Este o vorbă care spune că e mai bine să îți faci vara sanie și iarna car. Fix pe principiul ăsta am mers și eu, doar că sania mea este un aer condiționat care o să funcționeze serios abia la iarnă. Mi-am instalat acum aerul condiționat de la Allview despre care v-am povestit pe scurt AICI, cu un singur scop în minte: încălzirea pe timp de iarnă.

Nu știu cum este prin alte orașe, dar în București apa caldă și căldura au fost sub orice critică mulți ani. Nimeni nu a făcut nimic timp de decenii, iar într-un singur mandat de primar nu ai cum să schimbi toate țevile dintr-un oraș întreg. Da, în ultimii 4–5 ani s-au mai mișcat lucrurile, dar situația este încă departe de ideal și lumea a început să caute soluții alternative pentru iarnă.
Mulți și-au pus boilere, aeroterme și orice altceva să nu mai depindă de sistemul orasului. Să montezi o centrală într-un bloc racordat la termoficare nu este însă chiar simplu. Ai nevoie de acordul tuturor vecinilor și este suficient să ai un vecin mai „special” ca să îți iei adio de la plan.
Eu fac parte dintr-o categorie mai specială, pentru că blocul în care stau este debranșat de la rețeaua publică de apă caldă și termie, iar toți locuitorii au centrale. Fiecare își produce singur apa caldă și căldura, deci acolo problema este rezolvată.
Situația interesantă este la cealaltă locație, o casă cu etaj și cu centrală proprie, dar destul de ineficientă. Aș putea să enumăr lejer zeci de probleme, de la izolație până la centrală. Camere mari, tavane înalte, pierderi multe de căldură și o centrală care nu face față tot timpul și încălzește greu. Din motivul ăsta am pus aer condiționat în toate camerele, tocmai ca să îl folosesc și vara, dar mai ales iarna.
Caloriferele sunt calde, dar nu reușesc să aducă rapid confortul termic. Aerul condiționat, în schimb, este o soluție foarte bună pe timp de iarnă pentru că produce căldură aproape instant și o distribuie uniform în cameră. Pornești unitatea, setezi 24 de grade și în câteva minute începi să simți diferența. În plus, un aparat cu COP de 3.3 înseamnă că, teoretic, pentru 1 kWh consumați din priză primești cam 3.3 kWh de căldură. Adică este mult mai eficient decât o aerotermă clasică sau un calorifer electric.
Caracteristici generale
- Recomandat pentru incaperi pana la: 16 m² / 24 m²
- Capacitate generala: 12000 BTU
- Capacitate de racire: 11942 BTU
- Capacitate de incalzire: 12624.4 BTU
- Temperatura minima de operare racire: 18 °C
- Temperatura maxima de operare racire: 43 °C
- Temperatura minima de operare incalzire: -20 °C
- Temperatura maxima de operare incalzire: 24 °C
- Tip filtru: High density
- Tip compresor: Rotativ
- Numar trepte ventilator: 5
- Inverter: Da
- Kit instalare aer conditionat inclus: Nu
- Continut pachet:
1 x telecomanda;
unitate interna: suport telecomanda pentru perete + suruburi fixare + baterii telecomanda;
unitate externa: duza scurgere, protectie perete, banda izolatoare, suporti cauciuc
Eficienta energetica
- Eficienta energetica racire: A++
- Eficienta energetica incalzire: A+
- Coeficient randament sezonier la racire (SEER): 6.1
- Coeficient randament sezonier la incalzire (SCOP): 4
- Coeficient randament la racire (EER): 3.5
- Coeficient randament la incalzire (COP): 3.3
Specificatii tehnice
- Tensiune alimentare: 220 – 240 V
- Capacitate nominala la racire: 3500 W
- Capacitate nominala la incalzire: 3700 W
- Agent de racire: R32
Unitate interna
- Dezumidificare: 1.4 l/h
- Debit de aer unitate interna: 550 m³/h
- Nivel de zgomot unitate interna: 37 dB
- Culoare unitate interna: Alb
- Lungime unitate interna: 195 mm
- Latime unitate interna: 792 mm
