Review-ul pentru Allview QLED 50ePlay6100-U, l-am publicat în martie. Acest este un smartTV 4K cu Android TV și diagonală de 126 cm.
La mai bine de jumătate de an după review, vă pot spune că sunt mulțumit de prestația televizorului. Da, nu este un Philips, Samsung sau LG, că am văzut din acestea pe la prieteni, nu are ecran curbat și nici diagonală de 2 metri, dar este un best buy în categoria lui. Și am să vă las trei motive care să justifice asta.
Prețul
Pe eMAG, televizorul costă 1999,99 RON, ceea ce-l transformă în cel mai ieftin model 4K QLED de 126 cm de pe piață. Iar dacă treceți peste ideea inițială pe care am tot auzit-o aici, pe site, cum că un produs Allview nu este calitativ, veți vedea că merită achiziția.
Fiabilitatea
În cele șapte luni de când îl folosesc, nu am întâlnit vreo problemă cu el, altele decât cele două dăți, în prima lună, când s-a blocat și a fost nevoie să îl scot din priză. În rest, folosit zilnic pentru Netflix, meciuri, știri și seriale ca TV, dar și pentru cast screen de pe laptop, nu am de ce să mă plâng!
Ba, chiar, am avut surpriza să am doi invitați care s-au declarat interesați de model, după ce l-au văzut de câteva ori la mine. Nu l-au cumpărat încă, dar poate vor face asta, după ce mai citesc și articolul de față.
Sistemul de operare
Folosesc Android pe telefon, de ceva vreme, dar nu mă arătam deloc interesat de AndroidTV, din ceea ce se scria prin mediul online și din experiențele prietenilor. Doar că Allview QLED 50ePlay6100-U m-a convins ca și următorul televizor să fie la fel. Asta pentru că am descoperit că majoritatea aplicațiilor de care aveam nevoie erau disponibile în PlayStore, iar funcționalitatea a fost una mai mult decât ok. Posibil ca și Google să fi cizelat sistemul, dar e clar că și integrarea lui de câtre Allview a fost corect făcută.
În loc de încheiere, aș dori să specific faptul că articolul nu este uunl plătit. ci reprezintă părerea autorului după folosirea produsului. Prin urmare, aștept în rubrica de comentarii și opiniile voastre avizate, dacă aveți experiență cu acest televizor.
Eu am Android TV pe toate televizoarele, nativ pe Philips in Bucuresti si MiTv Stick / Google Chromecast TV pe televizioarele mai vechi de la tara. Nu as putea folosi altceva pe TV. Android iti ofera libertate mare in utilizare si este usor de folosit, chiar si cu micile neajunsuri precum performanta redusa in unele cazuri si pe unele dispozitive.
Philips-ul din Bucuresti isi arata deja varsta atat la imagine cat si la HDR sau soft, dar nu cred ca merita bataia de cap si banii necesari pentru un upgrade.
Acel Allview arata binisor la banii aia pentru un VA QLED cu Android TV, dar cam putin RAM si prea basic pe partea de I/O. Sunt TV-uri de la Xiaomi care stau mai bine, insa ofera QLED doar pe modelul de 75″.
Pentru partea de fiabilitate ramane de vazut pe termen mai lung, gen peste 1-2 ani. Mie la Philips mi s-a ars sursa brusc dupa 3 ani. ~300 de lei inlocuirea. Nici Allview nici Philips nu sunt recunoscuti pentru calitatea produselor sau fiabilitate, de aceea si costa mai putin. Dar pana la urma e o loterie partea de fiabilitate, indiferent de productor.
Asa ca sa te bucuri de el, fara incidente. 🙂
Cu un mi stick sau un mi 4s faci orice televizor super ok pe android.
Legat de Allview-ul asta, tot mi se pare scump, pentru ca 2gb ram este extrem de putin pentru android tv, iar mediatek-ul din televizorul asta … Totusi, faptul ca este qled merita, super ca are WiFi AC – ii simt lipsa pe un Hisense.
