Zilele astea s-au implinit 2 ani de cand mi-am cumparat iPhone 6s si am decis sa va prezint un review dupa acesti ani. Cand l-am cumparat mi-am zis ca as fi multumit daca m-ar tine 2-3 ani, iar pentru ca acum s-au implinit fix 2 ani de la achizitie vreau sa va spun impresiile mele.
Tineti cont ca acest telefon a aparut pe piata in 2015 deci are deja o varsta. Au trecut peste el 3 ani de la lansare, iar de 2 este la mine in buzunar. L-am cumparat chiar inainte sa apara iPhone 7 pentru ca era o urgenta si nu mai puteam astepta.
Am facut tranzitia de la Android si m-am rupt complet de ecosistemul celor de la Google. Mi-a fost un pic teama pentru ca nu stiam exact ce o sa ma astepte pe malul celalalt. Rau nu mi-a fost, dar nici nu sar in sus de bucurie.
Mi-am dorit aceasta trecere brusca din cateva motive pe care probabil le-ati tot auzit, dar cel mai important lucru a fost sistemul de operare iOS si stabilitatea acestuia.
Ca idee tot in 2015 se lansa Galaxy S6, LG G4, HTC M9+. Sunt curios daca voi aveti aceste modele sau alte modele din 2015 care sa ruleze ultima versiune de Android 8 si care sa primeasca Android 9.
Pur si simplu m-am saturat sa mi se blocheze telefonul dupa jumatete de an si sa simt ca deja nu mai face fata la task-uri simple. O sa-l citez pe colegul meu Alex care are si el un review similar inca nepublicat 😛
Cele mai multe probleme le-am avut cu Facebook Messenger, care se stie ca nu e cea mai stabila aplicatie: se bloca, mergea in reluare, agata. Am inlocuit-o de cateva luni cu Messenger Lite si problemele au disparut. A doua pe lista a fost Instagram, care de multe ori cand o deschideam pentru prima oara, refuza sa se deschida si trebuia inchisa fortat din manager si apoi se deschidea corect. In afara de cele doua cazuri concrete, cam odata la doua saptamani mai primeam mesaje de avertisment prin care eram anuntat ca un anumit proces a incetat sa functioneze corect si trebuie repornit, cel mai frecvent Gallery.
Si totusi, cum se comporta iPhone 6S dupa 3 ani de la lansare?
Specificatii
- Ecran: 4.7 inch
- Rezolutie: 750 x 1334 pixeli
- Camera foto: 12MP cu HDR, filmare Full HD@60fps, filmare 4K@30fps, 720p@240fps slow motion, f/2.2, 29mm, 1/3inch
- Stocare: 64GB
- RAM: 2GB LPDDR4
- Procesor: A9 dual core 1.8 Twister
- Baterie: 1715 mAh
- Senzor de amprenta: da
- Jack audio: da
- Wi-Fi AC dual band
- Dimensiuni: 138.3 x 67.1 x 7.1mm
- Greutate: 143 grame
Design
Daca ar fi sa-l comparam acum cu alte telefoane de pe piata as spune ca este chiar uratel. Margini groase pe toate laturile, un screen to body ratio mic, camera foto amplasata destul de urat, noroc cu colturile rotunjite ca altfel parca ar fi taiat cu toporul.
Totusi este construit din metal de buna calitate. L-am folosit in primul an cu husa si folie de protectie din sticla, insa treptat am renuntat la orice tip de folie si ocazional il mai port si fara husa ca mi-e drag de el cand il vad atat de subtire.
Da, este subtire chiar si pentru anul 2018. Se tine bine in mana, nu aluneca prea usor si poti sa-l manevrezi usor cu o singura mana, iar asta imi place enorm.
Ecranul are mici urme de zgarieturi NORMALE. L-am tinut printre chei, l-am aruncat in cotiera masinii printre alte lucruri ascutite, mi-a scapat chiar si pe gresie cu ecranul in jos si….nu a patit nimic 🙂
Carcasa metalica are o mica julitura pe un colt de la o alta cazatura, dar nimic grav. In rest urme fine si absolut normale de utilizare pe care in mod normal le ignori.
