In urma cu cateva luni, comunitatea Open Source a fost zguduita de un scandal ce-l avea in mijlocul sau pe Hans Reiser, inventatorul celui mai eficient FS, cu suport pentru jurnalizare- ReiserFS. Acesta a fost acuzat de uciderea fostei sale sotii, Nina. Desi data disparuta inca din luna septembrie, trupul ei nu a fost gasit nici pana in prezent, insa Hans Reiser continua sa fie tinut in arest pe baza unor probe pe care multi le considera indoielnice. O sa incerc pe cat posibil si cu un limbaj nu prea „tehnic”, intrucat nu cunosc practicile judiciare, sa trec in revista motivele care au determinat arestarea lui.
In primul rand, cei doi erau despartiti de mai bine de doi ani, copilul lor de opt ani ramanand in custodia tatalui (Hans). Nina si-a gasit intre timp un alt partener de viata, iar relatiile dintre cei doi fosti soti au continuat sa fie amiabile, legandu-i copilul. Conform anchetatorilor, disparitia Ninei a fost precedata de o vizita la casa unde Hans locuia impreuna cu mama sa. Cateva zile mai tarziu, masina Ninei a fost descoperita abandonata pe o strada laturalnica, nu departe de locuinta lui Reiser, fapt ce a trezit suspiciunea anchetatorilor. De asemenea, in masina lui Hans (o Honda CRX) s-au gasit cateva pete de sange, iar in urma testului ADN s-a dovedit ca acestea provin de la fosta lui sotie. Un alt „argument” in favoare tezei enuntate de acuzatori il reprezinta faptul ca Hans a cumparat „Masterpieces of Murder”, o carte considerata „incriminatoare” (desi, intre noi fie vorba, acesta nu constituie un argument solid, avand in vedere ca fiecare are voie sa citeasca ceea ce vrea, iar Hans nu era nici pe departe un om prost sau necultivat, astfel ca o lectura de genul acesta -roman mai mult politist, dupa parerea mea- ii era in totalitatea accesibila). Cu toate acestea, copilul lor de opt ani a declarat ca a vazut-o pe mama sa urcandu-se in masina, dupa incheierea vizitei, iar tatal sau a stat impreuna cu familia pentru tot restu zilei, fapt ce exclude partial ipoteza unei crime. Totusi, procurorii refuza sa ia in considerare marturia copilului, avand in vedere varsta frageda a acestuia.
Inca din primele momente ale anchetei, reflectoarele au fost atintite asupra lui Hans, anchetatorii nesinchisindu-se sa-l interogheze si pe cel de-al doilea sot al Ninei. Din pacate, nu stim ce explicatie a gasit Hans pentru petele de sange din masina (in cazul in care acceptam aceasta informatie ca fiind verosimila, avand in vedere ca mi-a parvenit via internet si nu din surse oficiale/de incredere), insa un lucru este cert: neaga orice fel de acuzatii. Vecinii se pare ca sunt tot de partea lui Hans, spunand ca Nina a fost cea din cauza careia s-au despartit si ca el nu ar fi in stare sa omoare nici o musca, iar in ziua in care se presupune ca s-a comis crima, vecinii nu au observat nici un amanunt iesit din comun, ba mai mult, unul dintre ei intareste afirmatiile copilului, sustinand ca fosta sotie s-a urcat in masina si a plecat.
Cu toate acestea, Hans continua sa fie tinut in arest, fara posibilitatea de eliberare conditionata, asteptandu-si sentinta. Comparnia lui, Namesys urmeaza sa fie vanduta, astfel ca dezvoltarea genialului sistem de fisiere nu va fi zadarnicita, insa cu siguranta, ne va aduce aminte de fiecare data de soarta tragica pe care i-a harazit-o destinul lui Hans. Si totusi, ca sa termin intr-o nota vesela si cu tente de optimism (eu personal cred inca in nevinovatia lui), o sa-l parafrazez pe un forumist linuxist – „Cel care a reusit sa proiecteze un sistem de fisiere atat de complex, cu siguranta stie si cum sa ascunda un cadavru”.