Noi ne-am mai jucat cu camere auto, insa niciodata atat de mult ca acum. Pentru ca Skut.ro a lansat propria gama de camere auto, vom incepe si noi o serie de review-uri la camere auto din diferite segmente de pret, iar la finalul acestor review-uri aveti sansa sa castigati chiar voi o camera. Incepem primul review cu cea mai accesibila camera, care cu siguranta va fi pe gustul multora.
Specificatii
- Rezolutie senzor: 12MP
- Filmare: Full HD sau mai mica
- Unghi de filmare: 120 de grade
- Memorie: suporta carduri microSD de pana la 32GB
- Format fisier: AVI
- Alimentare: de la bricheta masinii
- Baterie: 300 mAh.
- Conectivitate: HDMI, mini USB
- Microfon: integrat, se poate opri
- Altele: posibilitatea de a regla lentila pe verticala
Design
Design-ul acestei camere este putin iesit din comun, insa in sensul bun. Forma, relativ ciudata, este placuta si arata foarte bine asezata pe parbrizul masinii. Calitatea materialelor este buna si chiar ai putea zice ca este metal pe ici pe colo. Insa este doar un plastic foarte bine finisat, cu tente de metal.
Camera dispune port mini USB in partea stanga, slot de card microSD si HDMI-ul in partea de jos, iar in latura dreapta sunt butoanele de navigare. Este bine desenata si nu pare deloc un produs ieftin.
Partea cea mai interesanta este ca poti regla lentila pe 3 nivele. Practic, cu ajutorul unui slider, ridici sau cobori lentila dupa bunul plac. Nu am vazut asa ceva pe nici un produs accesibil. Este o functie foarte utila atunci cand nu ii gasesti pozitia pe parbriz sau ai nevoie sa filmezi dintr-un alt unghi. Decat sa scoti ventuza si sa o pui in alta parte, doar misti lentila mai sus sau mai jos.
Functii si setari
Camera este foarte simpla si nu ai setari si functii iesite din comun. Tot ce stie sa faca este sa filmeze si sa iti ofere setarile esentiale oricarei camere auto. Poti seta rezolutia, fie Full HD la 10FPS, fie 848 x 480 la 30FPS. Da, stiu ca cei 10 FPS sunt putini, foarte putini, insa este cea mai ieftina camera capabila sa filmeze la respectiva rezolutie. Asa cum o sa vedeti in sample-uri, nu se vede chiar atat de rau.
Poate filma in fisiere .avi de 5, 10 sau 15 minute, lucru pe care il intalnim la orice camera. Dupa ce se umple cardul de memorie, acesta se rescrie si se vor sterge cele mai vechi filmari. O alta functie este cea de detectare a miscarii. Atunci cand camera simte miscare, deci cand porniti la drum cu masina, va porni automat si va incepe inregistrarea. Desi, cel mai probabil, nu o sa lasi camera in masina peste noapte sau atunci cand pleci din masina. Nu in Romania. 🙂
Pentru a salva spatiu pe cardul de memorie, in setari o sa gasiti functia de a dezactiva microfonul. Deci daca nu puneti accentul pe sunet, puteti opri microfonul si gata. Salvati spatiu pe cardul de memorie.
Restul setarilor sunt clasice, precum limba sau activare/dezactivare sunete din meniu. Una singura mai este importanta, si anume Auto Power Off. Puteti seta un timp anume dupa care sa se opreasca singura. Se intampla de multe ori sa uiti sa o opresti, mai ales daca ii dezactivezi ecranul. Si pentru ca are HDMI, poti seta si formatul video: PAL sau NTSC. Dar si frecventa: 50 sau 60 Hz.
Calitatea filmarii
Ma repet, este cea mai ieftina camera capabila sa filmeze Full HD, chiar daca o face la un numar mic de FPS-uri. Cei mai multi o veti folosi asa, la aceasta rezolutie. Din punctul meu de vedere, calitatea imaginii nu este foarte rea. Trebuie sa tinem cont si de pret. Pe lumina se vede decent, suficient cat sa ai o dovada video in cazul unui accident. Daca nu faci compilatii pentru Trafictube este buna.
Nici macar pe timp de noapte nu ma plang. Filmarea este decenta, insa detaliile sunt mici si nu vezi cine stie ce. Dar daca esti intr-o zona iluminata este ok. O consider mai mult o camera pentru cei care vor mereu sa stie ca sunt in siguranta si ca in cazul unui accident au o dovada video. Nu se uita non stop peste filmari si nici nu fac compilatii pe net.
https://youtu.be/i3xcHV4O2-o
https://youtu.be/hGww0NWBU9M
Accesorii
Camera vine in pachet doar cu stricul necesar: cablul mini USB, incarcatorul de masina cu fir foarte lung si ventuza de prindere. Nu cred ca ai nevoie de chestii in plus.
Pret si disponibilitate
Camera costa doar 295 de lei si o puteti gasi doar la Skut.ro, magazinul care ne-a pus la dispozitie aceasta camera. Asa cum v-am spus, mai avem pregatite 3 review-uri pentru voi, dupa care punem de un concurs. Doar fiti pe faza si cititi cu atentie review-urile.











295 de lei ? nu merita nici 50
Link-urile care vin in newsletterul din mail nu-s bune … imi dau page not found …