
Introdus în 2021, Windows 11 s-a dorit a fi o evoluție majoră, aducând, din spusele Microsoft, o interfață cu mult îmbunătățită, performanțe superioare, dar și numeroase avantaje în materie de securitate. Însă, după cum am descoperit la scurt timp, Windows 11 nu oferă nici pe departe beneficiile promise, fiind, din punctul meu de vedere, un pas înapoi cu foarte multe neplăceri și limitări artificiale:
Performanță inferioară
Poate că ați observat, poate că nu, dar Windows 11 pur și simplu nu este la fel de fluid ca Windows 10. Foarte des agață la nivel de tranziții, cum ar fi la deschiderea meniurilor contextuale sau la mutarea ferestrelor, aplicațiile pornesc mai greoi și până și explorer-ul nu mai este la fel de rapid. Și înainte să dați vina pe hardware, aflați că am utilizat Windows 11 pe mai multe configurații, mare parte dintre ele high-end, cu procesoare de ultimă generație, memorie RAM din plin, SSD-uri rapide și GPU-uri de top, iar rezultatul a fost identic – sistemul de operare pare mai leneș decât Windows 10. În plus, în ciuda faptului că Windows 11 ar trebui să se comporte mai bine pe procesoarele moderne, mai ales pe cele Intel cu arhitectură hibridă, testele în gaming arată rezultate fix opuse în unele cazuri. Ce-i drept, diferențele nu sunt mari, dar rămân dezamăgitoare având în vedere declarațiile Microsoft cu privire la îmbunătățirile de performanță aduse de Windows 11.
Instabil și încă cu foarte multe bug-uri
Windows 11 și-a câștigat reputația drept cel mai problematic sistem de operare Microsoft de la Windows Vista încoace. Deși a fost primit îmbunătățiri considerabile față de versiunea inițială din 2021, în continuare, Windows 11 manifestă mult mai frecvent incompatibilități, instabilității și chiar și pierderi de date decât Windows 10. Din experiența personală, Windows 11 întâmpină mult mai des erori la instalarea actualizărilor, blue screen-uri și alte anomalii, indiferent de configurație. Și cum Microsoft își pune baza mai mult în programul insider și nu într-o echipă internă pentru quality control, problemele sunt depistate târziu și ajung să afecteze foarte multe PC-uri. Ultima întâmplare de acest fel a avut loc chiar luna trecută și a dus la blocaje la boot, blue screen-uri și nefuncționarea Remote Desktop. Și ca de obicei, Microsoft a recomandat amânarea aplicării actualizării și dezinstalarea acesteia de pe sistemele afectate, fără să pună la dispoziție un hotfix.
Cerințe hardware nejustificate
Din motive de securitate, susține Microsoft, Windows 11 este mult mai pretențios în ceea ce privește configurațiile suportate. Are nevoie de un procesor nu mai vechi de 7 ani (Intel 8th gen sau AMD Ryzen 2nd gen), dar și de un modul TPM 2.0. Astfel de cerințe ar avea sens în mediul enterprise, unde standardele de securitate informatică sunt mult mai stricte, însă pentru majoritatea utilizatorilor sunt nejustificate și par mai degrabă o limitare artificială. În realitate, scopul este acela de a stimula vânzările de PC-uri noi. Cum altfel ai putea convinge utilizatorii să-și schimbe PC-urile vechi, dar perfect funcționale, dacă nu cu sistarea actualizărilor de securitate pentru Windows 10 și imposibilitatea de a migra spre Windows 11? Sigur, există modalități de a ocoli restricțiile, unele dintre ele făcute publice chiar de Microsoft, însă acestea sunt nerecomandate și vin la pachet cu potențiale incompatibilități, instabilități sau sistări ale update-urilor pe viitor. Pe scurt, o bătaie de cap inutilă și cu avantaje infime pentru utilizatorul de rând.
