Știm că vă place hardware-ul. În ultima perioadă am încheiat o mulțime de parteneriate cu producători și furnizori de hardware din întreaga lume, spre a vă oferi recenzii comprehensive, cu produse de actualitate, distribuite pe mai toate categoriile de prețuri. În viitorul apropiat o să publicăm și recenzii de plăci video, plăci de bază și procesoare. Mulți dintre voi așteaptă cu mare entuziasm review-ul pentru AMD Ryzen, care va sosi cât de curând. O să vedeți rezultate în gaming și în aplicații de productivitate, precum și modul în care se comportă unitățile de stocare NVMe și kit-urile de memorie cu frecvențe ridicate. Dacă tot am ratat valul inițial de recenzii, am decis să punem la punct un material cât mai complex, care să acopere interesele tuturor categoriilor de utilizatori.
Până atunci, propun să discutăm despre un kit de memorie DDR4 de la G.SKILL, mai precis TridentZ F4-3600C16D-16GTZKW, ce este garantat să funcționeze la frecvența de 3600 Mhz, cu latențe 16-16-16-36 și tensiune de 1.35V, prin intermediul profilului XMP 2.0. Este un kit de memorie compus din două module cu capacitate de 8GB și, din spusele reprezentanților G.SKILL, este optimizat pentru platforma Z270 (Kaby Lake). L-am primit spre testare acum mai bine de o lună de zile, însă cum nu am avut disponibilă o platformă Kaby Lake până acum câteva zile, am amânat publicarea recenziei cu câteva săptămâni.
Așa cum este specific kit-urilor de memorie high-end, memoriile din seria TridentZ vin cu radiatoare solide, dar nu foarte înalte, pentru a facilita o disipare eficientă a căldurii. Cei interesați să obțină și o îmbinare estetică plăcută trebuie să știe că absolut toate modulele din gama G.SKILL TridentZ sunt disponibile în 6 variante de culoare: roșu-gri, negru-gri, alb-gri, alb-negru, galben-negru și portocaliu-negru. Kit-ul testat costă 1.080 Lei la Shop4PC.
După cum vă spuneam și într-un material publicat acum câteva luni, un kit de memorie cu frecvență ridicată nu garantează neapărat performanțe mai bune decât unul cu frecvență mai joasă. Vedeți voi, în cazul memoriilor RAM, contează foarte mult și latențele. Cu cât IC-urile integrate sunt de o calitate mai slabă, cu atât latențele vor fi mai mari, iar performanțele vor avea de suferit. Cu toate acestea, un kit dual channel DDR4 cu frecvență de 2133 Mhz ar trebui să satisfacă cerințele oricărui utilizator obișnuit, care se joacă și randează ocazional câte ceva în Adobe Premiere. Kit-urile cu frecvențe de peste 3000 Mhz și latențe foarte strânse (CL15/CL16), precum modelul testat, sunt destinate în general entuziaștilor și overclockerilor, ce doresc să stoarcă și ultimul strop de performanță dintr-un sistem high-end.
G.SKILL este o companie cu sediul în Taiwan și înființanțată în anul 1989. Principalul domeniu de activitate al taiwanezilor este fabricarea de memorii RAM, pe plan secundar intrând perifericele de gaming și unitățile de stocare solid state. TridentZ reprezintă vârful de gamă al producătorului pe segmentul memoriilor RAM dedicate sistemelor desktop. Absolut toate modulele din această serie folosesc IC-uri Samsung de bună calitate, binnuite spre a asigura stabilitate maximă și posibilități extinse de overclocking.
Specificații:
- Serie: G.SKILL TridentZ
- Tip memorie: DDR4
- Capacitate: 16GB (2 x 8GB)
- Multi-channel: Dual channel
- Frecvență garantată: 3600 Mhz
- Latențe: 16-16-16-36
- Tensiune: 1.35V
- Registered/unbuffered: Unbuffered
- Corectare erori: fără ECC
- Frecvență SPD: 2133 Mhz
- Tensiune SPD: 1.2V
- Înălțime: 44mm
- Garanție: pe viață
- Extra: profil Intel XMP 2.0 (3600 Mhz 16-16-16-36 @ 1.35V)
Sistem de test:
- Procesor: Intel Core i7-7700K @ stock (4.2 Ghz base/4.4 Ghz turbo boost)
- Placă de bază: Gigabyte AORUS GA-Z270X-Gaming 7
- Cooler CPU: Corsair H110i GT Extreme Performance
- Placă grafică: Gigabyte GTX 1080 Xtreme Gaming
- SSD: Toshiba OCZ RD400 500GB
- Sursă: Corsair RM650X
- Sistem de operare: Windows 10 Pro x64 cu toate actualizările la zi
Kit-ul vine ambalat într-un blister, acoperit de o cutie de carton, pe care găsim inscripționate specificațiile cheie și faptul că este certificat XMP 2.0. Pe lângă module, în cutie mai găsim și un sticker cu logo-ul G.SKILL.
