Desi in pragul lansarii familiei Penryn, Intel nu pierde momentul si ne vorbeste despre viitoarea generatie de procesoare proprii, Nehalem. Acestea vor fi realizate tot in procesul tehnologic de 45 nm, similar Penryn-urilor, insa vor fi primele quad core-uri native de la Intel.
Nehalem reprezinta totodata o schimbare si mai importanta de arhitectura deca lansarea tehnologiei Core. Asta pentru ca viitoarele CPU-uri Intel vor avea, similar AMD-urilor, controller-ul de memorie integrat. Si, tot similar AMD-urilor de la K8 incoace, se va renunta la magistrala FSB in favoarea unei mai versatile QuickPath Interconnect, sau HyperTransport a la Intel.
Tot atunci Intel va renunta la cel mai folosit socket al sau, LGA775, in favoarea unui LGA1366 care sa poate sustine noile functii. Si memoria DDR2 isi va gasi sfarsitul, trecandu-se majoritar pe DDR3. Schimbari care vor necesita si noi chipset-uri compatibile (denumirile acestora nu au fost inca alese, la southbridge putem specula un ICH10).
Procesoarele Nehalem vor avea mai putina memorie cache decat rudele Penryn, momentan planuindu-se 8 MB L2 cache, memorie insa comuna tuturor celor patru core-uri (comparativ, Penryn va avea 12 MB L2 cache, impartita in doua grupuri de cate 6 MB). Iar consumul viitoarelor Nehalem-uri va tinde spre un maxim de 130 W.
Este inca incert daca va mai exsita Hyper Threading-ul, fiind sanse sa revedem aceasta tehnologie sarita de familia Core. Nehalem va fi lansat cel mai probabil la sfarsitul anului 2008.