Intel Alder Lake pare să fie un succes. În ciuda plăcilor de bază mai scumpe și a memoriilor DDR5 greu de găsit, noile procesoare se vând ca pâinea caldă. La retailerii din Statele Unite, clasamentul celor mai bine vândute procesoare este ocupat în principal de modelele Alder Lake. AMD a scăzut treptat prețurile în ultima vreme, însă consumatorii par să prefere tot Alder Lake, mai ales pe segmentul de mijloc. Și nu e de mirare. De exemplu, Intel Core i3-6100 este mai bun în gaming decât AMD Ryzen 3600, iar Core i5-12400 depășește procesorul flagship din generația anterioară, Core i9-11900K.
Acum că au apărut și plăcile de bază accesibile cu chipset-uri B660 și H610, procesoarele Intel încep să fie mai atractive chiar și pentru configurațiile de buget. Și partea cea mai bună e că nu sunteți obligați să migrați la DDR5, toate plăcile de bază accesibile fiind destinate memoriilor DDR4. Prețurile pornesc de la 470 lei pentru o placă de bază H610, iar cel mai atractiv procesor Alder Lake din punct de vedere al raportului preț/performanță, Core i5-12400F, are un preț de doar 1000 lei.
Via Wccftech
Clar se vand ca painea calda, daca n-ai memorii si placile de baza sunt scumpe. Parca si vad cozile facute la magazine „sa se dea cate doua, sa ajunga la toata lumea” :)) Doamne ce penibili
Tu ești penibil pentru că vorbești fara sa te documentezi, i3 12300 consuma mai puțin ca 5600x la jumătate de preț și are performanțe asemănătoare deci prețul mare platit pe placa de baza e anulat iar memoriile le păstrezi din vechiul sistem pentru că merg ddr4 sau ddr5
Mai, mai Intel ce cuminte esti acum cu lansarea primelor placi video… Sper sa devina un obicei, pretul normal la intel.Si eu folosesc intel, chiar de uneori au fost putin in spate, au fost mult mai calitative si stabile fata de AMD.
Mda, probabil suntem și noi câțiva pe aici care am tot așteptat să scoată și Intel ceva mai acătării și cum a apărut ceva, hop am și făcut efortul – dar nu sunt sigur că merită deoarece la raportul performanță-consum tot AMD conduce. Deci la cât de proaste au fost procesoarele Intel în ultima vreme este firesc că acuma să aibă un reviriment, să vedem însă cât o să-i țină.
Mda, din ce se vede în poză, pe primele 5 locuri sunt 4 AMD-uri, dar hei, „Intel începe să vândă mai bine ca AMD…”
Am 40 de ani, nu mai sunt la nivel de fanboy, dar nu pot să nu mă bucur că de vreo 5 ani încoace AMD le dă clasă celor de la Intel. Uşor, uşor, s-au trezit şi blazaţii ingineri de pe acolo şi au început să îşi pună creierele la contribuţie: după nu-mai-ştiu-câte generaţii de tick-tock pe banii fanboy-ilor Intel, au scos şi ei ceva ce merită vândut, respectiv Alder Lake.
Lupta reîncepe să se echilibreze şi acum avem de câştigat noi, consumatorii, fanboy or not, pentru că odată cu această luptă scad şi preţurile (cel puţin teoretic).