V-am povestit la final de an 2021 că am descoperit o nouă folie de protecție pentru telefon – Alien Surface. Bine, am descoperit eu, că produsul exista de ceva vreme pe piață.
La momentul respectiv, am cumpărat folia pentru OnePlus Nord 2, din cauză că îl foloseam fără husă. Nu știu cum sunteți voi, dar eu îmi cumpăr huse tot timpul pentru telefoane, ca să le protejez cât mai bine. Doar că, uneori, am chef o perioadă să îl port in nude. Și, pentru a nu-l zgâria, am găsit alternativa aceasta, de la Alien. Pentru cei mai puritani, nu am reușit să scap vreun telefon pe jos, așa că știu ce fac. Cu toate acestea, nu vă recomand mișcarea, dacă sunteți mai neatenți.
În articolul de la acea dată am menționat că unul dintre beneficiile care mi-au atras atenția a fost partea de garanție pe viață – Alien for Life. Cu toate acestea, nu prea eram eu convins că vor acoperi ei orice fel de eveniment, însă cum nu plănuiam să stric folia în vreun fel, am zis că e ceva nice to have, dar nu musai ceva la care voi apela eu.
Ei bine, acum două săptămâni am descoperit că folia de pe spate s-a desprins deasupra modulului de camere foto, deși nu ținusem telefonul fără husă (încă). Așa că am căutat plicul cu folia, suportul cu timbru și sticluța Alien Gel, pe care urma să le predau curierului, când îmi aduce noua folie. Pentru că numai o husă necesita schimbarea, am plătit numai 15 lei cost de transport.
Procesul în sine a fost extrem de simplu – am trimis un mail cu pozele celor de mai sus, plus poza care dovedea că husa s-a dezlipit și am primit noul pachet în 48 de ore. Iar cei de la Alien au înțeles și că am fost amețit și pierdusem suportul cu timbru, cu amendamentul că asta nu se va mai repeta pe viitor. 🙂
Concluzia mea este simplă – recomand cu tărie, vorba lui nea Nicu Văcăroiu, fie-i țărâna ușoară, serviciile celor de la Alien. Menționez că nu este un articol plătit și nu am alte beneficii de pe urma textului, în afară de satisfacția de a putea ajuta cititorii.