A rezistat eroic in acesti doi ani si pot spune ca este un telefon rezistent. Butonul Home este la fel de placut la apasare, butoanele de volum si de power au acelasi feedback, insa de problema scamelor nu am reusit sa scap.
In portul jack si cel de incarcare se aduna multe scame si lunar trebuie sa curat cu o scobitoare, altfel primesc eroare la cablu cand incerc sa-l conectez la PC.
Ecran
Desi astazi avem pe piata ecrane in format 18:9 AMOLED, P-OLED sau mai stiu eu de care, 6s are un ecran modest cu rezolutie HD si panou IPS. Mai exact are doar 4.7 inch diagonala si 750 x 1334 pixeli.
Luminozitatea este punctul forte al ecranului deoarece nu are o rezolutie foarte mare si lumina ajunge usor la suprafata. Se vede bine indiferent de situatie.
Culorile in schimb nu mai sunt ca la inceput. Mi se par un pic sterse, parca si-au pierdut din stralucire. Mie asa mi se pare mai ales cand vad un alt telefon cu ecran IPS. Ce am observat la acest panou IPS este ca dupa o lunga sesiune de Waze apare un burn in temporar. Se vede destul de tare, dar dispare dupa cateva minute. De obicei la AMOLED vezi problema asta.
In rest raspunde bine la comenzi, nu am nimic de reprosat.
Difuzor
Este un difuzor mediocru ca oricare altul. Nu ascult deloc muzica la el si nu prea ma intereseaza atat de mult acest aspect. Nu ma deranjeaza nici ca este amplasat langa portul de incarcare si ca in mod landscape il acoper cu palma. Nu, nu este o amplasare buna, dar pentru ca nu-l folosesc nu ma deranjeaza.
Baterie
Stiam ca iPhone-urile au in general probleme cu bateria. Stiam de cand l-am cumparat. La inceput eram destul de incantat de baterie. Seara ajungeam acasa cu 30-40% autonomie desi tineam datele pornite non stop.
Acum bateria si-a pierdut 20% din capacite. Nu e suficient ca avea doar 1715 mAh. Acum are 1429 mAh…
Daca plec cu el dimineata cu 100% baterie si las datele deschise non stop, iar pe drumul dintre casa si munca ascult muzica, sunt sanse mari sa ajung pe zero pana sa apuc sa plec acasa de la munca. De aceea am la birou un cablu si-l incarc de la laptop.
Camera foto
Sunt in continuare multumit de camera foto, insa am vazut ca se poate si mai bine pe noile modele. Imi doresc un sistem de camere duale, imi doresc poze wide, zoom optic, claritate mai buna. Se poate! Insa daca ar fi sa luam camera lui 6s asa cum este pozele sunt chiar foarte reusite. Nu este deloc o camera foto rea, insa functiile care sunt acum pe piata ma atrag chiar daca calitatea pozelor nu este cu mult mai mare.
Am testat P20 Pro care are o camera foarte buna. Efectul Bokeh imi place mai ales cand fac un selfie sau o poza portret cuiva. Calatorind foarte mult am nevoie de o camera buna. Repet, 6s are o camera buna, dar se poate si mai bine.
https://www.youtube.com/watch?v=oBsn5vVodKQ
Aplicatii, soft si altele
A venit din fabrica cu iOS 9 si acum ruleaza iOS 11. Urmeaza iOS 12 in toamna. Sunt deja 3 sisteme de operare noi si o sa primeasca inca 2. Am avut mici probleme la inceput cu iOS 10 pana cand a primit de urgenta un update. A fost o problema generala.
Mi-am instalat toate aplicatiile necesare, mi-am pus melodiile preferate din PC si am ajuns in prezent sa am aproape toti cei 64GB ocupati. Am fost nevoit sa renunt la toate melodiile din telefon ca sa fac loc celor 8000 de poze (am mai sters intre timp din ele).
