Am o pereche de căști HyperX Cloud Flight. Sunt cele mai bune căști wireless pe care le-am avut până acum, însă au un inconvenient: pad-urile se strică foarte repede și sunt greu de găsit. În mai puțin de 2 ani de folosire bureții de pe cupe și headband arată ca în poza de mai jos:
Am tot încercat pad-uri de schimb de la magazinele din China, dar într-un final am renunțat – erau de o calitate mai proastă chiar și decât cele originale și nici nu se potriveau cum trebuie. Așa că am contactat departamentul tehnic HyperX și am întrebat de unde pot cumpăra pad-uri originale. Nu aveau pad-uri de schimb, însă mi-a fost prezentată o altă opțiune mai bună: schimbarea gratuită a produsului cu unul nou. Nu mi-au solicitat căștile vechi și nici costul transportului, fiind de ajuns să le trimit câteva fotografii cu defectul. Discuția nu s-a lungit cu explicații inutile și nici n-a trebuit să dovedesc că defectul n-a fost cauzat prin utilizare necorespunzătoare. Căștile au ajuns în câteva zile prin DHL Express și le-am primit în pachet retail cu toate accesoriile, exact cum se găsesc în magazin. Producătorul n-avea nicio obligație să schimbe produsul pe garanție, defectul fiind mai degrabă unul estetic decât funcțional. Însă spre deosebire de alți producători, HyperX a considerat că e mai importantă satisfacția mea în calitate de client al brand-ului decât cei 100 euro cât costă înlocuirea produsului.
Este prima experiență de acest fel pe care am avut-o la garanție. De multe ori mi s-a întâmplat ca magazinul sau producătorul să apeleze la tot felul motive absurde pentru a nu onora garanția și tocmai de asta a ajuns să nu mă mai intereseze garanția la electronice. Ultima neplăcere de acest fel a fost cu Seagate. De fiecare dată departamentul de RMA încerca să-mi impună plata unor costuri de transport care erau mai mari decât valoarea produsului și de fiecare dată primeam unități „recertified” care cedau după doar câteva luni. Cu HyperX însă experiența a fost total diferită. Perifericele lor poate că nu oferă cel mai bun raport calitate/preț de pe piață, dar modul în care își tratează clienții m-a convins să rămân fidel brand-ului.
Bravo lor! Uite asta e reclama adevarata, cea care si-o fac singuri prin seriozitate .
Foarte tare. Bravo lor ca trateaza clientii astfel.
Acelasi lucru am patit si eu cu castile mele Creative.Buretele este acoperit cu o piele sintetica, care se deterioreaza foarte usor, in scurt timp ramane buretele partial descoperit, inestetic , ceea ce te face sa aloci timp pentru a curata toata pielea de proasta calitate… dar apoi orice scama se lipeste de burete…
Frumos din partea lor ca le schimba. Totusi, nu se pot „inveli” cu o husa textila? Sau casti din textil sau din piele naturala, adica fara imitatie de piele, nu exista?
Asta se cheamă customer service aplicat precum in în țările Vestice. Bravo
Din cate stiu HyperX a fost cumparat de HP.HP este o firma serioasa in privinta respectului fata de client.Mie mi s- au inlocuit produse de 2 ori, prin simplul fapt ca au ajuns la concluzia – lotul respectiv este cu problema.Ultima m- a amuzat : inlocuirea cordonului de la incarcatorul unui laptop (mai mare deranjul, dar ?)Am fost anuntat prin email, fara a depune plangere si am primit gratuit acasa noile produse prin simpla confirmare la email.Asta inseamna firma serioasa si asta m-a facut sa cumpar produse noi, apoi inregistrare produs.In ceea ce priveste Seagate, ai perfecta dreptate, am si eu experiente neplacute cu ei.Urasc un mare producator, care arunca responsabilitatea in carca cumparatorului.