Potrivit unui studiu realizat de IDC, netbook-urile au atins in Europa o cota de piata de 30% din vanzarile de computere portabile.
Netbook-urile au reprezentat unul dintre punctele de referinta ale anului 2008, marcand o crestere exponentiala a vanzarilor pentru acest tip de dispozitive.
In acest moment, vanzarile de netbook-uri au atins pragul de 30% din vanzarile totale ale computerelor portabile, conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piata IDC. Totusi, pe piata de business cota de piata a netbook-urilor este de numai 20%.
Distributia vanzarilor pe parcursul anului trecut demonstreaza ca apetitul utilizatorilor pentru netbook-uri s-a accentuat radical in ultima parte a lui 2008. Din cele 7 milioane de unitati vandute in zona EMEA, 3.6 milioane au fost comercializate in ultimul trimestru, fapt ce indica o crestere accentuata si pentru acest an.
De altfel, IDC estimeaza o crestere de cel putin 10% pentru netbook-uri in 2009, in timp ce ABI Research anticipeaza ca la nivel mondial se vor comercializa 35 milioane de unitati in 2009. Cauzele acestor cresteri sunt portabilitatea si, mai ales, criza financiara, care indeamna utilizatorii catre produse mai ieftine. Iar netbook-urile vor continua sa se ieftineasca si in 2009.