Alături de HTC U11 Plus, HTC a mai anunțat astăzi și U11 Life, un mid-ranger foarte bine dotat în raport cu prețul de achiziție. Acesta împrumută design-ul lui HTC U11, oferind totodată și câteva caracteristici regăsite până acum doar pe smartphone-urile premium. Telefonul beneficiază de certificare IP67 și aduce la bord tehnologia Edge Sense, cu ajutorul căreia se pot efectua diverse acțiuni prin strângerea ramelor laterale.
HTC U11 Life vine echipat cu un display Super LCD, ce măsoară 5.2 inci în diagonală și rulează la rezoluție Full HD. Pe partea de procesare, primim un SoC Qualcomm Snapdragon 630, acompaniat prin 4 GB de memorie RAM și 64 GB de memorie internă, expandabilă printr-un card de memorie microSD. La capitolul cameră foto ne alegem cu un senzor de 20 MP cu deschidere f/2.0, însă fără stabilizare optică. Noul model nu dispune de jack, dar, din ce am înțeles din comunicatul de presă emis de producător, vine la pachet cu căștile HTC USonic, pe interfață USB Type-C.
La nivel local, veți găsi varianta Android One, adică cu Android 8.0 Oreo în stadiu nativ și cu update-uri garantate pentru o perioadă de 2 ani de zile. Telefonul va costa aproximativ 400 Euro și va fi disponibil în săptămânile ce urmează.
Asta „Da” revenire fi partea HTC.
Și ca să fiu răutăcios dacă implementa si un ecran Edge era un killer for mid-high end ca aspect si funcții.
Mult prea groase marginile de sus si jos(mai ales asta e mai groasa ca rama tv-ului meu). Deci nu.Pt mine era un potential bun daca nu avea marginile chiar asa de groase, daca erau ca la S7 sau chiar A5, era perfect.
Păi asta am spus si eu sus Alex. Oricum este interesantă miscarea HTC.