La lansarea consolelor de ultima generatie, Xbox One si Playstation 4, retrocompatibilitatea a fost un subiect important. Insa ambii producatori, Microsoft si Sony, au considerat acest aspect complet irelevant, si l-au taiat din prima de pe lista. Si au recomandat doritorilor de jocuri anterioare sa-si foloseasca vechile console.
Insa lucrurile par sa se fi schimbat la Microsoft intre timp. Si azi, la doi ani de la introducere, Xbox One va suporta jocurile de pe Xbox 360. Totul prin intermediul unui emulator software, inclus in New Xbox One Experience (interfata ce are la baza Windows 10).
Totusi nu va fi suficient sa luam vechiul CD / DVD de la Xbox 360 si sa-l punem in One. Lucrurile nu vor functiona asa. Fiecare joc trebuie convertit intai de Microsoft, si probabil doar descarcat sub forma digitala, pe baza vechii licente. Initial vor fi disponibile 104 titluri, dar pe masura ce Microsoft primeste permisiunea studiourilor de jocuri, tot mai multe vor fi adaugate la colectie.