Anul trecut, la final de primăvară, Xiaomi lansa seria 12. Am testat chiar la început noul 12, iar Alex, mai spre vară, vârful de gamă – 12 PRO.
Ei bine, anul acesta, chiar la Barcelona, cu ocazia Mobile World Congress, am avut parte de lansarea seriei 13, cu 13 Lite, 13 și 13 PRO, căruia i-am dedicat și un material video de hands on. Să vedem dacă va fi cu noroc de data aceasta, sau nu…
Cuprins
- Specificații
- Ambalaj și accesorii
- Design și construcție
- Software și performanță
- Ecran și sunet
- Camera foto și video
- Baterie
- Preț, puncte pro și contra
Specificații
Display |
– 120Hz WQHD+ 6.73” AMOLED display
|
Chipset |
– Snapdragon®️ 8 Gen 2
|
Memorie RAM |
– LPDDR5X + UFS 4.0 Stocare
|
Camera foto |
– LEICA VARIO-SUMMICRON 1:1.9-2.2/14-75 ASPH.
|
Stocare |
– LPDDR5X + UFS 4.0 Stocare
|
Conectivitate |
– Dual SIM
|
Sistem de operare |
MIUI 14 pe bază de Android 13 |
Acumulator |
– Baterie de 4,820mAh (typ)
|
Altele |
senzor de deblocare cu amprentă digitală integrat în ecran; disponibil în două culori: negru ceramic și alb ceramic; mufă de încărcare USB-Type C; certificare IP68; Corning® Gorilla® Glass Victus® pe partea frontală |
Ambalaj și accesorii
Nicio mirare – am primit telefonul, care avea o folie de protecție deja aplicată pe ecran, încărcătorul, cablul de încărcre/transfer date, cheița de la tăvița SIM, o husă de silicon transparentă și broșurile clasice.
Vă recomand cu tărie o husă, chiar dacă nu vă place aceasta cu care vine, pentru că modulul camerei este pronunțat, deși am văzut alte modele chiar mai mari…
Design și construcție
Poate sunt puțin subiectiv, dar toate fotografiile oficiale de prezentare mi-au dat impresia că am un iPhone 14 în față, cu cameră punch-hole și un modul de camere puțin diferit. Posibil ca asta să fi fost chiar intenția celor care s-au ocupat de marketing. În fond și la urma urmelor, Apple este producătorul de pe primul loc ca market share, iar Xiaomi a fost multă vreme denumit Apple de Asia. Unde mai pui că și-au tot exprimat intenția de a ajunge ei în top, mai sus de locul trei, unde se află acum.
Cu toate acestea, construcția este una demnă de vârful unei game de flagship, fiind atât estetică, cât și calitativă. Am primit modelul Ceramic Black, deși cred că acela pe alb ar fi fost mai interesant pentru review. Display-ul de 6,73 de inci are margini extrem de înguste, lucru evidențiat și la evenimentul keynote. Cu toate că vine cu baterie generoasă, ecran mare și modul de camere destul de evident, nu cântărește decât 229 grame. Știu, nu este chiar puțin, dar este mai ușor decât iPhone 14 Pro Max, cu 11 grame. 🙂 Trebuie menționată proctecția asigurată de Corning Gorilla Glass Victus, precum și certificarea maximă IP 68. Rama este realizată din aluminiu, iar spatele vine cu un material interesant – bio ceramic îi zic ei. Eu vă spun că adună amprente, dar nu chiar atât pe cât mă așteptam eu…
Pe partea din față mai avem difuzorul de apeluri, pe spate logo Xiaomi, sus este antena de semnal, jos difuzorul audio, tăvița SIM și mufa de încărcare/transfer date, pe stânga butoanele de volum și butonul de pornit/oprit.
Este un telefon elegant, bine lucrat, care se vrea și reușește, la acest capitol, să se ridice la nivelul competitorilor. Combinația de ceramică neagră, lucioasă, sticlă și metal, precum și îmbinările sunt excelente. Modulul de camere de pe spate poate să nu placă unora, dar eu îl prefer celui de la Samsung S23 Ultra.
