Pe lângă eliminarea reclamelor și accesul la YouTube Music, abonații YouTube Premium mai primesc o serie de beneficii: redare în fundal, descărcare conținut pe dispozitive mobile și conținut exclusiv prin YouTube Originals. Pe lista beneficiilor ar urma să intre cât de curând și posiblitatea descărcării conținutului pe desktop. Momentan, opțiunea este deschisă pentru un număr limitat de utilizatori și necesită browser Chrome, Edge sau Opera actualizat la ultima versiune, iar utilizatorii pot viziona conținutul descărcat doar în browser și doar la rezoluții de până la 1080p.
Dacă sunteți abonat YouTube Premium și doriți să încercați funcția de descărcare în browser vă puteți înscrie aici până la data de 19 octombrie.
Via Techspot