- Inaltime unitate interna: 279 mm
- Greutate unitate interna: 9 kg
Unitate externa
- Debit de aer unitate externa: 1800 m³/h
- Nivel de zgomot unitate externa: 53 dB
- Culoare unitate externa: Alb
- Lungime unitate externa: 325 mm
- Latime unitate externa: 830 mm
- Inaltime unitate externa: 540 mm
- Greutate unitate externa: 24 kg
Functii
- Functii climatizare: Racire, incalzire, dezumidificare
- Tehnologie Wi-Fi: Da
- Caracteristici speciale: Autocuratare, Golden Fin, Cold Plasma, Eco, UVC Sterilization
Din motivul ăsta am instalat modelul Allview Sensy 12 Pro într-o încăpere mare, unde va funcționa aproape non stop, atât iarna cât și vara. Pentru încălzire, câteva cifre contează mai mult decât restul:
Are 12.000 BTU, suficient pentru camere de 16 până la 24 m², deci acoperă fără emoții o cameră de bloc sau un living mai mic. Temperatura minimă de operare pe încălzire este de -20 °C, ceea ce înseamnă că își păstrează eficiența și în nopțile mai serioase de iarnă, nu doar la 0 grade și lapoviță. Clasa energetică este A++ la răcire și A+ la încălzire, iar SCOP 4 și COP 3.3 îl pun deja în zona aparatelor care chiar au sens pe termen lung dacă vrei să le folosești ca sursă de căldură, nu doar ca back-up.
Restul specificațiilor le pun mai jos, ca să rămână clar în fișa tehnică, dar ce contează în contextul încălzirii este că aparatul poate funcționa eficient iarna, nu doar „merge și așa” ca să nu îngheți.
Eu v-am mai vorbit despre aparate de aer condiționat, despre cine sunt producătorii OE și cum ar trebui să le alegeți. În realitate sunt doar câțiva producători mari în toată lumea care fac aparate și pentru alte branduri foarte cunoscute, iar lumea nu prea știe asta. Allview Sensy 12 Pro este un aer condiționat cinstit la aproximativ 1800 lei, cu tot ce trebuie pentru o utilizare mixtă: și vară, și iarnă.
De la funcții, la viteză de încălzire și răcire, la nivel de zgomot și consum de curent, aparatul își face treaba foarte bine. Are 12.000 BTU, clasa A++ pentru răcire și A+ pentru încălzire, sleep mode, Eco mode și UV pentru igienizare. Funcționează bine și este silențios, atât unitatea interioară, cât și cea exterioară. Are și Wi-Fi, deci vine cu aplicație simplă, dar suficientă cât să îl pornești din drum sau să îi programezi scenarii.
Probabil singurul minus, dacă îl vezi ca sistem principal de încălzire într-o cameră mare, este că nu are motoraș pentru redirecționarea automată a aerului stânga dreapta, ci doar sus jos. Dacă vrei să schimbi direcția laterală trebuie să umbli la comutatorul manual de pe unitatea internă. Nu este un capăt de lume, dar e bine de știut.
Are și aplicație, SmartLife, foarte cunoscuta. Este simplp și eficientă.
În rest, pentru mine Allview Sensy 12 Pro este în primul rând un „calorifer cu inverter” montat pe perete. Îl folosesc ca să aduc rapid camera la o temperatură confortabilă, iar centrala doar menține. Este un scenariu care, cred eu, o să devină din ce în ce mai popular pe măsură ce lumea înțelege că aerul condiționat nu este doar o unealtă de supraviețuire pe caniculă, ci și o soluție serioasă pentru încălzire iarna.
Am făcut și un video pe TikTok din timpul instalării:
@arenait.ro Cat de usoara a fost instalarea aerului conditionat Allview Sensy 12 Pro. Mai multe detalii pe site. @allview_official @Allview Romania #aerconditionatiarna #aerconditionat #CapCut
La eMAG costa 1828 lei si merita banii. Pentru montaj am apelat la prietenii mei de la Clima Avantaj cu care am colaborat ani de zile si sunt foarte seriosi. Inca nu au site, dar ii gasiti la telefonul asta: 0737224493.















Lasa un comentariu!