Statele Unite au aprobat oficial exportul către China al H200 – al doilea cel mai avansat accelerator AI de la Nvidia.
WhatsApp prinsă cu metadate la vedere
Recunosc since că povestea asta despre WhatsApp nu e “încă un bug”, e o oglindă în care vedem compromisul întregului model bazat pe număr de telefon.
Microsoft plătește curentul pentru AI
Pe scurt, Microsoft promite că acolo unde își ridică centrele de date pentru AI nu vor crește facturile localnicilor: compania spune că va plăti tarife suficient de mari încât să acopere integral costul energiei (inclusiv extinderile de rețea), fără reduceri de impozite locale, într-un pachet mai larg numit „Community‑First AI Infrastructure”.
Apple introduce Creator Studio, o suită software rivală Adobe Creative Cloud, la doar 12.99 dolari/lună
Apple a venit cu un răspuns la suita software Creative Cloud de la Adobe, iar începând cu data de 28 ianuarie va oferi toate aplicațiile sale destinate creatorilor de conținut pentru un abonament lunar de doar 12.99 dolari/lună.
Apple ajunge la o cotă de piață record în rândul producătorilor de smartphone-uri și rămâne pe primul loc la nivel global
Modelele din seria iPhone 17 se vând foarte bine, iar datorită acestora Apple a ajuns la o cotă de piață record de 20% în rândul producătorilor de smartphone-uri, arată ultimul raport publicat de Counterpoint Research.
Zborurile Lufthansa, Austrian Airlines, dar și a altor linii aeriene europene vor beneficia de internet prin satelit de la Starlink începând de anul acesta
Mai multe linii aeriene din Europa au anunțat că, în viitorul apropiat, vor oferi internet prin satelit de la Starlink la bordul aeronavelor. Integrarea serviciului se va realiza treptat, iar în următorii ani ar urma să ajungă pe mai toate aeronavele din Europa.
Livrările de PC-uri au înregistrat o creștere neașteptată de aproape 10%
Criza de memorii RAM și încetarea suportului pentru Windows 10 pare că au determinat consumatorii și organizațiile să grăbească achizițiile de PC-uri noi. Potrivit International Data Corporation (IDC), în ultimul trimestru al anului trecut a fost înregistrată o creștere de 9.6% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind livrate în total aproximativ 76.4 milioane […]
Prețurile televizoarelor au scăzut cu peste 90% de la începutul anilor 2000
Într-o perioadă marcată de scumpiri extreme, televizoarele par să fie excepția de la regulă. Chiar dacă tehnologiile de afișare s-au îmbunătățit constant și diagonalele au crescut foarte mult în ultimele două decenii, prețurile au scăzut continuu, iar comparativ cu începutul anilor 2000, acestea sunt cu peste 90% mai mici, susține Brian Potter, cercetător la Institute […]
MAG X870E TOMAHAWK MAX WIFI
MAG X870E TOMAHAWK MAX WIFIi e genul de placă de bază făcută pentru oameni care vor o platformă AM5 serioasă, dar fără să sară direct în zona de flagship cu prețuri greu de justificat. Este ATX, folosește chipset-ul AMD X870E și suportă procesoarele Ryzen 9000, 8000 și 7000, deci poți construi atât un sistem nou, […]
Rezultate sondaj: Cum vă plătiți impozitele? (2026)
A sosit momentul să vedem cum vă plătiți impozitele – subiect extrem de fierbinte zilele acestea.
Cafeluța IT – 14.01.26 – Probleme în Roblox, Claude lansează CoWork și încălzirea globală
De la un malware Linux „mult mai avansat” și o ofertă de abonament Apple care lovește Adobe, până la un tractor electric numit „Transformers”, Starlink în Lufthansa și o lege împotriva deepfake-urilor, ziua de azi aduce știri tech diverse și pline de surprize.
Paramount vs Warner Bros. Discovery
Mișcarea lui David Ellison mi pare fix genul de presiune pe care o aplici când crezi că ai oferta mai bună și nu primești teren de joc: Paramount Skydance a dat în judecată Warner Bros. Discovery și pe David Zaslav în Delaware.
ChatGPT trece la acțiune
Nu mai vorbim doar de un chatbot, ci de un agent care îți face treaba: OpenAI a integrat capabilitățile Operator și Deep Research într-un “ChatGPT agent” care combină raționarea cu acțiunea pe un computer virtual propriu, navighează site‑uri, rulează cod, umple formulare și îți livrează fișiere editabile, de la foi de calcul la slide‑uri.
Guvernul SUA alege investitori locali pentru infrastructura AI
Dacă te întrebi de ce a contat știrea că Anthropic, OpenAI și Google au fost trecute pe lista scurtă a GSA pentru achiziții publice, răspunsul meu e simplu: nu e o formalitate, e o intrare pe ușa din față în administrația federală.
Următoarea generație de GPU-uri de la NVIDIA ar urma să sosească cel mai devreme în a doua jumătate a anului viitor
Datorită profitabilității ridicate a GPU-urilor destinate data centerelor de inteligență artificială, NVIDIA acordă o prioritate tot mai mică segmentului consumer. Salturile de performanță de la o generație la alta sunt din ce în ce mai mici, prețurile sunt extrem de mari, iar disponibilitatea, cel puțin la momentul lansării, lasă mult de dorit.



















