TikTok își intensifică strategia de e-commerce în perioada sărbătorilor, oferind comercianților din TikTok Shop beneficii majore pentru a crește vânzările.
Potrivit Social Media Today, platforma acoperă costurile de livrare și acordă bonusuri în numerar de până la 20.000 USD, în funcție de creșterea volumului de vânzări. Scopul este clar: transformarea TikTok într-un „super-app” de shopping, replicând succesul uriaș al omologului său chinez, Douyin, care a generat 490 miliarde USD în vânzări în 2024.
Deși adoptarea în Occident a fost mai lentă, cifrele arată o creștere accelerată. Între septembrie 2024 și august 2025, TikTok Shop a înregistrat un GMV (valoarea brută a mărfurilor) de 2,5 miliarde USD și aproximativ 139 milioane de unități vândute, față de 1,1 miliarde USD și 67 milioane unități în anul precedent. Această evoluție confirmă că utilizatorii încep să îmbrățișeze conceptul de „shoppertainment”, unde divertismentul și cumpărăturile se îmbină într-o experiență fluidă.
TikTok mizează pe live shopping, campanii cu creatori și conținut interactiv pentru a atrage cumpărătorii. În China, aceste tactici au transformat Douyin într-o aplicație indispensabilă, iar TikTok speră să repete rețeta în SUA și Europa. Cu Black Friday și Crăciunul la orizont, platforma își propune să devină un canal principal pentru descoperirea și achiziția de produse, în special pentru generațiile tinere.
Personal, nici nu știam că poți face cumpărături pe TikTok, dar nici nu cred că voi face vreodată achiziții de acolo. Voi?






Să vezi Țepe și Țepari la greu pe acolo,dar cât de imbecil să fii să-ți ei ceva de acolo??, sunt destule magazine online sigure ( un vecin peste 75, deci Bâtă , comandat camere pentru autoturism , primit un colet gol, foarte ofticat) Dacă își lua știrile de acolo și-a zis să-și facă și cumpărăturile,De Râs dacă nu ar fi de plâns
Ai fi surprins… Dacă accesul la internet și smartphone a devenit facil și chiar dacă poate nu ai internet fix, dispui de date mobile nelimitate, lumea se plictisește și cumpără tot felul de prostii, uneori în necunoștință de cauză și își dau datele personale și bagă cardul pe te miri unde, apoi se miră că-și iau țepe… Măcar părinților și bunicilor noștri sa le spunem să aibă grijă.