V-am povestit acum o luna ca urmeaza sa testez un nou smartphone de la Nokia – 4.2. Ei bine, l-am primit, l-am butonat, l-am luat cu mine si in concediu, iar acum urmeaza sa va spun ce este cu el. Cam in aceeasi perioada a testat Alex Nokia 1 Plus (concluziile le gasiti in articolul acesta). Fie vorba intre noi, aveam ceva asteptari de la Nokia dupa ultima mea experienta cu 7.1 (aici gasiti review-ul), asa ca… mai bine aflati la final concluzia.
Cuprins
- Specificatii
- Ambalaj si accesorii
- Design si constructie
- Software si performanta
- Ecran si sunet
- Camera foto si video
- Baterie
- Pret, puncte pro si contra
Specificatii
Display |
ecran de tip IPS capacitiv, cu dimensiune de 5,7 inci (~77% screen-to-body ratio), aspect 19:9, rezolutie 720 x 1520, densitate de 295 ppi |
Chipset |
procesor Qualcomm SDM439 Snapdragon 439 (12 nm), GPU Adreno 505 si CPU Octa-core (2×2.0 GHz Cortex-A53 & 6×1.45 GHz Cortex A53) |
Memorie RAM |
2 sau 3 GB RAM (eu am primit varianta cu mai multi RAM) |
Camera foto |
Principala: duala (13 MP, f/2.2, 1/3″, 1.12µm, PDAF si 2 MP cu senzor de profunzime si LED), care filmeaza la 1080p@30fpsSecundara: 8 MP, f/2.0, 1/4″, 1.12µm |
Stocare |
16 sau 32 GB spatiu de stocare (eu l-am primit pe cel de 32 GB, aceasta fiind combinatia posibila cu 3 GB RAM), extensibil pana la 400 GB prin slot-ul combo SIM – microSD |
Conectivitate |
Dual SIM 4G (cu cartela de tip nano), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, hotspot, Bluetooth 4.2, GPS (A-GPS, GLONASS, BDS), NFC (insa nu pe toate modelele; variaza in functie de piata de desfacere) |
Sistem de operare |
Android 9.0 Pie prin programul Android Go |
Acumulator |
3000 mAh din aliaj Litiu-Ion |
Altele |
senzor de deblocare cu amprenta digitala sau faciala, disponibil in doua culori (negru sau roz), mufa de incarcare micro USB, radio FM |
Ambalaj si accesorii
Cutia telefonului este una clasica Nokia de acum. Se schimba doar numele si poza modelului pe partea din fata si specificatiile pe cea din spate. Bine, mai e ceva ce difera – smartphone-ul dinauntru. 🙂 Insa restul e identic, inclusiv dimensiunile si culorile de fundal. In fine, e o chestie de gusturi, iar una din teoriile din domeniu spun sa iti obisnuiesti clientela sa te recunoasca oriunde. Ei bine, cel putin aici, au reusit perfect. Veti sti despre ce marca este vorba, chiar daca veti vedea cutia de la 10 metri, sa zicem. Eu parca as opta pentru ceva mai cu stil. Culoarea de fundal si imaginea aleasa de Nokia mi se par fade si puerile. Dar… este doar parerea mea…
Odata deschisa, cutia iti dezvaluie cateva carticele (revin, mai citeste cineva asa ceva, in 2019?!?), telefonul, incarcatorul cu cablu care poate fi folosit si pentru transfer de date si cheita de la SIM tray. Parca ar fi mers si niste casti, insa mai bine deloc decat ceva care va avea ca singur scop sa te enerveze. Austeritatea de la acest capitol se inscrie in trendul celorlalti producatori.
Design si constructie
Ei bine, am sa incep cu partea misto: telefonul meu era roz! Acum, dupa cum v-am spus la inceput, nu m-a deranjat culoarea din doua motive: am facut furori pe unde am mers si i-a placut la nebunie fiica-mii!!! Bonus, pink sand, caci asa se numeste oficial, nu atrage aproape deloc amprentele. Adica, sa ne intelegem, sticla cu care e acoperit din motive de siguranta, ar fi fost criminala pe varianta neagra. Asa ca, avantaj roz 😛
Pe partea frontala avem asezate camera intr-un notch de tip picatura, senzorul de proximitate si difuzorul de apel, precum si logo-ul Nokia pe barbia generoasa. Pe spate avem din nou logo-ul, amprenta digitala si camera duala cu senzor (trebuie sa admit ca asezarea pe verticala a acestui ansablu este extrem de eleganta). Pe laterale avem butonul dedicat asistentului Google si tavita de SIM (in stanga) si butoanele de volum si pornire/oprire (dreapta). In partea de sus avem mufa jack, iar in partea de jos, mufa de incarcare si difuzorul. Este destul de compact sa poata fi folosit de doamne, domnisoare sau de oricine, cu o singura mana.
