Unele loturi de iPhone 12 și 12 Pro au un defect de fabricație la nivelul difuzorului. În mod normal, reparația se face gratuit doar în perioada de garanție, însă cum problema este foarte răspândită, Apple a lansat un program extins de reparații pentru terminalele care nu mai sunt în garanție. Se rezolvă gratuit în orice unitate de service autorizată Apple (Cordon Electronics, Depanero și iStyle la noi în țară), însă cel mai probabil va fi nevoie să lăsați telefonul în service câteva zile pentru soluționare.
De asemenea, trebuie să aveți în vedere că doar iPhone 12 și iPhone 12 Pro sunt acoperite de acest program de reparații gratuite, nu și iPhone 12 Pro Max și iPhone 12 Mini. În teorie, nu ar trebui să fie nevoie de dovada de achiziție, însă dacă ecranul este crăpat și nu permite efectuarea reparației va trebui să plătiți înlocuirea acestuia. Mai multe detalii găsiți pe site-ul Apple.
Via GSMArena