Castile True Wireless au acaparat piata si gasiti modele de la foarte multi producatori, majoritatea foarte mici sau no-name. Castile cu adevarat bune o sa le gasiti doar la producatori mari, Panasonic fiind unul dintre jucatorii grei de pe piata.
Castile ajunse la mine sunt RZ-S300W si peste ele mai exista S500W. Cele ajunse la mine mi-au intrecut toate asteptarile. Am testat pana acum AirPods 2, Creative Outlier Air Sport si Razer Hammerhead. Am mai „auzit” la cunostinte si alte modele, dar nu le pot trece pe lista deoarece nu le-am testat ci doar le-am auzit cateva minute.
Totusi, acest model de la Panasonic este pentru mine in top, pe primul loc. Se aud foarte clar, asta este foarte important. Toate castile pot sa se auda tare, dar clar nu. Panasonic este un brand puternic, japonez, si nu risca niciodata sa vina pe piata cu produse de slaba calitate. Conteaza foarte mult pentru ei ca produsul final, indiferent care este el, sa livreze o calitate de top. Accentul se pune pe functionalitate.
De aceea RZ-S300W nu sunt cele mai frumoase casti, nu sunt cele mai bine construite casti, dar sunt cele care se aud cel mai bine. Exact cum am spus si mai sus, Panasonic pune accentul pe functionalitate. Produsul trebuie sa livreze o calitate aparte. Daca este un sistem audio sau o pereche de casti trebuie sa se auda in primul rand bine. Daca arata bine mai vedem noi. La televizoare este aceeasi poveste. Trebuie sa se vada bine, sa ofere acele culori naturale, un contrast bun, luminozitate bogata, iar mai apoi vor face focus pe design, ambalaj, etc.
Si va intreb pe voi: preferati un produs frumos, bine finisat, dar care sa nu va ofere o calitate buna, sau un produs cu un aspect mai ieftin dar care sa functioneze exemplar?
Eu prefer un produs care sa functioneze bine in primul rand, iar design-ul sa ramana undeva pe ultimele locuri. S300W sunt casti care la prima vedere par ieftine. Sunt dintr-un plastic ieftin, iar carcasa lasa aceeasi impresie.
Insa lucrurile se schimba inca din momentul in care le introduci in urechi. Sunt foarte usoare, doar 4 grame, iar intr-o utilizare indelungata nu o sa ai probleme. Nici nu le vei simti.
Pe fiecare casca o sa regasesti o zona senzivita pentru control. Este placuta pentru ca nu trebuie sa apesi pe casca atunci cand vrei sa reglezi volumul, sa raspunzi la apeluri sau sa faci skip. Pur si simplu atingi casca.
Autonomia lor este de 7 ore, iar dock-ul iti ofera si el inca 30 de ore. Autonomia este reala, poti sa prinzi 7 ore de playback audio fara probleme. Daca folosesti castile la maxim s-ar putea sa prinzi undeva la 5-6 ore.
Un alt lucru important de mentionat este izolarea fonica. Atunci cand le pui in ureche nu mai auzi nimic in jurul tau. Castile nu au anulare activa a zgomotului de fundal, dar izoleaza foarte bine si asa. Iar sunetul redat de casti nu este transmis foarte mult in exterior, lucru foarte bun atunci cand esti in oras.
Calitatea sunetului este surprinzatoare si imi este greu sa va descriu in cuvinte. Sunetul este foarte clar si complet. Castile redau foarte bine orice tip de muzica, au bass clar, inalte calde si placute si este o placere sa asculti muzica la ele. Sunt printre putinele casti testate de mine pe care cu greu le-am dat jos din urechi.
Microfonul integrat se aude bine si atat. Daca esti in oras si trec pe langa tine masini o sa fie usor deranjant pentru cel cu care vorbesti. In rest se aude bine, sunetul capturat de microfon este clar.
Castile au si functie de sunet ambiental. Mai exact, atunci cand stai cu ele in urechi si nu asculti nimic, microfonul lor iti va reda sunetul exterior. Practic nu trebuie sa iti dai jos castile cand vorbesti cu cineva si nici nu trebuie sa iti fie teama ca te loveste o masina. O vei auzi.
Sunt compatibile cu Alexa si Siri, iar in cazul meu (iPhone) a functionat perfect. Am inteles ca pe Android sunt mici probleme si nu tot timpul o acceseaza pe Alexa. Nu am testat pe telefon cu Android deci nu pot sa ma pronunt. Pe iPhone au functionat foarte bine.
Aplicatia de pe telefon, Panasonic Audio Connect, este foarte simpla. Desi are un design usor invechit isi face treaba foarte bine. Iti pune la dispozitie un egalizator, cateva functii pe care le poti dezactiva sau activa si daca este nevoie de un firmware nou se poate instala de aici. O sa va las capturi din aplicatie.
Castile costa 599 lei la eMAG sau Altex si sunt o alegere foarte buna daca esti in cautarea unei perechi confortabile si care sa iti ofere un sunet foarte bun. Daca nu pui accent pe design ci pe functionalitate atunci iti garantez ca o sa iti placa.