
Kingston a lansat recent un SSD portabil cu două mufe: USB Type-C și USB Type-A. Iar pentru că am făcut upgrade la iPhone 17 Pro Max, am decis că e numai bun să-l folosesc și pentru telefon. Chiar asta fac, pentru că înainte mă bazam pe Dropbox ca să scot pozele din telefon pe PC, iar acum folosesc acest SSD.
Despre telefon o să revin eu cu păreri într-un alt articol, dar aici vreau să vă povestesc puțin despre acest SSD portabil foarte reușit. Se numește Kingston Dual Portable și îl găsiți în mai multe capacități, însă la mine a ajuns versiunea de 1TB, suficientă pentru nevoile mele de zi cu zi.
Este roșu! Mi se pare o alegere îndrăzneață, căci majoritatea perifericelor sunt albe, negre sau gri. Kingston a venit cu ceva mai interesant și îmi place asta. Și la XS2000 au o versiune roșie, fix aceeași nuanță.
SSD-ul are două modalități de conectare: fie alegi USB-C, fie USB-A. Este practic, pentru că poți să-l folosești pe dispozitive Mac care au mai nou doar USB-C, dar și pe telefoane sau PC-uri care încă folosesc USB-A, cum am și eu pe desktop. Îți oferă flexibilitate totală, însă eu îl folosesc puțin altfel.
Mi-am dat seama că merge foarte bine și pe telefon, pentru că acum pe iPhone am în sfârșit USB Type-C. Îl conectez direct și pot transfera pozele de pe telefon pe PC foarte rapid. Țin acest SSD cu mine tot timpul în ghiozdan, căci nu se știe niciodată când îmi trebuie. Înainte mă foloseam de Dropbox, o soluție eficientă, dar ușor lentă dacă ai multe poze. Avantajul era că aveam datele sincronizate pe PC, laptop și telefon, însă viteza nu era aceeași.
Cu până la 1000 MB/s viteză de transfer, se descurcă excelent pentru nevoile mele. Mai important este că nu se încinge în utilizare normală, iar vitezele mari se păstrează și atunci când transferi multe fișiere deodată.
Conform Kingston, datele oficiale arată așa:
- Interfață USB 3.2 Gen2
- Capacitate de 512GB, 1TB sau 2TB
- Viteze declarate de 1050MB/s citire și 950MB/s scriere
- Memorie NAND 3D
- 13 grame
- Carcasă din metal și plastic
- Temperatură de funcționare 0-60 grade Celsius
- Garanție 5 ani
- Compatibilitate cu Windows, macOS, Linux, Chrome OS, Android, iOS
Iată și câteva teste de viteză:
Concluzie si pret
Este un SSD portabil reusit care are doar avantaje. Este rapid, aratos, usor de transportat, rezistent si sigur este si fiabil, doar e Kingston. M-as putea plange poate de capace, ca sunt detasabile si le pierzi usor, dar hai sa fim seriosi, astea-s detalii pentru mofturosi.
La PC Garage costa 399 lei versiunea de 512GB, 584 lei versiunea de 1TB si 975 lei versiunea de 2TB. La Altex l-am gasit la 858 lei versiunea de 2TB.



















Pare ca a fost o decizie buna totusi fortarea trecerii la USB C pt. Iphone-uri (asta asa contrar credintelor suveranistilor anti-UE). Nu mi-am inchipuit ca este atat de dificil sa iti poti transfera pozele de pe un Iphone (modern!!!) pe un PC(non Apple). Mai urmeaza sa trec si eu la un model cu USB-C, dar again confirm ca aceasta este cea mai frustranta treaba in a detine un Iphone (daca faci si poze, ca altfel de ce ti-ai lua Pro-ProMax) dahaaaa…!!!). Sunt variante de aplicatii cu free trial, dar ai unele limitari, si nu e un proces prea rapid si mai si trebuie sa incerci vreo 5 pana gasesti una ok an de an.
Mi l-am luat și eu exact pe cel de 1 TB acum vreo 3-4 zile, e cea mai rapidă metodă de descărcare/golire a memoriei direct din telefon, transferul de la UFS 4.0 spre acest Kingston e cel mai rapid pe care l-am testat până acum.
E aproape mai mic decât un stick SanDisk Extreme de 256GB cumpărat acum vreo 3 ani. Face banii cu prisosință, iar eu l-am luat de la Altex cu 525 lei.
Abia scăpasem în ultima vreme de comentariile care necesita aprobare că acum au început din nou! Este tare neplăcut și demotivant în a mai scrie ceva pe site !
Nu poți sa conectezi cablul direct la PC? daca nu nu înțeleg de ce mai cumpărați jafuri de iphone
Asta sa fie ultima problema la iPhone. Prefer sa transfer pozele asa, pe SSD sau Dropbox, decat sa trec pe Android.