Dupa cum spuneam, telefonul este acoperit cu sticla, asezata peste cadrul de policarbonat (restul e metal). Desi il face mai butucanos decat alte modele de la alti producatori, trebuie sa apreciez atentia pentru protejarea lui. Nota bene, aici HMD Global! In ansamblu, smartphone-ul are un design peste clasa din care face parte, iar culoarea deosebita chair accentueaza impresia. Insa, pacatuieste prin grosime.
Software si performanta
Am mai spus-o, insa o voi repeta la nesfarsit: decizia finlandezilor (sau a chinezilor, cum vreti voi) de a intra in programul Android One este una geniala. Astfel pot produce telefoane pentru care pot oferi update-uri imediate, care ruleaza (daca partea hardware permite) un sistem de operare fluid. Pentru o companie care nu are resursele si puterea unor giganti ca Samsung, Huawei, Xiaomi sau altii, pentru a investi in R&D, asta este calea de urmat! Astept sa vad mai multi producatori B-list (cati au mai ramas) pe acelasi drum.
OK, sa revenim la oaia noastra: degeaba oferi Andoid 9.0 Pie (versiunea Go, dupa cum am mentionat), daca procesorul nu te ajuta. Alegand un chipset de acum fix un an, basca si conceput pentru modele low-entry, Nokia si-a infipt singura cutitul in spate. Telefonul agata si are un lag considerabil, chiar si cand faci cele mai banale activitati: raspunzi la un apel sau deschizi Facebook. Stiu, imi veti spune ca este un telefon mid-range, insa asteptati pana la final, cand discutam despre pret. In gama lui gasesti alternative mai fiabile. Daca e sa fiu sincer pana la capat, nu prea era multe diferente intre Nexus 5 cu custom ROM de Android 8.1 (v-am povestiti aici despre experienta mea cu el) si telefonul asta, care este mai nou si mai scump!
Senzorul de amprenta este destul de incet si mai da rateuri. Insa nu este atat de deranjant precum cel de deblocare faciala! Frate, ala merge cand si numai daca vrea el. Nu am gasit vreun pattern care sa explice de ce uneori merge si alteori nu (astea fiind cele mai multe cazuri). Pur si simplu parea sa fie condus de un AI care ii dicta cand sa faca misto de mine 🙂
Cat timp l-am utilizat, am primit si o actualizare Over the Air (OTA), care a adus versiunea de securitate pentru luna mai. De atunci, desi Google a lansat si versiunea pentru iulie, nu am primit alt update.
Pentru curiosi si amatori de statistica, va las mai jos rezultatele de la testele sintetice de la PC Mark. Cele de la Geekbench le gasiti online (link).
Astept sa imi spuneti voi cat de utile si relevante vi se par rezultatele, pentru ca stiti ca pe mine ma lasa rece. 🙂
Ecran si sunet
Ecranul este unul mediu cel mult, insa isi face decent treaba. Fiind vorba de un mid-level, display-ul este un banal HD+, care are nevoie de luminozitate mai mare, pentru ca nu reuseste sa evidentieze contrastul culorilor prea bine. Daca tot am ajuns la ele, aflati ca majoritatea culorilor apar cam spalacite, ca sa zic asa. Insa, dupa cum spuneam la inceput, macar este usor de manevrat cu o singura mana!
Apropo de display, nu am gasit nicaieri explicat daca telefonul este sau nu protejat de Corning Gorilla Glass, drept urmare voi considera ca au facut si aici reducere de costuri si nu l-au inclus printre beneficii 🙂
Partea de auditie este decenta si ea, peste ce avem parte la ecran. La nevoie si fara a folosi sonorul peste 70%, poti asculta OK muzica la el, fie la difuzor, fie la casti. Legat de asta, un mare Like pentru Nokia ca a decis sa mentina mufa audio de tip jack. Mai ales pentru telefoanele care nu sunt high-class sau care nu aduc mare inovatie, renuntarea la acesta mi se pare prematura.
Camera foto si video
Pentru ca nu discutam despre un telefon high-end, nu am avut mari pretentii de la camera. Pana la urma, dupa teste, am descoperit ca se descurca onorabil. Nu face minuni, insa poti face poze decente. Asta, daca poti trece de lag-ul de la deschiderea si operarea ei.
Mai jos la las meniul de camera si setarile oferite din fabrica:
Ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc, puteti vizualiza fotografiile facute cu telefonul, din galeria urmatoare:
Partea de video se prezinta la fel:
Ca si test, am zis sa compar cu telefonul personal, OnePlus 6. Iata diferenta, la filmarea de noapte:
Concluziile finale vi le las voua!
