ASUS a anuntat saptamana trecuta laptopul B23E, un ultraportabil cu ecran de 12.5 inch destinat clasei business. Laptopul se va putea configura in fel si chip, dupa cum va voi povesti mai jos, si va costa pana in 1000 de dolari. Mai mult, acesta a fost testat la socuri, la scapat apa pe el si la cazaturi.
Sub capota se va afla, la alegere, un procesor Intel Core i3, i5 sau chiar i7. Memoria RAM va avea capacitatea de pana la 8 GB, DDR3. Pe partea de stocare vor fi disponibile hard-disk-uri rezistente la soc cu capacitati de pana la 750 GB. Ecranul de 12.5 inch e luminat LED si are rezolutia de 1366 x 768.
Va avea parte de toate porturile uzuale dar si de un port USB 3.0 si unul eSATA. Wi-Fi-ul N e si el in dotare, la fel si ethernetul gigabit. Din pacate bateria are doar 3 celule si 4400 mAh, deci nu cred ca va oferi cine stie ce durata de viata.
Pretul pentru versiunea cu Intel Core i7 va fi de aproximativ 1000 de dolari. Mai multe pe pagina oficiala ASUS.
http://www.youtube.com/watch?v=KtTpfs5H5-c