Zilele trecute vorbeam despre un record mondial stabilit de un camion electric, care a reușit să parcurgă distanța de 1099km cu un singur ciclu complet de încărcare a bateriei.
IVECO și Shell au organizat un eveniment comun sub numele „Tranziția către un nivel net zero emisii – Calea spre un sistem sustenabil de transport cu vehicule grele”, cu scopul de a atrage atenția, într-un panel de discuții inter-industriale, asupra nevoii de decarbonizare a industriei transporturilor. În cadrul evenimentului, cele două companii au lansat și un apel la acțiune pentru tranziția de la combustibilii clasici la combustibili alternativi și au discutat despre prioritățile pentru următorii ani în tranziția la noi surse de energie.
În plus, a fost subliniată necesitatea adoptării la scară mai largă a unor surse de energie mai puțin poluante și rolul pe care gazul natural lichefiat (LNG) și biogazul (bioLNG) trebuie să îl joace în acest proces, alături de evoluțiile în domeniul eficienței vehiculelor și al tehnologiilor de propulsie electrică și pe bază de hidrogen.
La eveniment au participat reprezentanți ai Uniunii Internaționale a Transportatorilor Rutieri (International Road Transport Union – IRU), consultanți renumiți în mediul de business, precum reprezentanți ai Deloitte, dar și Luca Sra, COO IVECO Truck Business Unit, Patrick Carré, Vicepreședinte Global Transport Comercial Rutier, Shell, și alți actori importanți ai mediului de afaceri.
Cele două companii și-au asumat să decarbonizeze transportul, însă au atras atenția că un viitor mai curat necesită cooperarea diferitelor părți interesate – de la industria energetică și producătorii de vehicule, până la clienți și autorități.
Conform lui Giandomenico Fioretti, Business Director Propulsie Alternativă IVECO, în ultimii ani cererea de autocamioane propulsate cu LNG a crescut constant, vehiculele evoluând de la un produs de nișă, în 2015, la aproape 4% din volumul total al industriei de astăzi. Combustibilul pe bază de biometan reprezintă 17% din combustibilul pe bază de gaze utilizat în transport la nivelul UE, iar reprezentanții IVECO se așteaptă să fie disponibil la scară largă în următorii ani.
Totodată, pentru a răspunde acestei tendințe în creștere, participanții la eveniment au agreat că este necesară o extindere a infrastructurii, pentru a stimula în continuare producția de bioLNG, ca factor-cheie pentru atingerea obiectivului de zero emisii nete de CO2. În cadrul evenimentului au fost discutate și aspecte privind reglementările în domeniu, eficiența camioanelor alimentate pe bază de gaz și nevoile privind dezvoltarea tehnologică.
Panelul de discuții s-a încheiat cu considerații privind importanța colaborării între diferitele companii din ecosistem, pentru a permite decarbonizarea transporturilor, și cu un apel la acțiune, pentru ca toate părțile interesate să își unească forțele pentru a sprijini tranziția către LNG și bioLNG, pe calea către sustenabilitate.
Dezbaterea a fost transmisă în direct pe IVECO LIVE Channel și este disponibilă pentru vizionare pe aceeași platformă.
vrajeli. ce baterii au inventat shell? sau panouri etc…
au inventat doar v-power..