Eu am ceva cu Allview ca se declara producatori (nu sunt, sper sa ajunga), in rest ma bucur ca exista pe piata si poate se gandesc si ei ca le cumpara romanii produsele, nu americanii, germanii, francezii sau italienii, asa ca sa mai taie din preturi sa ne simtem frati zic.
Salut, am luat si eu un model 42ePlay6000-F/1 si se aude oribil, imaginea este acceptabila avand in vedere pretul dar pentru sunet este nevoie de un soundbar deci la pretul mic al televizoarelor mai trebuie adaugat si pretul unui soundbar.
Toate smarturile generatie 2021 chiar si alea la 5000ron au nevoie de soundbar daca pentru sunet l-ai luat ….vezi dimensiune soundar si dimensiunea ecranului…toata lumea vrea cat mai slim ….este 1deget slim unde crezi ca poate sa iti puna tie niste difuzoare bune in setupul ala?
Ca si laptopurile ….s-a ieftinit …sunt modele noi si slim dar conectivitate? …ai nevoie camera …ai nevoie dwdrom? Ai nevoie mai multe porturi usb? Cumperi separat…
Aveam un tv philips 4k android vechi era mai gros recunosc dar avea boxe avea 5hdmi din care 3cu ARC, 3 porturi usb, scart, rcs, optic tot ce vroiai pe el ….am acum tot 4k slim 2porturi hdmi doar unul arc, un usb, optic si boxe praf… Am evoluat la mai bine.
Păi da. Eu am mai spus că trebuie să acordăm o șansă și celor din România. E clar că nu se compară cu firme consacrate, dar alea au în spatele lor milioane de euro pentru dezvoltare plus ani de cercetare. Allview e încă la început și își face treaba chiar bine. Mai dau rateuri și televizoarele și telefoanele dar și la celelalte firme de renume se întâmplă la fel.
Baftă vouă!
Cum adica sunt la inceput?
Era vorba de firme ca Samsung, LG, Sony, Panasonic, Philips. Și exemplele pot continua. Astea au zeci de ani de cercetare și dezvoltare față de Allview. Să fim serioși. Nu vin să arunc cu pietre în ei, ba din contră chiar trebuie susținuți.
Allview nu produce nimic. Importa niste chinezarii pe care le rebranduiesti si se lauda cu linii de asamblare fantomatice. Televizorul asta mediocru merita bagat in seama pe la 1500 de lei. Android tv este prost. Pentru cateva sute de lei in plus intri pe teritoriu entry level QLED si Nanocell de la Samsung si Lg care nu sufera comparatie cu chinezaria asta.
Răzvane și eu tot asta zic de ani de zile pe aici…dar lume în continuare ii vede producători..
Pentru un tv cu specificatiile aste chear nu e mult pretul
Eu am modelul mai mare, de 65 de inch, de un an de zile. Sunt super mulțumit de produs, dar suportul de la Allview este inexistent. Am doua probleme: Google Nest nu poate porni TV-ul, zice că îl pornește dar nu face nimic, iar de stins îl stinge. Doi: Nu reușesc să fac mufa mini AV sa funcționeze. Am un receiver audio mai vechi de care nu vreau sa mă despart pentru sistemul de sonorizare, cu RCA, dar televizorul nu primește semnal. Am cumpărat adaptor RCA in mini AV, am incercat și cu alte device-uri, nu merge. Am deschis tichet acum 6 luni, nici acum nu am răspuns de la ei.
A, și în plus, mi-ar placea enorm să primim un update de soft la o versiune de Android TV mai nouă.
Folosește un convertor audio digital optic la RCA analogic (38-80 Ron – are fibra optica cu mufe )
Preferabil alimentet la priza , dar și printr-un port USB al tv și rămâne ascuns după tv.
Am un allview de 80 cm android tv de anu trecut,luat doar pt bucatarie,7 luni imi iesea de pe netflix in fix 5 secunde de cand intram in aplicatie,l-am resetat,orice,nimic nu a mers, in rest,ytube si hbo mergeau perfect,apoi si-a revenit singur, la.cati nervi si draci mi-a facut nu as mai da banii pe alt allview, iar ssungurile mai vechi smart,merg si acu’ ca unse
Suna bine mi as dori, achiziția lui!