Au început să apară primele review-uri pentru Galaxy S22 Ultra și iată că bănuielile ne-au fost confirmate. Noul Exynos 2200 livrează performanțe mult mai slabe decât Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, mai ales pe partea de procesare grafică. În ciuda colaborării cu AMD și a implementării unui nou GPU bazat pe arhitectura RDNA 2, Xclipse 920 de pe Exynos 2200 este inferior lui Adreno 730 de pe Snapdragon în mai toate testele de grafică 3D. În 3DMark Wild Life de abia depășește Exynos 2100 de anul trecut, iar diferența de performanță față de Snapdragon 8 Gen 1 este de peste 40%.
Rezultate similare sunt obținute și în testul GFXBench Manhattan, Exynos 2200 fiind cu aproximativ 30% mai slab decât SoC-ul Qualcomm. Informațiile provin de la Erdi Özüağ, un reviewer din Turcia, iar de vină pentru aceste rezultate dezastruoase ar putea fi frecvența foarte joasă a procesorului grafic. Samsung ar putea rezolva această problemă printr-un update de software, însă nu vă bazați pe asta. Cumpărați un telefon în funcție de ce vă poate oferi acum, nu pe baza promisiunilor.
În teorie, performanța slabă a procesorului grafic n-ar trebui să vă afecteze dacă nu rulați jocuri cu grafică intensivă, însă Exynos ar putea veni cu penalizări și în ceea ce privește autonomia. Așteptați mai întâi primele review-uri complete și evitați achizițiile impulsive. S-ar putea ca noul S22 Ultra cu procesor Exynos să nu fie cu mult mai bun decât predecesorul său.
Via Techspot