Interfață inconsistentă
Această problemă nu este neapărat specifică Windows 11, fiind prezentă și în OS-urile anterioare, însă pare mult mai accentuată pe ultima versiune de Windows. Cel mai concludent exemplu este aplicația Settings, gândită ca înlocuitoare pentru Control Panel. Microsoft nu a reușit să migreze în totalitate opțiunile disponibile în vechiul Control Panel, așa că a păstrat ambele opțiuni, rezultând un amalgam de opțiuni și setări, greu de înțeles și de navigat. Inconsistențe pot fi observate și la nivelul meniurilor contextuale, care de multe ori nu afișează toate opțiunile sau le afișează într-un mod neintuitiv, în aplicația explorer, unde, la fel ca în cazul Settings, au fost introduse funcții moderne, dar au fost păstrate și cele vechi, cu interfețele aferente, dar și în configurările avansate, cum ar fi Group Policy Editor. Din comoditate sau din nepăsare, Microsoft nu a implementat nici până acum un design unic și consistent la nivelul sistemului de operare, dând impresia unei interfețe cârpite, neplăcută estetic și cu o experiență de utilizare greoaie.
Cont Microsoft obligatoriu
Odată cu Windows 11, utilizarea unui cont Microsoft este obligatorie, iar crearea de conturi locale nu mai este permisă. Compania nu a precizat motivul pentru care a luat această decizie, însă bănuiesc că ar fi vorba de strategia de upselling tot mai evidentă în ultima perioadă. Prima și cea mai concludentă dovadă în acest sens apare imediat după instalarea Windows 11, în cadrul ghidului “out-of-the-box experience” (OOBE). Aici, utilizatorului i se propune abonarea la Office, OneDrive și Game Pass printr-o apăsare de buton. Fiind deja logat și poate și cu datele cardului salvate, clientul este mult mai ușor de convins spre a face o achiziție. În plus, în configurația implicită, OneDrive este setat să salveze automat datele utilizatorului în cloud, iar odată cu epuizarea spațiului gratuit, în mod evident, sunt prezentate opțiunile de migrare la un abonament plătit. Aceeași strategie pare să fie implementată și în cadrul Game Pass – dacă se observă că utilizatorul rulează frecvent jocuri video, atunci apar constant notificări de abonare. Deocamdată, în ultimul build stabil de Windows 11, utilizarea unui cont online poate fi ocolită prin unele metode neoficiale, însă, cât de curând, după cum indică build-urile insider recente, nu va mai exista această posibilitate, iar fără o conexiune la internet și un cont Microsoft, configurarea sistemului de operare nu va mai fi posibilă. Un alt inconvenient major pentru utilizatorii de Windows care nu sunt în niciun fel legați de ecosistemul și serviciile Microsoft.
Reclame invazive și telemetrie
Deși au fost prezente și în Windows 10, aplicațiile preinstalate și reclamele au devenit mult mai intruzive în Windows 11. Pe lângă îndemnurile de abonare la diverse servicii Microsoft și utilizarea de dark patterns și notificări, Windows 11 instalează automat și o sumedenie de aplicații terțe, mai mult sau mai puțin utile. Procesul are loc după finalizarea OOBE, iar scopul este acela de a genera venituri din lead-uri. În plus, Microsoft câștigă și din telemetrie, care, din câte susțin unii experți în securitate informatică, este mult mai agresivă, colectează mai multe date decât pe Windows 10 și poate fi încadrată foarte ușor în categoria spyware. În mod oficial, telemetria are scopul de a îmbunătăți calitatea sistemului de operare și a serviciilor integrate, urmărind obiceiurile de utilizare și mai ales erorile, însă în realitate nu avem de unde să știm cu exactitate ce date sunt colectate și unde ajung acestea, dacă nu cumva sunt chiar vândute. Din păcate, nu există o metodă oficială de a dezactiva complet telemetria din Windows 11, colectarea anumitor date „esențiale” fiind obligatorie.
