La fel ca plăcile video, memoriile RAM DDR5 sunt imposibil de găsit la prețuri normale. Singurii care le vând sunt bișnițarii, însă prețurile sunt de zeci de ori mai mari decât cele recomandate de producător, așa că momentan nu aveți de ales decât să rămâneți la DDR4. Micron, unul dintre cei mai mari producători de die-uri DRAM confirmă ce știam deja – memoriile DDR5 sunt de negăsit din cauza crizei de componente de power management. Însă vestea și mai proastă e că situația nu se va îmbunătăți nici anul viitor. Modulele PMIC și VRM responsabile de power management au prețuri chiar și de 10 ori mai mari, iar cererea și timpii de livrare sunt într-o continuă creștere. Memoriile RAM DDR5 ar putea ajunge pe piață în cantități suficiente de abia în 2023, însă, chiar și așa, prețurile tot vor fi cu aproximativ 60% mai mari față de DDR4, susțin analiștii.
Din fericire, în cazul noii platforme Intel Alder Lake, majoritatea plăcilor de bază Z690 sunt pe standardul DDR4. Aflându-se la sfârșitul ciclului de viață, modulele DDR4 sunt chiar mai ieftine decât până acum, iar dacă alegeți un kit dual channel high-end, penalizarea de performanță va fi insesizabilă.
Via Tom’s Hardware
As vrea sa vad o criza de consumatori. Este singurul lucru care ar elimina nesimtirea.Criza la elemente cheie… Sper sa se trezeasca majoritatea si sa renunte la mofturile chinezesti.