Utilizatorii Windows sunt sfătuiți să fie extrem de precauți înainte de a instala cel mai recent update critic de la Microsoft.
Actualizarea KB5053598, destinată Windows 11 24H2 și inclusă în ciclul Patch Tuesday din martie 2025, ar trebui să fie instalată automat, însă mulți utilizatori se confruntă cu erori majore, blocări și chiar temutul „Blue Screen of Death” (BSOD).
Potrivit Windows Latest, mai multe sisteme au refuzat să pornească după instalarea update-ului. Alte probleme raportate includ blocarea conexiunilor Remote Desktop (RDP) și întreruperea bruscă a instalării, cu mesaje de eroare precum Something didn’t go as planned – don’t worry, we’re uninstalling. În unele cazuri, actualizarea pare să se instaleze normal până la 98%, moment în care sistemul repornește și revine la versiunea anterioară.
Această situație este frustrantă nu doar pentru utilizatorii Windows 11, ci și pentru cei care încă folosesc Windows 10 și se confruntă cu presiunea de a face upgrade înainte de expirarea suportului oficial, în octombrie 2025. Cu sute de milioane de dispozitive care trebuie să facă tranziția, iar o mare parte nefiind compatibile cu Windows 11, problemele actuale ale update-urilor ridică semne de întrebare privind stabilitatea viitoarelor versiuni ale sistemului de operare.
Microsoft a recunoscut existența problemelor și a pus în așteptare update-ul pentru PC-urile afectate. Însă, deocamdată, nu există soluții clare pentru utilizatorii care au deja instalată versiunea problematică. Specialiștii recomandă dezinstalarea manuală a update-ului accesând Settings > Update History > Uninstall updates.
Până când Microsoft va remedia problemele, utilizatorii sunt sfătuiți să amâne instalarea actualizării pentru a evita potențialele riscuri.
Eu am instalat cu un procesor gen10 – nerecomandat de Microsoft- si lucreaza bine.Nu vad diferenta dupa actualizare.
Ori ai scris gresit, ori ai luat informatia gresita, Windows 11 functioneaza perfect cu procesoarele de generatia 8 in sus… Doar laptop-urile cu gen 8,9 inclusiv 10, care sunt noi sigilate cu Windows OEM dau o mica problema la „upgrade” in versiunea 24H2, dar se rezolva prin reinstalare de Windows 11 versiune 24H2
Asa spun pe site Microsoft.Pentru a instala Windows 11 24H2 curat trebuie procesor min gen 11.Ma surprine ca gen 10 este cam aceeasi cu gen 11, gen 11 avand pcie 4.