Baidu este compania care detine motorul de cautare omonim, prezent aproape exclusiv pe piata din China, care a depasit Google spre sfarsitul anului 2010, dupa ce americanii au fost izgoniti. Iar in iunie 2011 Baidu.com a ajuns al saselea site ca trafic din lume, conform Alexa.
Acum, calcand in continuare pe urmele celor de la Google, Baidu a pus la punct un sistem de operare mobil, denumit simplu Yi. Acesta seamana destul de mult cu Android-ul, dar va avea propriul SDK (Software Development Kit), si un AppStore pentru jocuri si alte apicatii ce vor necesita certificari speciale pentru a fi acceptate.
Yi va fi destinat smartphone-urilor si tablet PC-urilor realizate de multiplele companii chineze, in special pentru uz intern. Insa este posibil ca si HTC sa se aventureze pe aceasta piata cu terminale speciale. Astfel Baidu vrea o parte din piata sistemelor de operare mobila din China, destul de inchisa pentru jucatorii externi ca Apple, Microsoft sau Google, dar saturata de rivali interni (cel mai important fiind Allyun OS al celor de la Alibaba).
Ar fi o idee ca SUA si UE sa se uneasca si sa le blocheze si lor comercializarea unor produse in aceste tari(motive ar avea o gramada).