Chiar daca nu sunt atat de raspandite pe cat ne-am dori, platformele Exynos de la Samsung sunt cunoscute si destul de apreciate. Ele folosesc cat mai multe nuclee CPU cu design standard ARM Cortex, si un GPU in general tot ARM – Mali (desi au fost ocazii cand s-a optat pentru PowerVR), pentru a obtine performante maxime.
Insa industria a aratat ca nucleele derivate sunt cheia succesului. Qualcomm are Krait si Scorpion in materie de CPU si Adreno ca GPU, Apple vine cu Cyclone si Swift, iar nVidia a trecut la Denver si ale sale GeForce-uri. Iar acum Samsung va urma exemplul. Insa nu va incerca din prima un CPU, ceva mai complex si dificil de realizat.
Ci va crea primul sau GPU, destinat platformelor ultra mobile. Prea multe detalii nu avem, dar ne asteptam ca lucrurile sa nu mearga ca unse la prima incercare, chiar daca au fost recrutati ingineri de la marile companii de profil (nVidia, AMD, Intel). Si probabil va mai trece ceva timp pana cand prototipul va fi gata.
Coreenii sunt foarte determinati, vor reusi, sunt sigur.