Software și performanță
Android 13 cu interfața clasică MIUI 14, care vin peste un hardware extrem de potent (cel mai nou procesor Snapdragon 8 gen 2, 12 GB de RAM de ti LPDDR5X și stocare de 512 GB UFS 4.0) dau ca rezultat o experiență în utilizare extrem de fluidă, fără lag sau alte probleme. Și am testat asta cu jocuri, multitasking și muzică rulată cât îl foloseam…
Țin să menționez că nu am avut probleme să simt prea cald telefonul, deși ceramica este un bun conducător de temperatură. Practic, față de generația veche de procesoare, unde majoritatea telefoanelor testate tindeau să se supraîncălzească, acum Qualcomm a rezolvat problema…
Ce mă enervează la telefon este că vine cu aplicații inutile: ai aplicația de fișiere de la Google și una a celor de la Xiaomi, ai calculatorul lor, ai aplicația de galerie de la ei, pe lângă Google Photos… Știu, asta nu ține de Xiaomi, că au și Samsung, OPPO sau vivo așa ceva, dar… 🙁 Cel mai amuzant lucru la aceast situație este că reprezentanții Google au fost prezenți la eveniment și explicau ce bine colaborează cu Xiaomi!
La capitolul senzori trebuie menționat cel infraroșu, marcă înregistrată Xiaomi, la care nu renunță, cei de deblocare (atât cu amprentă, cât și facială), care funcționează impecabil și cel de măsurare a ritmului cardiac, care nu este tocmai exact. La toate măsurătorile am avut o deviație de 10%, ceea ce mi se pare imens. O fi el la început, dar vorbim despre un flagship. Poate, totuși, era doar o problemă la unitatea mea…
La nivel de conectivitate, avem parte de toate benzile posibile GSM, bluetooth 5.3, Wi-Fi 7 (deși nu știu cât de relevant va fi asta pentru utilizatorii români) și dual-SIM cu eSIM inclus.
Am și o întrebare pentru voi – este cineva care folosește Digital Wellbeing de la Google? Că este integrat în Android de ceva vreme, dar cunoscuții mei tot la baterie se uită în meniu, când vor să vadă cât au folosit un anume program…
Rămâne de menționat doar că telefonul vine cu cinci ani suport de patchuri de securitate și doar trei la nivel de sistem de operare. Mda, nu mai zic nimic, dar parcă Samsung sau vivo ofereau un an în plus la Android… Din nou, simt nevoia să mă repet – discutăm despre un flagship.
Ecran și sunet
Băi fraților, cum ar zice Nea Mărin al nostru, este cel mai frums și calitativ display pe care l-am văzut anul acesta! O fi el anul la început, dar AMOLED-ul ăsta – WQHD+ – este completat de refresh rate de 120 Hz cu AdaptiveSync Pro și strălucire de 1900 niți (maxim). Nu te mai saturi să folosești telefonul! Am văzut pe el ultimul episod din Last of Us, pe HBO Max și nu îmi venea să cred că m-aș mai fi uitat la încă unul. Și știți voi, cei care mai citiți ce scriu, c nu obișnuiesc asta mai deloc.
Și m-a mai cucerit o chestie – felul în care se comportă acest ecram în lumina soarelui. Și am nimerit prin Barcelona și zile însorite, mai spre primăvară, pe când noi aveam cod galben sau portocaliu de zăpadă prin România! Nu te chinui să citești ce scrie prin mesaje, indiferent că folosești dark mode sau nu. Nimic de comentat aici.
Nu mai discut de opțiuni clasice pentru flagshipurile 2023 – opțiunea de a autoriza doar anumite aplicații care să ruleze cu refresh rate maxim, intensitatea culorilor, sau posibilitatea de a seta pe WQHD+ sau FHD+ rezoluția.
Display-ul este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 7, spre deosebire de spatele ceramic.
Difuzoarele (duale) au certificare Dolby Atmos și redau extrem de clar și plăcut sunetul. Ele sunt poziționate pe muchia de jos și pe bezel-ul de deasupra panelului.
Camera foto și video
Și anul acesta avem parte de un sistem de camere foto la care au pus umărul și specialiștii de la Leica. Dar este important de menționat că este vorba doar de cele principale și numai la nivel de reglaje și software, pentru că producția nu a avut loc în fabrica lor.