Heatspreader-ul arată neașteptat de bine, pare a fi extrem de robust și are un finisaj de tip brushed aluminium. Pe acesta este aplicată o eticheta cu frecvența și latențele, data fabricației, numărul serial și certificarea XMP 2.0. Radiatorul este lipit de IC-uri, așadar nu m-am aventurat să-l detașez, însă, din spusele companiei, dedesubt se află un PCB cu 10 straturi, pentru o mai bună stabilitate, precum și un ansamblu de IC-uri Samsung B-die (K4A8G085WB), binnuite cu mare atenție pentru a garanta funcționarea modulelor la frecvențele și latențele menționate, dar și pentru a lăsa loc de un ușor overclocking.
Dacă dispuneți de o placă de bază cu chipset Intel Z170 sau Z270, atunci există șanse foarte mari să puteți rula modulele la frecvența de 3600 Mhz, cu latențe 16-16-16-36 și tensiune de 1.35V, prin simpla activare profilului XMP. La mine, pe Gigabyte AORUS GA-270X-Gaming 7, a funcționat fără probleme, printr-un singur click. Deși nu este (încă) menționat pe lista de compatibilitate a plăcii de bază, G.SKILL F4-3600C16D s-a dovedit a fi extrem de stabil. Nu am avut parte de crash-uri sau alte anomalii, iar rularea unui loop de teste în Memtest86+ timp de 12 ore nu a arătat absolut nici o eroare.
Cu toate acestea, trebuie să aveți în vedere faptul că ridicarea frecvenței memoriilor peste pragul de 2133 Mhz reprezintă overclocking. În cazul platformelor Skylake și Kaby Lake, controller-ul de memorie este integrat direct pe procesor, iar overclockarea memoriilor duce, de regulă, și la o ușoară ridicare a temperaturilor acestuia. Dacă ați ales un procesor Intel din seria K și o placă de bază cu chipset Z170 sau Z270, atunci bănuiesc că ați mers și pe un tower cooler sau un AIO cât de cât performant.
Pentru testare, am ales o suită de teste menite să ofere o estimare asupra performanțelor acestui kit de memorie. Pe lângă acesta, am mai avut pe mână și HyperX Fury Black 16GB 2133 Mhz (CL14), Corsair Vengeance White LED 16GB 2666 Mhz (CL16), Patriot Viper 4 Series 8 16GB 3000 Mhz (CL16) și G.SKILL TridentZ F4-320015D 3200 Mhz. Rezultatele de mai jos, înregistrate în AIDA64 și SuperPi Mod XS 1.5, pot fi utilizate în scopuri comparative, spre a vă face o idee asupra diferențelor de performanță dintre diverse kit-uri ce rulează la frecvențe cuprinse între 2133 și 3600 Mhz, cu latențe CL14, CL15 și CL16.
CPU-Z:
AIDA 64 memory read (rezultatele mai mari sunt mai bune):
AIDA 64 memory write (rezultatele mai mari sunt mai bune):
AIDA 64 memory copy (rezultatele mai mari sunt mai bune):
AIDA 64 memory latency (rezultatele mai mici sunt mai bune):
SuperPi Mod 1.5 XS (rezultatele mai mici sunt mai bune):
În ceea ce privește potențialul de overclocking, G.SKILL F4-3600C16D nu a prea reușit să mă dea pe spate. IC-urile sunt deja binnuite încât să funcționeze la uriașa frecvență de 3600 Mhz, cu latențe foarte strânse, însă, așa cum era de așteptat, acest lucru nu lasă foarte mult loc pentru overclocking. Am reușit să urc frecvența până la un maxim de 4000 Mhz, cu latențe 21-21-21-40-2T și tensiune de 1.39V, însă cu unele probleme de stabilitate în cazul rulării unor aplicații intensive. În schimb, la 3866 Mhz, cu latențe 19-19-19-40-2T și 1.37V, memoriile sunt perfect stabile în Prime95 și Memtest86+ (test loop de 12 ore fiecare), însă boost-ul de performanță este neglijabil.
Concluzie
G.SKILL TridentZ F4-3600C16D este cel mai performant kit de memorie DDR4 pe care l-am testat până în prezent, însă această performanța vine cu un preț – 1.080 Lei la Shop4PC. Prețul este fără doar și poate unul piperat, drept urmare nu este genul de kit pe care l-aș recomanda cuiva ce își construiește un sistem de buget, însă pentru entuziaștii ce lucrează cu aplicații intensive, creșterea lățimii de bandă de la 30GB/s, cât oferă un kit de 2133 Mhz, la aproape 50GB/s, cât avem pe un kit de 3600 Mhz CL16, poate aduce un boost de performanță considerabil.
