
Si iata-ne ajunsi la ziua lansarii noilor procesoare. Pentru inceput vom avea trei modele, Core i7 870, Core i7 860 si Core i5 750. Toate vor folosi noul socket LGA1156, marcand o despartire completa a platformelor high si middle end Intel.
Iar controller-ul de memorie integrat este acum dual channel, dar recunoaste oficial module DDR3 la 1333 MHz. Si s-a renuntat la magistrala QPI, aceasta fiind inlocuita cu o DMI (Direct Media Interface), mult mai lenta, de 2.5 GHz. Memoria cache L3 ramane de 8 MB, iar TDP-ul a scazut la 95 W.
Procesul de fabricatie ramane de 45 nm. Totusi, desi teoretic mai slabe, si mai ieftine, noile Lynnfield-uri sunt probabil mai scumpe de produs. Pentru ca au 774 milioane de tranzistori (cu 43 milioane mai mult ca Bloomfield) si o suprafata de 296 mm2 (fata de 263 mm2 cat are un Bloomfield). Si asta datorita integrarii si a unui controller PCI-E 2.0 16x.
Dar asta inseamna ca P55 va fi o solutie single chip. Deci se va economisi aici, economie care insa va fi (sau ar trebui sa fie) transferata direct clientului. Lynnfield beneficiaza si de Turbo Boost, care se comporta mult mai bine acum. Insa doar modelele Core i7 sunt compatibile HyperThreading. Si a aparut si tehnologia Core Parking, prin intermediul careia Windows 7 verifica daca activarea HT-ului duce sau nu la o scadere a performantei. Si daca da, nu face trecerea la nucleele virtuale.
Core i7 870 are o frecventa de 2.93 GHz si un pret de 562 $ (cat un Core i7 950), Core i7 860 atinge 2.8 GHz si costa 284 $ (cat i7 920) iar Core i5 750 merge la 2.66 GHz si are pretul recomandat de 196 $. Deci oferta nu este atat de avantajoasa pe cat ne asteptam. Dar testele arata ca preturile sunt foarte bine alese de Intel.
Frecventele de mai sus sunt cele nominale pentru nucleele componente. Insa memoria cache L3, controller-ele si magistrala DMI au frecvente diferite: 2.4 GHz pentru Lynnfield Core i7 si 2.13 GHz pentru Lynnfield Core i5.
Ca performanta, Lynnfield se comporta excelent. Varful de gama, Core i7 870, se lupta destul de bine cu Core i7 975 Extreme, si in multe cazuri il si depaseste. Iar Core i5 750 este aproximativ la acelasi nivel cu un Core i7 920, si peste Phenom II X4 965 BE.
Si daca vorbim de performanta, trebuie sa ne referim si la overclocking. Noile procesoare urca destul de bine, pana pe la 4 – 4.2 GHz pe racire cu aer. Insa au nevoie de destul de mult voltaj, in mare din cauza controller-ului PCI-E integrat, care ramane putin in urma si nu prea face fata la frecventele superioare.
Dar mai multe puteti citi pe Anandtech, TweakTown, HotHardware, TechSpot sau PCPerspective.
Pretul unui Intel Core i5 750 la 2.66 GHz in Romania este de 800 RON, iar o placa de baza compatibila decenta se situaza la 500 RON
(Gigabyte P55-UD3R), se urca la 650 RON
pentru solutia echilibrata (Gigabyte P55-UD4) si se ajunge la 950 RON
pentru un model complet (Gigabyte P55-UD6).







Interesanta stire.
INTEL MATRIX STORAGE TECHNOLOGY ? vad ca e la HDD-uri ? ce face ?
Este tehnologia RAID de la Intel, prezenta de ani buni, inca de la ICH6R (acum suntem la southbridge-ul ICH10R).