Concluzie
Părerile pe acest subiect sunt împărțite și știu că mulți dintre cititorii noștri se împacă foarte bine cu Windows 11, însă la polul opus avem și o tabăra nemulțumiților, foarte vocală și care refuză să facă upgrade sau ia în calcul migrarea la Linux sau macOS. Și perfect e normal să fie așa – fiecare avem nevoi diferite. Eu, ca entuziast hardware, am cu totul alte pretenții față de un utilizator casual, iar din motivele enunțate mai sus consider Windows 11 un sistem de operare mediocru. Dacă Windows 10 ar fi suportat platforma hardware pe care o folosesc și n-ar pierde suportul din toamnă, n-aș fi rămas sub nicio formă pe Windows 11. Din punctul meu de vedere, nu are nici cel mai mic avantaj practic.
Doua iteratii de Windows au fost cu adevarat foarte bune: XP si 7. 10 a fost ok, fara sa fie wow, ceva gen 98SE…
Win 8 si 8.1 au fost foarte stabile. Interfata a fost mai ciudata dar eu l-am folosit fara probleme de stabilitate pe 3 calculatoare multi ani de zile fara nici o problema
Făcută imaginea de Win 11 pe USB stick cu Rufus care înlătură și Tpm 2 și cont. Apoi după instalare se executa Raphire Debloat pe meniu Nr 1. După care pt utilizatori acasă ( Home user) se introduce key și pt Win 11 și pt Office 2021 cu Mass Gravel și merge brici după aceea . Își face win 11 update și sunt înlăturate toate bălăriile cu Raphire Debloat ( 1 menu) .
@MosOpinca: Si eu am folosit 8.1 fara probleme dar cum ai zis si dumneata, interfata era ciudata.
Nu-i de mirare că fix pe cele două le am în dual boot pe sistemul de gaming daily driver “aproape-retro”
am renunțat la w de multa vreme (2010 ) nu fac prozelitism,mai putini guys un mediu mai sigur… totuși prin natura jobului ma tot lovesc de el…si de multe ori ești forțat chiar de statul roman sa il ai…de exemplu viitorul decedat Revisal nu aveai cum sa-l folosești nativ pe alte sisteme…iar prin politica de drivere a microsoft sa-i f.. schimba driverele cu cele proprii la cititoarele inteligente(cabinetele medicale știu ce spun), de imprimante și scanere nu mai vorbesc, iar cea mai recenta gogorița întâmplată la doi clienți (le-au dispărut efectiv toate documentele de pe desktop (erau intru-n cash a sistemului aceleași denumiri și extensii dar necitibile…deși desktopul era mutat în D:… au început sa apară pe desktop dupa o luna…deși reinstalasem w :))))) …de regula dezactivez onedrive si mut userul pe D:…dar acum chiar au ignorat asta …. pana acum consideram partițiile adiționale (create de mine nu de sistem) ca spațiu privat intangibil …dar ca și în societate s-a dus naibii libertatea… toți sunt orbi
tu sigur nu esti amator in d’ale IT-ului , care se da cunoscator?
În principiu o opinie f.pertinentă. Cu o mențiune specială pt.bug-urile introduse după fiecare actualizare (enervant de frecvente) care perturbau grav activitatea în rețelele mici (4,5 calculatoare și o multifuncțională de rețea). Referitor la „cerințele de securitate” unde MS încadrează și obligativitatea unui cont MS online mi se par o aberație. Dar câtă vreme semnăturile electronice și app necesare declarațiilor fiscale nu merg pe Linux … suntem captivi universului MS.