Cu toate acestea, tehnologia este impresionantă, cel puțin pe hârtie. Pe mine nu m-a dat deloc peste cap, mi s-au părut a fi ce trebuie, dar nu exagerat de bune, pe cum le laudă reclama. La pomul lăudat…
Știți de ce spun asta? Pentru că în condiții de lmină slabă s-a descurcat mai bine ca alte telefoane din aceeași gamă, dar în condiții normale fost doar la nivelul așteptărilor. Iar majoritatea utilizatorilor folosesc camera doar în modul point and shoot, nu ca fotografii care au lăudat Xiaomi 13 PRO. Cu toate inovațiile, cred că aici va pierde lupta cu Samsung și gama S23. Poate la anul, zic… (să vedem dacă știe cineva din cine citez 😛 )
Dar sp revenim la detalii tehnice și să revedem ce tip de senzori avem pe această cameră:
- wide de 50.3 Megapixeli cu f/1.9 – echivalent 23mm, dual pixel PDAF, autofocus prin tehnologia laser și OIS, dimensiune a pixelului de 1.6 microni;
- tele de 50 Megapixeli cu f/2.0 – echivalent 75mm, PDAF de la minim 10 cm distanță și zoom optic 3.2x;
- ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.2 – echivalent 14mm, ultrawide cu unghi de 115 grade, autofocus,
Nu avem telefoto cu periscop, iar un vârf de gamă nu ar trebui să aibă scăpări.
- camera principală pe timp de zi (zoom diferit)
- camera principală pe timp de zi (50 MP, zoom diferit)
- camera principală pe timp de zi (bokeh)
- camera principală pe timp de zi (panorama)
- camera principală pe timp de noapte (zoom diferit)
- camera principală pe timp de noapte (long exposure)
- camera principală pe timp de noapte (supermoon)
- camera selfie pe timp de zi
- camera selfie pe timp de zi (bokeh)
- camera selfie pe timp de noapte
Mai jos vă las și filmările cu Xiaomi 13 PRO:
Baterie
4820 mAh și fast charge fac casă bună. Foarte bună, aș zice, mai ales că vine cu următoarele capabilități:
• Xiaomi AdaptiveCharge
• Xiaomi 120W HyperCharge
• Încărcare wireless turbo la 50W7
• Încărcare wireless inversă la 10W
Un ciclu complet, pe cablu, durează puțin sub 20 de minute. Practic apuci să îți faci cafeaua și nu o termini de băut bine, că ai telefon încărcat o zi întreagă. Aici, la Barcelona, cineva a făcut un mic test: trei minut de încărcare, de la 4% la 32%!
Preț, puncte pro și contra
Xiaomi 13 Pro va fi disponibil în România, în două variante de culoare: negru ceramic și alb ceramic, în varianta de stocare 12GB+256GB, la prețul recomandat de vânzare de 6199 lei.
Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil.
În încheiere pot spune doar că motivul pentru care Xiaomi (încă) nu este pe locul doi la nivel global este chiar telefonul de față: flagship wannabe la unele capitole, dar excelent la altele. Cu toate acestea, este un smartphone foarte bun, pe care îl recomand ca achiziție. Bine, doar dacă prindeți oferta cu aspirator sau dacă aveți vreun cupon de reducere. Altfel, modelul acesta are doar camerele foto, încărcarea pe fir mai rapidă și cea wireless, ecranul și cam atât peste Xiaomi 13.
PRO
- dual-sim, compatibil 5G
- are eSIM
- încărcare ultra-rapidă la 120W
- încărcare wireless
- reverse charging
- autonomie bună
- hardware de ultimă generație
- performanță bună în utilizare
- display excelent cu refresh rate de 120 Hz
- cinci ani de update-uri
- protecție Gorilla Glass
- design frumos
- difuzoare duale, certificate Dolby Atmos
CONTRA
- software cu bloatware
- camerele (încă) nu sunt ce trebuie pentru flagship
- USB-C 2.0
- designul modulului de cameră
- senzorul de puls nu este exact
Noul usb 2.0, acum la fel de rapid că acum nșpe ani in urma !
Exact.
La fel ca pe orice model iPhone 14 de la Apple.