Astazi Microsoft a anuntat o serie de noi facilitati care vor incerca sa faca noul motor de cautare, Bing, ceva mai util si mai placut internautilor.
Microsoft va oferi mai multe rezultate utilizatorilor prin ceea ce numesc ei „entity cards”, informatii care vin in plus fata de simplele rezultate text. Spre exemplu, daca o sa cautati un nume de formatie de muzica ar trebui sa vedeti atat informatiile de pe site-uri cat si poze si, eventual, urmatoarele concerte. Eu am incercat, nu merge deocamdata.
Pe langa rezultatele obisnuite Bing promite sa ne afiseze si informatii de pe Twitter si Facebook referitoare la cautarea noastra.
S-au adus imbunatatiri si la Bing Maps care acum ruleaza cu Silverlight si ofera si informatii suplimentare despre punctele de interes din zona cautata cum ar fi baruri, hoteluri, restaurante, etc.. Au mai adaugat si „task pages”, o optiune ce permite utilizatorilor sa-si defineasca obiectivele cautarii si astfel sa primeasca rezultate mai relevante.
Noutatile nu se termina aici, Microsoft a scos si o versiune mobila a lui Bing ce e folosibila pe 25 de modele de telefoane. Din pacate majoritatea sunt telefoane vandute in Amarica de Verizon. Exista o versiune si pentru cele ce ruleaza Windows Mobile si una pentru iPhone. Mobile Bing stie si cautari dupa comanda vocala.