia mea, nu este unul sponsorizat de vreuna din companiile menționate mai sus sau de către statul român. Ca dovadă – l-am scris după montaj, nu înainte!
În loc de concluzie, pentru că am tot primit întrebări de la cunoscuți și le anticipez și de la voi, vă spun că recomand TAW Energy ca instalator (apropo, au creat un grup cu toți clienții lor, pe WhatsApp pe care ne informau constant cum merge cu instalare și cu procesul de deblocare al Casei Verzi), dar asta nu înseamnă că sunt perfecți. Cu toate astea, nu cred că veți găsi vreun instalator perfect.
Urmareste productia. Invertoarele trifazice nu stiu sa trimita dinamic pe faze. O sa iti ceara plita de exemplu 2ke de la invertor, iar invertorul iti va livra 2kw impartit egal pe 3 faze si vei avea asa: L1 tragi 1,4 din retea, pe l2 si l3 bagi cate 0,6. Total, contorul tau va inregistra 0,6×2 + 1,4 ca si consum, adica mai mult decat daca nu ai folosi panourile.
Mare grija, contorul meu e inteligent, masoara separat cantitatea injectata, dar o aduna la cea consumata.
Wu am fronius ca invertor, tot 8kw, tot taw energy. Si eu am avut multe probleme cu ei.
Ideea e, sa masori indexul dand drumul la un consumator mare timp de 1 ora macar. Poza inainte si dupa la index. Aplicatia iti va zice ca ai consumat din energia produsa, dar contorul nebiderectional iti va inregistra productia ca si consum.