Huawei și-a atins obiectivul de a ajunge al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, preluând poziția Apple. Totuși, având în vedere că lansarea lui iPhone 8 este la doar câteva zile distanță, succesul ar putea fi unul de scurtă durată, mai ales că, spre deosebire de Apple, Huawei nu beneficiază de o prezență importantă în Statele Unite. Cu toate acestea, nu cred că se aștepta nimeni ca o companie chineză, ce nu are o foarte vastă experiență în industria smartphone-urilor, să preia poziția gigantului Apple, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp.
Anunțul vine din partea Counterpoint Research, o companie independentă, specializată în analiza pieței IT. Deși nu ne sunt prezentate cifre exacte, din care să reiasă volumul și veniturile fiecărui producător în parte, în iunie și iulie, chinezii au reușit să atingă o cotă de piață de 12%, cu aprox. 2 procente mai mult decât Apple.
În ciuda acestui lucru, nu uitați că producătorii de smartphone-uri Android își rotunjesc veniturile prin diversificarea portofoliului de produse, reușind astfel să concureze pe mai multe segmente de piață. Dacă e să aruncăm o privire asupra distribuției de smartphone-uri, pentru fiecare model în parte, pe primele 10 locuri avem terminale de la Apple, Oppo, Samsung și Xiaomi.
Așadar, după cum spuneam și mai sus, Huawei a reușit această performanță prin introducerea unui portofoliu mult mai variat de produse și, spre deosebire de Apple și Samsung, mare parte din venituri vin din segmentul de mijloc, drept urmare marja de profit este una mult mai mică. Pe de altă parte, faptul că au reușit să vândă 73 milioane de smartphone-uri în prima jumătate a lui 2017 nu sună rău deloc.
Sursa: Android Authority