Și în gaming, preponderent în titluri CPU intensive, precum Witcher 3 și Battlefield 1, se pot observa ușoare creșteri de performanță, cuprinse de regulă între 10-15%, însă dacă sistemul vostru este utilizat exclusiv pentru gaming, atunci recomandat ar fi să investiți mai mult în ansamblul procesor – placă video și mai puțin într-un kit de memorie DDR4 din această gamă de preț.
cam mare sporul de performanta.
as fi vrut sa testati de la hyperx cele de 3333mhz CL16.
Salut Razvan am si eu o problema nu e legata de articol daca ma poti ajuta. Am cumparat un i7 7700 non K si am temperaturi Idle 30 -31 full load 68 – 70 temperatura in camera 21-22 grade sunt in regula aceste temperaturi ?Nu am mai avut intel iar vechiul meu fx 8300 nu trecea de 55 full load.
Procesor: I7 7700 non K
Placa Baza : ASRock Fatal1ty H270 Performance
RAM : KINGSTON HyperX Savage Black 8GB DDR4, 2400MHz, CL12
COOLER: Cooler ARCTIC Freezer Xtreme
Am vazut la Intel pe site ca procesoru rezista pana la 100 de grade dar ma streseaza sa il vad la 70. Multumesc.
Salut,
Ai lăsat voltajul pe auto în BIOS? Dacă da, încearcă să-l setezi pe manual la 1.19 – 1.2V sau mai puțin, dacă e stabil.
Ai încearcat remontarea coolerului cu o pastă termică mai bună?
Prin load ce înțelegi? Prime95?
Salut multumesc ca ai raspuns asa rapid .
Da voltajul e pe auto fiind un procesor blocat nu m-am gandit ca e nevoie .Am dat drumu si cum s-a setat placa de baza asa am lasat doar rami i-am pus din xmp profilu la 2400 mhz pe rami, atat.
COOLER: Cooler ARCTIC Freezer Xtreme am luat cooleru asta pentru ca am crezut ca ar fii mai mult decat suficient sa tine un procesot blocat cu tdp de 65 watts.
Cat despre pasta termica am pus alta mai buna din prima . Cand am vazut ce temperaturi am am dat cooleru jos am curatat si am aplicat din nou. Dar tot asa sta.
Pentru stress testing folosești cumva o versiune de Prime95 recentă? Versiunile apărute după 26.6 folosesc instrucțiuni AVX, de aici și temperaturile ridicate.
Am testat cu aida64 , si un test in 3dmark cu msi afterburner aici aveam cam 45-50 in testele grafice si cand a pornit cel de la procesor s- a dus la 68 . Si in battlfield hardline tot 68 a atins. Sa incerc sa fac un update la bios daca este disponibil?
AIDA64 tot AVX folosește. Încearcă să pui voltajul pe manual, cum ți-am zis mai sus, sau pune-i un offset de -0.1/-0.2V. Majoritatea plăcilor de bază au tendința de a da un ușor overvoltage. Chiar și așa, temperaturile tale nu sunt chiar rele. Cu memoriile pe stock la 2133 Mhz ce temperaturi ai?
Bun am revenit 🙂
Am actualizat biosul, am schimbat profilul xmp la 2133 mhz , temperaturile tot asa, am coborat voltaju la 1.9 tot asa in cpuz nu urca nici in mod normal la mai mult de 1.23 . Am scos placa de baza m-am uita la cooler sta bine pe procesor. Am inceput sa testez cu aida64, prime95, temperaturi 63-68 max 70 ( de aici nu trece ) . Am descarcat IntelProcessor Diagnostic Tool 64bit aici treaba s-a schmbat procesoru 100% cat a facut diagnosticul nu a trecut de 58 de grade iar testul a iesit bine.Incep sa cred ca pur si simplu cooleru nu poate tine procesoru mai jos. Acum problema e sa cumpar un cooler AIO sau sa raman asa ? Nu vreau sa ii scurtez viata sa zic asa. Multumesc.
Multumesc, o sa incerc nu am pus memorile la 2133 , am vazut ca unu se plangea pe net ca avea 90 de grade cu cooleru stock in battlefield 1. O sa incerc cu memorile la 2133 si voltajul ma uit sa vad daca au aparut ceva update-uri la bios si o sa revin.Multumesc ca ti-ai pierdut din timpul tau cu mine , apreciez.