Gelid, companie infiintata de fosti angajati de la Arctic Cooling (acum devenita simplu Arctic), ne prezinta primul lor cooler destinat placilor video high end. Acesta se numeste Icy Vision, si seamana ca principiu modelelor Accelero de la Arctic. Ca oricum mari variatii in domeniul cooler-elor de placi video nu pot fi.
Icy Vision este destul de voluminos, masurand 216*95*52 mm si cantarind 465 de grame. Dar asta pentru ca pe radiatorul din 85 lamele de aluminiu de 0.4 mm grosime, baza de cupru si cinci heatpipe-uri se invart doua ventilatoare de 92 mm. Acestea sunt realizate din plastic albastru sensibil la lumina ultravioleta, si au 11 pale in forma de S, ce ar asigura un flux de aer cu 20% mai mare decat in mod normal.
Ele se invart la 2000 rpm, generand fluxul total de 114.1 cfm si un zgomot de 26 dB. Cooler-ul este compatibil cu mai toate placile video la mare cautare, cum ar fi Radeon HD 4850, HD 4870, HD 4890, HD 5830, HD 5850 si HD 5870, plus GeForce 9800GT, 9800GTX, GTS 250, GTX 260, GTX 275, GTX 280, GTX 285, GTX 465, GTX 470 si GTX 480.
La pachet primim radiatoare pentru memorii si regulatoarele de voltaj si pasta termoconductoare GC-2. Pretul este de 55 $, iar garantia este de cinci ani.