Hz, Xiaomi a anunțat astăzi disponibilitatea în România a celui mai nou smartphone entry-level din portofoliul său, Redmi 12, care aduce specificații de top, experiențe de divertisment excelente și un sistem de operare fluid, toate acestea la un preț de 849 lei.
Este un telefon de buget, numai bun pentru cei fără mari pretenții de la smartphone-ul lor. Avem parte de un display de 6,79 inci, cu rezoluție FHD+ (2460×1080) și refresh rate de 90Hz. Vine cu certificare SGS Low Blue Light și funcție Reading mode 3.0 pentru ca utilizatorii să îl poată folosi pentru perioade îndelungate, fără a-și obosii ochii.
Procesorul este un low-entry al celor de la MediaTek – Helio G88. Ca să vă faceți o idee, este cam la nivelul unui Qualcomm Snapdragon 675, deci cam cu aceleași performațe precum un Samsung Galaxy A70. Alte telefoane care vin cu Helio G88 sunt Realme C55 sau Samsung Galaxy F23.
Redmi 12 permite extinderea spațiului de stocare la dimensiuni impresionante, de până la 1 TB, ceea ce este important în gama lui de preț, pentru utilizatori. Bateria este una de 5.000 mAh, care permite o autonomie declarată de 23 de zile în standby, 133 de ore în timpul ascultării muzicii preferate, 26 de ore pentru a citi online și 16 ore pentru a urmări conținut video. Pe lângă capacitatea mare a acumulatorului, mai avem și port de încărcare Type-C de 18W și jack pentru căști de 3.5 mm.
Senzorul de deblocare pentru amprentă este amplasat lateral, lucru destul de comun la smartphone-urile low-entry, iar la conectivitate mai plusează cu senzor IR pentru a controla alte dispozitive din locuință.
Ajungem și la partea foto – unde avem un sistem triplu de camere, cu un senzor de 50 MP, unul ultra-wide de 8 MP și o altul macro de 2 MP. La nivelul lui și la specificațiile de pe hârtie, nu mă aștept la calitate impresionantă, dar pentru fotografii de trimis pe WhatsApp și pentru cei care nu se cred influenceri, e îndeajuns.
Disponibil în două variante de culoare – Midnight Black și Sky Blue – Redmi 12 este disponibil în România în varianta de stocare de 4GB+128GB având prețul de vânzare de 849 lei. Cei care vor comanda telefonul în perioada 27 iunie – 9 iulie vor beneficia și de un voucher cadou, în valoare de 50 de lei, în limita stocului disponibil, la Mi-Home.ro, eMAG și Flanco.
Lasa un comentariu!