Baterie
Nu am avut pana acum parte de vreun telefon care sa imi ofere atat de putina autonomie si care sa se incarce atat de greu, pana la acest Nokia 4.2!!! Stiu, poza de mai jos spune ca bateria m-a tinut aproape 3 ore, si mai aveam inca 12% ramasi. Insa, tineti cont ce tip de display avem aici si cat de putin gurmand ar trebui sa fie! M-as fi asteptat la cel putin 4 ore Screen on Time, dar pot sa inteleg ca s-au facut ceva compromisuri.
Dar sa zicem ca pot trece peste neajunsurile de mai sus, dar cum as putea face la fel cu mufa micro USB de inacarcare?!? In 2019, chiar si telefoanele ieftine, ar trebui sa vina cu mufa USB-C. Este deja un standard larg acceptat – pana si Apple pare sa planuiasca sa il foloseasca – deci majoritatea dintre noi avem deja acasa astfel de incarcatoare, pe care le putem folosi, in caz de nevoie.
Ca sa fiu total impartial, mi-a placut cum se licarea ledul de sub butonul dedicat Google Assistant, in timpul incarcarii. De fapt, asa se comporta si cand ma anunta ca am notificari necitite pe telefon.
Pret, puncte pro si contra
Pretul pe site-ul evoMAG este de putin peste 805 lei astazi, cu 61 lei mai putin decat acum o luna. Descresterea insa nu il face inca un best-buy. Ba chiar, as putea spune ca se situeaza considerabil de departe de asta. Nu de alta, dar un Xiaomi Mi A2, un telefon sesizabil mai bun decat cel de fata, costa doar 769 lei astazi, pe acelasi site. Cred ca Nokia nu si-a facut prea bine temele cu modelul 4.2. Nu cred ca sunt multi cei care vor alege sa il achizitioneze!
PRO
- soft curat, aproape de cel nativ
- design atragator (mai ales pe culoarea roz)
- upgrade garantat la versiuni mai noi si la security updates
- telefonul compact
- dual-sim
- suport pentru card SD
- are Digital Wellbeing in setari
CONTRA
- barbia de pe partea frontala prea iesita in evidenta
- lag mare in utilizare
- port micro-USB
- camera foto este dezamagitoare
- deblocarea faciala functioneaza cand vrea
- senzorul de amprenta lent
- timpul mare de incarcare
- autonomia cel mult decenta
glm a zis
Ti-am mai zis: Nu Nokia!
varucu a zis
Mie mi s-a facut foame dupa review-ul asta 😀
Conectarenet a zis
Fără Nokia. Am Nokia, nu mai cumpăr. Fără Allview (cu toate că am avut un telefon excelent, viper s4g și mai nou soul infinitul peste multe samsung), fără Lenovo, mpman, etc., Firme fantomă ce nu au helpdesk, nu au service calificat, etc. A da o semnătură pentru service unei firme fără a specializa personalul ,fără computere de service, etc.,consider că este grav. Achiziționez doar HP, dell, Samsung, sau daca este fără helpdesk, sa fie la jumătate de preț.
antonia maria truta a zis
acest nokia este rezistent la apa
Dumitru a zis
Degeaba, nu știe sa înoate deci nu îl poți trimite la piață, nu vine înapoi dacă l-ai scăpat în apa
Teodora a zis
Am achizitionat Nokia pentru brand, experienta pe piata, seriozitate. Sunt foarte multumita de acest telefon. Functioneaza prompt, are memoie mare, suporta carduri cu memorie mare, e rapid. Are culori care nu iti obosesc ochii, nu sunt stridente, e rotunjit la colturi, e usor de manuit, e finut. Nu l-am scapat niciodata din mana. Se misca rapid. Dar, cateodata se inchide ecranul cateva secunde, cam 10sec. si nu mai vezi nimic. Nu poti inchide apelul, nu poti activa nimic. Asta poate deveni enervant. In rest, totul functioneaza rapid, e usor de folosit si cine a avut vreodata Nokia, nu mai poate folosi alt brand. Are meniu usor, nu e complicat. Culorile reprezinta o chestie de gust. Eu cand vad culorile unui telefon, imi dau seama imediat ca nu sunt de la Nokia. Nokia are tonuri calde spre natural. Alte telefoane au culori tipatoare, care ma deranjeaza. E parerea mea si sper sa ajute pe cei care fac o alegere in achizitionarea unui telefon. Il am din 01.01.2020. Husa ii mareste aspectul. Cu exceptia acelor inchideri ocazionale, sunt foarte multumita de acest telefon. Eram speriata de timpul de incarcare, dar se incarca repede.
Dumitru a zis
Roagă-te sa nu ai nevoie de garanție. Dacă ai mufă usb tip c, prima achiziție pe care sa o faci este un cablu de încărcare cu mufa magnetica ca altfel vei regreta. În România nu existe service autorizat Nokia. Dacă îl repara cineva, „autorizat” conform certificat garanție, pierzi garanția producator