Cu memoria aproape plina telefonul se misca impecabil. In orice aplicatie vreau sa intru nici nu sta la discutii. Singura aplicatie care mi se pare prost optimizata este Facebook. Sunt momente in care imi vine sa sparg telefonul, dar dupa numeroase cautari si discutii am aflat ca echipa lui Zuck nu e tocmai profesionista.
Telefonul nu a primit nici un factory reset pana acum. Singura resetare pe care am fost nevoit sa o fac a fost la reteaua mobila. De 2 ori am fost nevoit sa fac asta pentru ca ramaneam brusc fara semnal pe Orange. Dupa ce am sunat la ei mi-au spus ce sa fac. Nu inteleg de ce s-a intamplat asta.
O alta problema este giroscopul. Nu stiu din ce motiv nu mereu imi intoarce ecranul in mod landscape, iar cand o face ramane uneori blocat. Chiar si in camera foto mi se intampla sa fac o poza portret si ea sa apara in mod landscape in galerie sau pe PC.
Mai sunt cateva lucruri legate de iOS 11 dar nu o sa le mentionez pentru ca vor fi remediate in iOS 12. De asemenea, noul iOS 12 care trebuie sa apara o sa ii mareasca performantele. Va fi mai bine optimizat pentru telefoanele vechi. Si ca sa vedem acest lucru o sa va las aici un test din AnTuTu si o sa fac update dupa ce primesc iOS 12.
Ce nu imi place deloc la iOS este felul in care trebuie sa te conectezi la PC prin iTunes. Este enervant si eu nici pana acum nu am inteles exact cum functioneaza. Nu-mi place deloc! Daca vrei sa pui o melodie pe telefon sau sa descarci pozele trebuie sa apelezi la iTunes si sa iti complici viata. Personal am inceput sa folosesc Google Photos.
Nu imi place ca nu am Files Manager, desi la inceput m-am obisnuit. De ceva timp am realizat ca am nevoie de unul si cel care a fost implementat pe iOS 11 este o gluma proasta.
Force Touch a fost mai bine pus la punct cu noile versiuni de iOS si mi se pare ceva fantastic acum. Sunt obisnuit la fiecare telefon sa apas pe ecran de parca ar avea aceasta optiune.
Concluzie si pret
Acum doi ani am platit pentru el fix in aceeasi perioada 3400 lei la PC Garage in varianta de 64GB. In acest moment il gasiti la PC Garage in urmatoarele configuratii:
La eMAG e disponibil in mai multe variante. Fix cum este al meu, adica 64GB si Space Gray, nu l-am gasit. Este insa disponibil pe 128GB sau 64GB la preturi incepand de la 2699 lei. Vezi AICI toate modelele.
Sunt de parere ca daca esti vrei un telefon compact cu performante inca bune, 6s este o alegere buna. Trebuie doar sa accepti ecosistemul Apple.
Dar ce te faci cand la diferenta mica de pret gasesti un iPhone 7? Tot la PC Garage o sa gasiti la 2398 lei iPhone 7 32GB Silver. Parca nu-ti mai vine sa iei 6s-ul „de nou”
Pe OLX nu m-am uitat pentru ca nu imi place piata SH, insa sunt convins ca o sa gasesci un exemplar bun chiar daca a fost folosit la un pret foarte bun.
Preturile se invart pe la 1100-1500 lei, iar la banii astia primesti un flagship din 2015 care va avea viata buna inca 2 ani. Si nu cred ca se poate compara cu nici un alt Android la aceeasi bani.
interesant review, am avut iphone 5 cam un an jumatate si am fost foarte incantat de el..nu ai cum sa-i explici experienta cuiva care a avut doar Android toata viata..In fine, eu foloseam pachetul de la Copytrans Manager in loc de Itunes. Cauta-l!