Daca ai stii de cand caut o solutie alternativa in linux pentru „semnăturile electronice și app necesare declarațiilor fiscale”. Din pacate, scandalul cu spagile Microsoft a trecut ca un fum, de parca nici nu ar fi fost. Si cand le zici ca te enerveaza coruptia si ca votezi impotriva sistemului se gasesc toti sa zica ca ce vrei sa ne intoarcem la rau, de parca mai binele a disparut de pe fata planetei…
L-am instalat pe un pc HP EliteDesck 800 G1 SFF cu I5 4570, 3.20 GHz, 12 gb/ram si functioneaza bine, nu chiar cum as fi dorit. Am facut upgrade de la win10. Pentru un user personal, casnic, se descurca bine. Folosesc Office-ul, o imprimanta si documente pdf, uneori prelucrez usor fotografii, iar in acele momente lucreaza mai greu. Am abonamet Office, licenta care s-a scumpit la 48 lei pe luna. Una peste alta, bun, nu foarte bun.
Fara prejudecati,folosesc Windows 7 ultimate si acum pe laptopul personal.Sunt multumit,am dezactivate multe servicii nefolositoare si am firewall privat si merge totul ok
Nakamoto, stiu ce folosesti: Bitdefender pentru ca e cel mai bun. Si eu am, dar nu pe Desktop, am pe Symbian, oh, sorry, am pe Android OS, am confundat cu un vechi Nokia, dar ala e doar de jucat cu el, adica sarpele, care-i cel mai bun. In rest, exista si Bitdefender gratuit foarte bun, si cu bani, foarte bun si asta. deci oricare e bun, si ca Firewall si ca Antivirus. E bun si Kaspersky, dar nu mai e de gasit pe nicaieri, asa ca raman la cel autohton, ca e mai sigur, cel putin pentru telefon Android, pentru ca pe Desktop, am numai Linux si acolo folosesc altceva.
Folosesc windows doar in masina virtuala cand am o aplicatie ce ruleaza doar pe windows. Ce m-a deranjat la Windows 11 cel mai mult a fost hartuirea pentru a trece la un cont cloud si asta ar trebui ca sa le dea de gandit tuturor celor ca au facut deja aceasta operatiune.
Nu mai este cum era . Se face rapid si se impune , sau te adaptezi noilor cerinte .
Windows 10 1803 Pc de 2008 cu hdd
windows 11 pe ryzen 3250u suportat oficial,jaful cu hdd si windows 10 mergea mai bine,poate au mai schimbat ceva dar totusi
Am un laptop Lenovo cu Cpu Ryzen 3 , 16gb RAM, ssd 256 gb, care a venit cu win 10 preinstalatEra suficient de rece , coolerul pornind doar când și când iar bateria , de 3 celule, 40w, ducea peste 3 ore jumătate utilizare office și browsing.Am făcut update la Win 11 și autonomia s a înjumătățit iar coolerul e turat lla maxim 90% din timp.Am downgradat la Win 10 și lucrurile au revenit la normal
Christian, instaleaza Linux, dubleza RAM-ul, tripleaza SSD-ul si o sa ai sa vezi super performanta dupa aceea. Coolerul nu va mai porni niciodata, nici macar la update-uri, iar autonomia ti se va tripla imediat, deci ai situatie win-win, tu si numai tu vei castiga din acest setup. Este totul mai mult decat normal, este super normal.
Am avut un salt vizibil de perf după ce am renunțat la criptare ssd. 5700G 970 pro 512g 16G
eu am un cont facut la misto de microsoft. si desi a venit cu laptopul, vreau sa-l „tunez” cu „MAS”. deci nu o sa stie gaitz/secu cine sunt si ce fac, nu? 🙂
antivirus am kaspersky(make pace again)
e periculos ca face singurel update la bios si la gramada cu alte actualizari.
o sa incerc sa fac update cu intarziere.
apropo, in teste cica pe partea de ssd si net cica e mai optimizat 11. la cpu si ram trebuie sa lucreze si pt gaitz..bine si netul si ssd mai rapid tot pt gaitz este. 🙂
Eu am renuntat la win…am trecut pe linux mint!