Mai avem putin pana cand AMD isi va lansa propriile procesoare hexa core desktop, Thuban. Acestea vor fi dezavantajate la performanta fata de modelul de la Intel, Core i7 980X, insa vor avea si preturi mult mai mici. Iar varful de gama, Phenom II X6 1090T BE, cu frecventa nominala de 3.2 GHz, a fost deja luat in primire de overclocker-i.
Si cu putin azot lichid s-a obtinut frecventa maxima de 6.3 GHz, mai mult decat respectabila, avand in vedere ca este realizat in procesul tehnologic de 45 nm, iar i7 980X, pe 32 nm, se opreste pe la 6 GHz. Totusi, desi cu o frecventa mai mica, tot CPU-ul Intel este mai performant. Momentan insa vorbim despre versiuni incipiente de X6 1090T, deci este posibil sa se ajunga si mai sus dupa lansarea de pe 26 aprilie 2010.
De acest overclocking s-a ocupat Luca, el avand nevoie de o placa de baza ASRock 890GX Extreme3 (890GX + SB850, socket AM3) si 1 GB de memorie DDR3 de la Kingston, cu frecventa de 1333 MHz si latente 26-9-9-9. Si a trebuit sa urce voltajul pana la 1.928 V.
Mai multe vom vedea la lansarea de peste zece zile.