Eu folosesc “Documents” de mult timp. Cu el m-am inteles cel mai bine. Si se integreaza perfect cu file managerul apple. Eu inca am un iPhone 5 care merge impecabil… desi e un pic cam bont pe toate partile caci l-am scapat destul de des…
Ai zis ca bateria ta si.a pierdut cu 20% din capacitate. Cum ai aflat? Exista vreo aplicatie?
Iti arata in meniu la baterie.
Eu am S6Edge+ sotia are Ifon 6S.
edge6+
Pro
– stabil, rapid (pana cand ramai fara spatiu mai mic de 1 gb)
– ecran mare (putin cam prea mare uneori),rezolutie foarte buna.
– update-uri putine, fara probleme.
– integrare buna cu amazfit. (ceas)
– team viewerul merge excelent.
– il conectez la PC si cu CUT & Paste imi iau toate pozele de pe el si le pun pe PC.
– pret bun la achizitie
contra
– s-a dus bateria de 2 ani. seara cand ajung acasa mai are 6%
– e enervant cat net poate sa consume degeaba. in comparatie cu widnows lumia 925, consum lunar pentru aceleasi chestii utilizate (este de cam 4 ori mai mare) peste 2 gb . la lumia puteam controla cap coada cine si ce (aplicatie) are nevoie de net si ce sa faca pe net, aici totul e o varza completa.
– aplicatiile inchise, pornesc aiurea din nou.
– excelul nu arata taburile tot timpul!!!
– daca vrei sa iti iei//stergi pozele de pe whatsup – e mai complicat dar cred ca tine de aplicatie
– daca esti ud pe deget nu iti recunoaste aprenta.
ifon 6s.
Pro
– sistemul se misca bine. mai am 3 ipaduri acasa si se intergreaza bine cu ele.
– e curat.
– functia de back-up e faina. am experiementat-o si pe cele 2 ipaduri furate si inlocuite cu 2 ipaduri pro.
Contra
– nu se mai intelege cu peeble 2 dupa ultimul update.
– baterie varza abia mai tine pana seara.
– huse si accesorii super scumpe.
– ecran mic si sensibil
– itunes!!!!!!!!!!!!!!!!!!
– meniul de setari complet neinspirat.
Ce sa-ti bati capul cu iPhone 6s , mai pui 200 lei si iti cumperi OnePlus6 .
Altceva , deja te bati cu iPhone X ,, si nu costa 6000 lei ;))
Cum sa te pacalesti sa dai o gramada de bani pe un telefon care sta atat de prost pe partea de baterie , dupa 6 luni incep problemele cu bateria , mai bine dau o repornire la Android decat sa alerg dupa prize .
Iphone 6s ca sa merite cumparat ar trebuie sa coste maxim 500 de lei sigilat.A fost foarte prost de la lansare.Cam ca orice Iphone.
Cate telefoane Iphone ai avut ?
6 meizu, 8 oppo si alte multe lighioane :))
Cred ca am folosit temporar mai multe telefoane Iphone decat ai tu ani de scoala.Mizerii la suprapret cu bateria varza si limitari de te apuca nervii la fiecare 10 minute.Chestia ai cu Itunes este practic de netrecut.Nu-i bai,nici ceilalti producatori cu Android nu stau cu mult mai bine,dar macar daca vrei sa transferi o poza sau o melodia sau oricare fisier nu esti limitat.Asta sa nu mai vorbim de limitarile bluetooth,cabluri dedicate,etc…Cica aplicatiile in IOS sunt mai bine optimizate,de fapt doar jocurile sunt asa.Iar pt.jocuri sa vorbeasca copiii intre ei.Iar pretul este chiar comic.
Calitatea pozelor fata de telefoanele actuale este mult mai slaba. Incearca sa compari cu un Pixel 2, Huawei P20 Pro…chiar si OnePlus6.
Am văzut că folosești și Google Photos. De ce mai ții pozele pe telefon dacă sunt salvate în cloud prin Google Photos? Văd că îți ocupă o grămadă de spațiu.
Cum de youtube iti ocula cativa GB? Are ceva functionalitate pentru salvat video-uri offline? Mersi.